În anul 1985, E. Crimerman a fost din nou în vizorul presei de la Chișinău, de această dată deranjată de intervenția lui la Europa Liberă despre problema pâinii în RSSM. Astfel, în ziarul „Moldova socialistă” din 13 august 1985, la rubrica „Pe frontul luptei ideologice”, M. Ghilaș, la finalul articolului „Burtăverde bate în retragere”, îl atacă direct pe Crimerman, considerând că propagă minciuni de la postul de radio Europa Liberă:
„Nu demult, renegatul Singurel (Crimerman) de la postul de radio Europa Liberă a ticluit o minciună, umflând-o până într-atâta, încât mai n-a plesnit în eter [emisie directă]. Chiar și cel mai verde burtăverde a zis, probabil, că prea a făcut-o de oaie. Ce croncănea el? Susținea că basarabenii (nu vrea să ne numească moldoveni – M.G.) duc lipsă de pâine. E drept că, în timpurile regimurilor exploatatoare, plugarii basarabeni n-au avut pâine pe săturate. Dar moldovenii de astăzi au pâine și la pâine. Ei și-o câștigă prin muncă, iar Crimerman – prin minciuni. Mă mir cum stăpânii acestui lacheu slugarnic nu înțeleg că-i plătesc degeaba, doar atacurile împotriva adevărurilor noastre, când se folosește minciuna gogonată, sunt calificate de către oamenii sovietici ca o insultă și trezesc, în modul corespunzător, ripostă și protest lăuntric. Ieri, Singurel-Crimerman lehăia că ducem dorul pâinii, iar în viitor ce va mai ticlui? Ceva trebuie să scornească, doar altfel moare de foame. Va ataca sistemul nostru de învățământ, pe cel de ocrotire a sănătății ori pe cel de asigurare socială? Va ataca drepturile noastre garantate de Constituție? De orice s-ar apuca, va trebui să mintă, doar pentru asta-i și plătesc. Iar minciunile lui sunt tot atât de absurde, ca și formulele de tipul «fierul de lemn», «gheața fierbinte» ș.a. Ele nu pot fi mistuite de niciun burtăverde. Recurgerea la minciună e un eșec al propagandei anticomuniste. Ideologii ei înțeleg prea bine acest lucru, dar nu pot să-l recunoască, doar «în casa spânzuratului nu se vorbește de funie». Ei plătesc și speră să întunece mințile unor oameni, dar așteptările lor se sting, când se ciocnesc de realitate”153.
Din acest fragment, se poate observa cât de mult deranjau afirmațiile lui Singurel de la microfonul Europei Libere, atât „problema pâinii” sau asigurării cu alte produse, cât și simpla mențiune „Basarabia” sau „basarabeni” erau calificate ca atac asupra sistemului socialist și asupra Moldovei Sovietice.
Campania „Pe arena luptei ideologice” a continuat și în anii următori. Astfel, în ianuarie 1987, ziarul „Moldova socialistă” publică un alt articol, unde se menționează că „în scopul de a întuneca mințile oamenilor din țara noastră și din alte țări ale comunității socialiste, adversarii noștri ideologici folosesc pe larg cele mai nedemne căi și mijloace, printre care sunt religia și naționalismul”154. Prin acest articol s-a încercat combaterea afirmațiilor privind interdicțiile din URSS de aniversarea unui mileniu de la creștinarea Rusiei, preconizate pentru anul 1988, considerate „încercări dușmănoase” care au „scopuri antisovietice”. În acest context, sunt atacați Grigore Singurel și Nicolae Lupan de la Europa Liberă, care sunt, pentru prima dată, calificați de un cotidian sovietic ca disidenți:
„Le țineau hangul stăpânilor lor și disidenții – un oarecare Singurel, pripășit la postul de radio Libertatea, și Lupan, unsul Europei Libere, care afirmau că botezarea poporului «român», parte inseparabilă a căruia ei îi consideră și pe moldoveni, a avut loc cu mult mai înainte de «botezul Rusiei»”155.
