Un prieten, un filolog mi-a povestit următoarea întîmplare bizară. Vasăzică, i-au trimis un colet cu cărţi nişte colegi filologi dintr-o ţară europeană. Cărţi de critică literară, de beletristică, tot soiul de eseuri. Şi i-a venit prietenului filolog ştirea că trebuie să ia coletul de la Oficiul Poştal de lîngă Gara de Trenuri.
S-a dus colegul la acel oficiu, dar lucrurile s-au complicat pe neaşteptate. Lucrătorii oficiului l-au întrebat ce fel de cărţi i s-au trimis. Prietenul le-a spus că sunt cărţi de literatură.
„Ce fel de provenienţă au cărţile dumitale?” a întrebat un lucrător.
Colegul nu ştia ce să spună. Erau nişte simple cărţi, nişte cărţi care nu conţineau nici o informaţie periculoasă. Discuţia s-a lungit şi lucrătorii oficiului, preocupaţi de provenienţă, au refuzat să-i dea cutia. Dar şi amicul meu s-a enervat la un moment dat şi le-a spus că nu mai vrea să-l ia. Şi a plecat iritat.
Dincolo de faptul ciudat şi regretabil, apare o întrebare firească. Sunt cărţile cel mai mare pericol pentru statalitatea RM? Cum aşa? Asta ne împiedică să mergem înainte, nişte cărţi venite din altă ţară? În RM se fac o sumedenie de bazaconii, de lucruri reprobabile, aici se ciordesc sume uriaşe din bănci în timp ce organele de stat dorm. Iar noi păzim cu străşnicie ţara de coletele cu cărţi. Mi se pare ridicol, penibil, ruşinos.
Venim cu mic, cu mare să votăm pe 24 februarie. Avem de ce să venim!
