Linkuri accesibilitate

Grădinițele private din Chișinău, în așteptarea inspectorilor care să le autorizeze redeschiderea instituțiilor


Imagine generică

Bilanţul situaţiei epidemiologice, prezentat în fiecare luni de Ministerul Sănătăţii, arată că în ultima săptămână numărul cazurilor de Covid-19 a crescut cu 9 la sută. Vârsta medie a celor infectați întinerește, adică crește numărul de îmbolnăviri printre tineri şi copii, a precizat șeful Agenției Naționale de Sănătate Publică, Nicolae Furtună. Ministerul Sănătăţii a anunţat că intenţionează să sporească numărul de paturi destinate spitalizării copiilor. Între timp Comisia Extraordinară pentru Sănătate Publică a autorizat redeschiderea grădinițelor private începând de luni, 17 august. Celelalte instituţii de învățământ urmând să-şi reia activitatea de la 1 septembrie.

Grădinițele private din Chișinău, în așteptarea inspectorilor care să le autorizeze redeschiderea instituțiilor
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:59 0:00
Link direct

Deşi numărul copiilor infectați cu Covid-19 este în creştere, ajungând la 1675, decizia de a redeschide grădinițele private, înaintea celor de stat, este justificată întrucât aceste instituții susţin că pot asigura condiţii de maximă siguranţă pentru copii conform instrucțiunilor sanitare, a explicat şeful Agenţiei Naţionale de Sănătate Publică, Nicolae Furtună.

„Era nevoie de asigurat cu tot necesarul pentru buna funcţionare a acestor instituţii, de la reformatarea grupelor din punct de vedere numeric, până la pregătirea personalului şi instruirea lui şi dotarea acestuia cu tot necesarul, de la dozatoarea, săpun lichid şi dezinfectant, până la măşti, mănuşi de protecţie şi echipament pentru personal, precum şi revederea oralului de pregătire a copiilor.”

Decizia Comisiei Extraordinare pentru Sănătate Publică de a autoriză redeschidere grădinițelor private începând de luni, 17 august, nu produce însă efecte imediate, a precizat Nicolae Furtună.

Nicolae Furtună
Nicolae Furtună

„Pentru redeschidere, administratorii grădiniţelor private vor trebui să aibă o inspecție comună făcută de către specialişti de la Agenţia pentru Siguranţa Alimentelor şi de la Agenţia de Sănătate Publică pentru a primi verdictul final.”

În realitate, nicio grădiniță privată nu şi-a reluat activitatea şi nu e limpede când promisa redeschidere va fi posibilă la modul practic, ne-au spus mai mulţi manageri. Între ei Daniela Dohotaru, fondatoarea Centrului Educațional Tek4Kids din capitală, care alături de alţi manageri a protestat în urmă cu două săptămâni la guvern cerând redeschiderea grădinițelor private. Daniela Dohotaru spune că nu a fost anunțată nici măcar perioada în care inspectorii de la Agenţiile pentru Siguranţa Alimentelor şi de Sănătate Publică au de gând să înceapă inspectarea grădinițelor în baza rapoartelor de autoevaluare şi cât va dura ulterior obținerea avizului pozitiv din partea șefilor celor două agenţii de stat şi a primarului capitalei.

De facto nicio grădiniţă nu lucrează, toţi aşteaptă avizele...
Daniela Dohotaru, fondatoare grădiniță privată

„De facto nicio grădiniţă nu lucrează, toţi aşteaptă avizele. Sincer nu ştiu ce o să facă cei de la sănătate publică, numai săptămâna trecută când deja noi ne-am interesat despre anumite proceduri pe care trebuie să le facem acolo, ei erau în ceaţă toţi, adică ei nu știau despre ce este vorba, despre ce fel de rapoarte de autoevaluare, cum va avea loc totul, ce fel de comisie, cum vor veni, cine va veni. Adică dosarele s-au depus, așteptăm mai departe. Eu tare sper să fie cât mai curând posibil, dar nu cred să fie. Ori această decizie a fost luată de ochii lumii, ca să ne mai închidă gurile, iar de facto toate grădinițele să se deschidă de la 1 septembrie, ori nu știu, dar e ceva la mijloc la sigur.”

Daniela Dohotaru spune că majoritatea grădinițelor private, având un număr mult mai redus de copii, faţă de cele publice, au îndeplinit condițiile prevăzute de autorităţi în instrucţiunea pentru redeschiderea reeşalonată a instituţiilor de educaţie timpurie. Iar orice zi de amânare a reluării activităţii, aduce instituţiile private în prag de faliment, afirmă managera.

„Normal că noi, privaţii, o să cerem, pentru că cei de la stat au stat acasă fiind plătiţi. El primeşte salariu 100% şi nu este interesat să iasă la lucru ca să-şi facă capul dobă cu nişte copii. Statul este bine-mersi. Dar noi, cei privați, stăm în chirie, noi trebuie să plătim salarii, noi lucrăm din contribuţiile oamenilor, ne-am pierdut clienți, personal. Noi pierdem. Statul nu a făcut nimic, iar cei de la stat nu au interes să iasă.”

Autoritățile infirmă că au revizuit termenul de redeschidere a grădinițelor private, prevăzut inițial la 1 septembrie, când ar urma să fie redeschise şi cele publice, pentru a testa reluarea procesului educaţional. Şeful Agenţiei Naţionale de Sănătate Publică, Nicolae Furtună, a precizat totuşi că grădinițele private, fiind puţine la număr, vor putea fi monitorizate mai lesne. Iar eventualele carențe şi probleme depistate vor fi luate în calcul la relansarea activității grădinițelor publice.

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

Previous Next

XS
SM
MD
LG