În același stil au fost cuvântările participanților la adunarea activului republican de partid din 29 septembrie 1987, printre care se evidențiază cea a lui G.M. Volkov, președintele Securității de Stat a RSS Moldovenești (KGB), calificând posturile de radio Libertatea și Europa Liberă ca parte a activității subversive a serviciilor speciale, a centrelor și organizațiilor de peste hotare, îndreptată împotriva Moldovei:
„…Adversarul nostru de clasă consideră naționalismul și religia drept un cal troian, chemat să descompună socialismul din interior. În organizarea diversiunilor ideologice, cele mai active sunt, ca și până acum, posturile de radio subversive Libertatea și Europa Liberă, unde s-au cuibărit tatăl și fiul Lupan, Crimerman, Renata Lisnic, care anterior au plecat din republică. Încercând să se acomodeze în activitatea lor mârșavă la restructurarea ce are loc în țara noastră, aceste lepădături își schimbă tactica. Ei nu numai că comentează într-o formă calomnioasă articolele critice, publicate în presa unională și republicană, ci îi cheamă, totodată, fățiș pe radioascultătorii din Moldova la acțiuni antisovietice, naționaliste”156.
Activitatea emigranților, numiți „moldavologi-naționaliști burghezi români și moldoveni, originari din fosta Basarabie, precum și alte lepădături – foști locuitori ai Moldovei”, este considerată de conducerea comunistă de la Chișinău ca fiind „subversivă”, deoarece ei „falsifică istoria Moldovei, speculează cu „problema Basarabiei”, învinuiesc Uniunea Sovietică de încălcarea acordurilor de la Helsinki. Faptul că aceste subiecte se discutau la adunările de partid nu este ceva nou, precum și participarea reprezentanților KGB la aceste ședințe. Dar, prin luările de cuvânt ale președintelui Securității de Stat din RSSM, se poate observa cât de atent ascultau organele de securitate emisiunile posturilor de radio occidentale, iar calificările atribuite lor demonstrează frica lor și impactul „negativ” asupra societății sovietice.
Efim Crimerman ia în derâdere această afirmație și „cât de bine era informat KGB-ul moldovenesc”, deoarece nu exista un astfel de grup, mai ales „coordonat de o mână necunoscută”, afirmând că Victor Lupan și Renata Lisnic locuiau la Paris și nu au avut legătură cu Europa Liberă157. Ce-i drept, Victor Lupan, în calitate de jurnalist, a colaborat cu Europa Liberă, dar mai mult pe probleme orientale.
Practic, fiecare subiect prezentat de Crimerman sau N. Lupan în emisiunile postului de radio Europa Liberă și Libertatea era calificat ca minciună și atac asupra regimului comunist. O temă aparte a fost „problema evreilor din URSS”, despre care a vorbit deseori Grigore Singurel și care, la fel de mult, deranja autoritățile sovietice. Astfel, de mai multe ori, atât în articole de ziar, cât și în diverse culegeri, F. Angheli a atacat evreii plecați în Israel sau Occident, calificându-i adepți ai „propagandei sioniste”. În același stil scrie, în 1986, despre Mihail Bruhis și Efim Crimerman în volumul „Сионисткие сеятели лжи”158.
În 1987, săptămânalul „Literatura și arta” lansează rubrică „Războiul undelor”, unde sunt publicate o serie de articole cu genericul „Ce mai nou e la Europa Liberă sau reflecții pe marginea unor radiobazaconii”, semnate de Sorin Vlaicu, care din start recunoaște că este un răspuns Europei Libere, care „m-a atacat de câteva ori, comentându-mi unele articole, jefuind adevărul de datele sale elementare și numindu-mă, pe nedrept, în fel și chip”, dar, de fapt, sunt patru articole în care el îi atacă direct pe Nicolae Lupan și Efim Crimerman159. Sorin Vlaicu consideră posturile occidentale de radio (Europa Liberă, Libertatea, Vocea Americii) „aflate în slujba serviciilor de spionaj”, dar cel mai mult îl deranjează Europa Liberă, și „anume emisiunile pregătite în exclusivitate pentru republica noastră” și contribuțiile lui Nicolae Lupan și Grigore Singurel. La fel de mult, S. Vlaicu este deranjat și de faptul că, în conformitate cu înțelegerile sovieto-americane din 1987, a fost oprit bruiajul posturilor de radio occidentale și mesajele din afară pot ajunge la urechile ascultătorului puțin informat:
„Deci, ele pot ajunge fără niciun obstacol la urechea ascultătorului de diferite spețe, a cărui pregătire ideologică, recunoaștem, lasă, uneori, de dorit, unii dintre ei fiind «vrăjiți» de frazele mieroase ale celora care vociferează permanent în fața microfonu- lui. Şi mai este ascultătorul nostru, după cum am menționat, puțin informat”160.
Pe de o parte, putem lesne observa îngrijorarea autorităților de la Chișinău față de accesul larg al locuitorilor din RSSM la informațiile din Occident, în urma stopării bruiajului161. Pe de altă parte, ele recunosc că publicul este puțin informat, adică unilateral informat, din cauza modului de prezentare a știrilor și informației de către instituțiile subordonate regimului comunist. Cu atât mai mult, cu cât cei de la Chișinău consideră că „după reorganizarea serviciilor propagandistice americane, posturile de radio Libertatea și Europa liberă au sporit considerabil numărul materialelor care defăimează politica internă și externă a Uniunii Sovietice”. S. Vlaicu, în spiritul afirmațiilor șefului KGB de la Chișinău, susține că, datorită directivelor primite de la Washington, la Libertatea și Europa Liberă și-a făcut apariția un nou detașament de specialiști, recrutați la centrele de spionaj sau din rândurile „renegaților”162. Astfel, în primul articol al seriei „Războiul undelor”, sunt trecuți în revistă membrii „secției moldovenești” de la Europa Liberă: Victor Lupan, Nicolae Lupan, Grigore Singurel, Renata Lisnic și George Ciorănescu, care „varsă lacrimi de crocodil, deplângând «soarta amară» a locuitorilor «asupriți» și «înjosiți» ai republicii noastre”163. În mare parte, în primele trei articole, se încearcă discreditarea lui Nicolae Lupan, despre care vom reveni într-un studiu aparte. În ceea ce-l privește pe Efim Crimerman, autorul articolului menționează următoarele:
„G. Singurel a părăsit Chișinăul, adică «orașul cu amintirile» unor vremuri revolute de conflagrații și expansiuni de birocrație și de fals, ceva mai târziu. Înainte de plecare, spune lumea, îmbla ca un bezmetic să mai vadă câte ceva prin oraș, să-și «încarce memoria». A furat, vorba unui poet, tot ce s-a putut fura, pentru «albumul imaginar al civilizației universale». Peste scurt timp, avea să învețe tehnica și secretele interdicțiilor posibile și imposibile. Nu i-a fost ușor, probabil, căci nu era jurnalist de farmacie universitară. Dar o altă ieșire n-avea, «sărmănelul» și «singurelul» de el. Ce-i drept, într-o bună zi, se trezi cu «albumul imaginar» sărăcit cu totul, nerămânându-i altceva decât să selecteze materiale critice din presa noastră, pe care, cât a stat aici, nu prea a citit-o, pentru a le comenta mai apoi, în fel și chip”164.
Faptul că atât N. Lupan, cât și E. Crimerman își bazau, deseori, comentariile de la Europa Liberă pe presă de la Chișinău, mai ales cea din perioada restructurării, deranja foarte mult autoritățile moldovenești, care le catalogau ca fiind subiective și mincinoase: „Ascunzându-se sub masca «obiectivității», ei manipulează și schimbă accentele în fiece informație despre țara noastră, negând în fel și chip succesele restructurării”165. Dilema autorităților comuniste este delicată, restructurarea oferea posibilități de critică a sistemului, dar ele doreau ca acestea să fie în continuare controlate. Iar atunci când mesajele de critică la adresa sistemului sau problemelor cu care se confruntă societatea sovietică, bazate pe presă de la Chișinău, veneau din afară, ei reacționau bolnăvicios. Stoparea bruiajului i-a deranjat foarte mult, deoarece lumea avea acces liber la posturile de radio din Occident.
N. Lupan și E. Crimerman vorbeau de mulți ani la Europa Liberă, dar atacurile asupra lor s-au întețit în 1987. Odată cu încetarea bruiajului, autoritățile comuniste au recurs la atacul direct asupra persoanelor și încercarea de a le discredita în fața audienței locale. Deoarece, de la microfonul Europei Libere, deseori, se afirma că cel mai tare se tem de restructurare și transparență reprezentanții organelor de partid.
Cel de-al patrulea articol din seria inițiată de „Literatura și arta” este dedicat preponderent lui Efim Crimerman, care este etichetat, din nou, cu cuvinte înjositoare: „diversionist, mercantil, outsider, renegat etc.”. E. Crimerman este comparat, în acest articol, cu Jules Verne, cu o maimuță, cu un cimpanzeu, iar în privința pseudonimului, S. Vlaicu insistă că „pseudonimul «Singurel» se potrivește de minune acestui renegat. E mai potrivit chiar și decât «Ciuntu». E. Crimerman nu e un infirm. Infirme erau textele pe care le făcea. El e un străin ascuns de ochii lumii. Singuraticul, vorba lui Victor Hugo, este diminutive al sălbaticului acceptat de civilizație. Şi E. Crimerman e un sălbatic singuratic”166. I se aduce învinuirea că împreună cu N. Lupan fac parte dintr-un „sistem diversionist” și că motivul supărării și plecării lor în Occident ar fi „banii”. În acest sens, autorul articolului afirmă că „biografia[ile] ambilor radiodiversioniști [...] au mai multe puncte de tangență.
Ambii (ironia soartei!) au activat în cadrul Filarmonicii moldovenești, ambii se consideră jurnaliști, dar esențial e că atât unuia, cât și altuia le plac banii”. S. Vlaicu îl citează în articol pe M. Murzac, care, odată cu venirea în fruntea Filarmonici, ar fi fost deranjat de onorariile pe care le primea E. Crimerman (lunar, circa o mie de ruble, când salariul tarifar era puțin peste o sută de ruble), iar M. Dolgan, după părerea autorului articolului, ar fi fost obligat să cânte piesele semnate de Crimerman. Nu credem că Crimerman ar fi controlat activitatea Filarmonicii, după cum se afirmă în articol: „Crimerman și Co, punând mâna pe pozițiile-cheie de la Filarmonică, au barat calea unor textieri talentați”167, deși este evidentă apariția unui conflict intern. Autorul articolului comentează un șir de intervenții ale lui E. Crimeman de la Europa Liberă, învi nuindu-l că doar preia „informații arhicunoscute, momente învechite, perimate și consumate” din presa de la Chișinău, că repetă unele texte în emisiunile acestui post de radio etc. În final, S. Vlaicu se adresează conducerii RFE/RL cu sugestia de a se debarasa de E. Crimerman: „Dar oare domnii din ceata lui Noe nu știu că, înainte de a arăta cu degetul la gunoiul din curtea vecinului, e cazul să-ți faci ordine în propria casă? Cu alte cuvinte, să se debaraseze de mistificări și mistificatori, întâi și întâi, cei de la München”168. Aceste afirmații ne demonstrează, încă o dată, că intervențiile lui E. Crimerman erau ascultate, înregistrate și analizate. Dacă nu ar fi fost atât de importante, probabil că nici nu ar fost motiv de o astfel de campanie în presa republicană împotriva Europei Libere.
