Linkuri accesibilitate

Ghiocuri și lalele: despre bitcoin, Elon Musk și extratereștri


Săptămâna trecută, după ce s-a prăbușit brusc sub 27 000 de euro într-o singură zi, moneda virtuală bitcoin a reușit să urce iar, lent, depășind joi 34 000, dar în weekend căzând iar sub 30 000 de euro.

Ghiocuri și lalele: despre bitcoin, Elon Musk și extratereștri
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:53 0:00
Link direct

Modesta ascensiune și revenire se datorează câtorva postări pe Twitter ale patronului Tesla, Elon Musk, care a tot repetat insistent că firma lui nu intenționează de fapt să-și vândă rezervele în bitcoins. Partizanii bitcoin, cei care cred cu fervoare cvasi-religioasă în această monedă virtuală, speră să se revină la nivelul din aprilie, când un bitcoin depășise, în mod cu totul irațional, 53 000 de euro (căzând apoi la jumătate în urmă cu o săptămână).

Nu ne mirăm. Cum a spus-o un economist belgian, Etienne de Callataÿ, bitcoin nici măcar nu este o monedă, sau atunci, dacă vrei să crezi că scoicile sunt monedă, ele vor deveni asta, pentru tine și tribul tău, așa cum s-a și întâmplat în trecut în anumite insule ale Oceanului Indian și în Pacific.

Ghiocuri și lalele

Acolo, prin insule, plățile se făceau odinioară cu ghiocuri, scoicile acelea mari numite cowrie în engleză. În schimb, pentru oamenii întregi la minte, în societatea noastră modernă, moneda este garantată de Banca centrală și de autoritatea statului. Așa că bitcoin nu este o monedă.

Bitcoin a devenit însă un accesoriu esențial al religiei libertariene. Pentru a vedea cât de infantilă este această credință, e suficient să încercăm să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat în ultimul an, în această criză sanitară, economică și a valorilor care e cea generată de pandemie dacă n-ar fi intervenit băncile centrale și autoritatea guvernelor. Pentru libertarieni – statul este inamicul cel mare. Însă doar Statul ne garantează astăzi o vaccinare gratuită, efectuată de medici... cu salariile plătite de stat. Într-o lume fără guverne, ciuma planetară de azi ar fi avut efecte mai grave decât un război nuclear.

Pe lângă caracterul său speculativ, bitcoin este apoi un mijloc comod de spălare a banilor, ceea ce merge iarăși contra binelui public. Îndrăgostiții de bitcoin sunt în realitate precum jucătorii împătimiți dintr-un cazino. Dar un cazino nu creează valoare adăugată. La fel – nici moneda virtuală nu o face. Când câștigi bani (reali) printr-un bitcoin, e doar pentru că cineva ți l-a cumpărat mai scump, sperând să-l vândă și mai scump. Analogia, banalizată de mult, cu nebunia lalelelor din Olanda sec. al XVII-lea este astfel perfect justificată.

La urma urmei, bitcoin este ca mașina electrică a lui Musk, supraevaluată în bursă și produsă în număr mic. Dar iată că oameni ca Elon Musk pot să facă să cadă sau să se ridice, în mod irațional, o monedă inexistentă, prin câteva postări pe Twitter.

De fapt, Elon Musk fusese, acum câteva luni, cel care a făcut bitcoin să crească atât de mult, atunci când a evocat posibilitatea ca mașinile electrice Tesla să fie plătite în monedă virtuală. Dar… asta era acum câteva luni. Luna asta, în schimb, se pare că Musk a descoperit că “extragerea” monedei virtuale, acel “mining”, poluează enorm, necesitând multă electricitate. Așa că pe loc, printr-un simplu tweet, el a anunțat deodată că de fapt mașinile lui nu vor fi vândute în monedă virtuală, până la urmă, pentru că aceasta este prea energivoră.

ADVERTISING

"Elon Musk și capitalismul pentru proști" (potrivit Charlie Hebdo)

Elon Musk este o veche țintă a săptămânalului satirico-politic francez Charlie Hebdo, mai ales de când patronul Tesla a făcut cunoscut că-l sprijină pe Trump în alegerile prezidențiale.

În 2018, Charlie Hebdo se întreba, în foarte serioasa sa rubrică economică, pentru ce acționarii i-au promis lui Elon Musk 56 de miliarde de dolari, echivalentul PIB-ului unei țări sud-americane. Oare pentru că firma Tesla varsă beneficii precum un vulcan scuipă lavă?

Nici vorbă: Tesla pierduse două miliarde în anul precedent, 2017, exact cât căile ferate franceze. Atunci să fie oare pentru că întreprinderea este extrem de performantă? Nicidecum: Tesla încă nu poate să livreze Model 3, cel presupus a aduce prosperitatea firmei.

Este Tesla o gigantică firmă de automobile? Aiurea: anual, Renault vinde mai multe mașinuțe Clio pe piața internă franceză decât Tesla pe toată planeta. În realitate, scria Charlie Hebdo, Tesla este un fabricant marginal, care merge din eșec în eșec, dar al cărui patron e unul din cei mai bine plătiți oameni din lume. De ce?