-------------------------------
153 M. Ghilas, „Burtăverde bate în retragere”, Moldova socialistă, 13 august 1985 (1985).
154 L. Makarov, „… Cu piatra în sân”, Moldova socialistă, 30 ianuarie 1987 (1987).
155 Ibid.
156 „Să educăm patrioți internaționaliști. Din cuvântările la adunarea activului republican de partid, care a avut loc în ziua de 29 septembrie 1987”, Moldova socialistă, 3 octombrie 1987. Articol publicat și în versiunea rusă în Sovetskaja Moldavija, 3.10.1987.
157 Кримерман, Голос из-за бугра, 269.
158 Ф. Ангели, ed. Сионисткие сеятели лжи (Кишинёв: Картя Молдовеняскэ, 1986); Я. Копанский, „Правда против клеветы”, Советская Молдавия, 20 февраля 1987. Din aceeași serie sunt și volumele coordonate de F. Angheli: Ф. Ангели, ed. Осторожно: западня (Кишинёв: 1981); Война без перемирия (Кишинёв: 1985).
159 Sorin Vlaicu, „Ce mai nou e la Europa Liberă sau reflecții pe marginea unor radiobazaconii. (1) Războiul undelor”, Literatura și arta 2199, nr. 39, 24 septembrie (1987). „Ce mai nou e la Europa Liberă sau reflecții pe marginea unor radiobazaconii. (2) Războiul undelor. Calea lungă a trădării”, Literatura și arta 2204, nr. 44, 29 octombrie (1987); „Ce mai nou e la Europa Liberă sau reflecții pe marginea unor radiobazaconii. (3) Războiul undelor. Calea lungă a trădării”, Literatura și arta 2205, nr. 45, 5 noiembrie (1987); „Ce mai nou e la Europa Liberă. (4) Războiul undelor. În prizonieratul arginților”, Literatura și arta, 2211, nr. 51 (17 decembrie 1987).
160 Vlaicu, „Ce mai nou e la Europa Liberă sau reflecții pe marginea unor radiobazaconii. (1) Războiul undelor”.
161 Către anul 1986, în URSS, existau 13 centre radio de protecție largă și 61 de stații de protecție locală cu o capacitate de 40 mii kwt, care bruiau programele a opt posturi de radio occidentale: Vocea Americii, BBC, Libertatea, Europa Liberă, Deutsche Welle, Vocea Israelului, Radio Beijing, Radio Coreea. Notă informativă a CC al PCUS, strict secretă, din 25.09.1986 „О прекращении глушения передач радиостанций «Голос Америки», «Би-би-си», «Радио Пекин» и «Радио Корея»”, Усл. № 2028-ч, подписан Е. Лигачевым, В. Чебриковым. Stoparea totală a bruiajului posturilor de radio occidentale s-a propus pe data de 30 noiembrie 1988, conform Ordinului nr.38c al Ministerului Comunicațiilor din URSS, din 19.12.1988. Sursa: http://www.radiojamming.info/ (accesat 20.02.2017).
162 Vlaicu, „Ce mai nou e la Europa Liberă sau reflecții pe marginea unor radiobazaconii. (1) Războiul undelor”.
163 Vlaicu, „Ce mai nou e la Europa Liberă sau reflecții pe marginea unor radiobazaconii. (1) Războiul undelor”.
164 Ibid.
165 Ibid.
166 Vlaicu, „Ce mai nou e la Europa Liberă. (4) Războiul undelor. În prizonieratul arginților”.
167 Compozitorul Anatol Chiriac afirmă, în filmul documentar „Bucurie de Noroc la Orizont de Plai”, că textierii și compozitorii aveau venituri importante comparativ cu salariile din URSS. https://www.youtube.com/watch?v=6kRwYb_EekQ&feature=youtu.be (ultima accesare 21.02.2017)
168 Vlaicu, „Ce mai nou e la Europa Liberă. (4) Războiul undelor. În prizonieratul arginților”.