Mașina Tesla lansată în 6 februarie 2018 în spațiu de o rachetă Falcon
Mașina Tesla lansată în 6 februarie 2018 în spațiu de o rachetă Falcon

Acționarii blufează pentru bursă, unde Tesla e cotată 54 miliarde de dolari, față de 52 miliarde pentru General Motors. O catalogare delirantă pentru o firmă care face mașinuțe electrice în momentul în care toți fabricanții de automobile trec pe baterie electrică. În realitate, însă, pe nimeni nu interesează dacă firma e rentabilă. Trebuie doar ca acțiunile să rămână sus și scumpe, iar patronul firmei – popular și sexy si provocator.

Ăsta e secretul noii economii: fluviul de pierderi financiare e înecat într-un ocean de comunicare triumfalistă (și o mașină nevândută pușcată în spațiu). E suficient ca proștii să creadă în cota de la bursă pentru ca ea să crească, indiferent de rezultate.

Înainte se vindeau produse pentru a face să crească valoarea acțiunilor; acum produsele sunt doar un pretext pentru a vinde acțiuni.

Tot așa, Elon Musk a promis că toată lumea va avea acces la 5G grație miilor de sateliți pe care el îi va trimite în cer. Dar la ce va folosi acea 5G? Elon Musk ne răspunde: „Clienții vor putea să privească filme de înaltă definiție, să joace jocuri video și să facă ce vor.” Doar pentru asta. Ca să-și vândă nimicurile, acest mărunt marchiz pretențios o să ne sluțească spațiul, poluându-l și mai mult cu miile lui de sateliți. Înainte, nobilii din Evul Mediu răvășeau holdele țăranilor traversând-le călare pentru a merge la vânătoare. Astăzi, Elon Musk cu sateliții lui ne distruge cerul, cerul NOSTRU, proprietatea întregii omeniri, iar noi ne uităm fără să crâcnim, prizonierii stăpânilor din sec. XXI. Nimeni nu protestează, nimeni nu se revoltă. Demența unui miliardar megaloman e mai puternică decât opinia rezonabilă a simplilor cetățeni.

Elon Musk „phone home"

Că este un om bizar știm de mult, de la acel tweet în care el spunea, că este evident că extratereștrii au construit piramidele din Egipt (Aliens built the pyramids obv). Ulterior, el a primit o invitație umoristică din partea ministrei Egiptului pentru cooperarea internațională, Rania al-Mashat, să viziteze Egiptul și să vadă cu ochii lui cum sunt făcute: „Mr. Musk, we are waiting for you.”

Presa de limba engleză din Egipt nu pierduse atunci ocazia de a pune o poză a foarte modernei ministre Rania lângă cea a lui Musk arătând cam răvășit. La fel, presa din Iran se dezlănțuise în ironii. Astfel, site-ul de știri iranian ISNA titrase: „Elon Musk delirează”!, ocazie cu care am aflat și cum au decis lingviștii regimului mollahilor să-i numească pe extratereștri: بیگانگان, bigangan, literalmente: „străini”, adică... Aliens.

Omul care urina mai repede decât umbra lui

În sfârșit, celălalt săptămânal politico-satiric francez, Le Canard enchaîné, a schițat la rândul său un portret acid al lui Elon Musk, antreprenor libertarian abonat la ajutoarele statului: „Pentru el, drepturile angajaților sunt o glumă proastă. «Nu vreți să veniți sâmbătă? Inutil să mai veniți luni.» scrie la intrarea uzinei lui SpaceX. Nu-i pasă de autoritățile californiene, iar în plină carantină el a decis să redeschidă uzina din Fremont, calificând măsurile sanitare drept «fasciste» (și bucurându-se atunci de sprijinul lui Trump).”

Și Le Canard continuă portretul: „Se descrie singur ca un «anarhist» și nu pierde nici o ocazie să critice intervenția autorităților. Statul e Satana. Dar când în 2008 Tesla avea probleme și băncile îl lepădau, NASA i-a propus un miliard de dolari pentru un parteneriat, iar el a acceptat imediat, fără să mulțumească.

«Se autoproclamă libertarian, dar a știut foarte bine să profite de dărnicia statului, nu doar de fondurile de la NASA, dar și de subvenții generoase pentru energia solară», ricanează un specialist. Aflat în fruntea unei averi de 40 miliarde dolari, își îngrijește imaginea între două nopți de discotecă. Un joint fumat într-o emisiune la radio ca să pară bad boy, o caricatură în Simpsons ca să pară că are simțul umorului, o prietenie foarte mediatizată cu George Clooney, ca să arate că nu e doar un reacționar. Trebuie să placă tuturor investitorilor.”

Și Le Canard își încheie portretul cu acest denunț al unui fost colaborator, Kevin Brogan: „Caută să sfârșească repede tot ce începe. Chiar și când merge la toaletă, urinează repede, ca o pompă de incendiu, trei secunde și gata!”

Putem încheia această trecere în revistă cu nașterea copilului lui. Sunt tot felul de presupuneri de ce Elon Musk și-a botezat copilul X AE A-12. Adevărul este că R2-D2 suna mai bine, dar era luat deja.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Vezi comentarii (2)

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG