Haka. Astfel se numește dansul războinic al triburilor Maori din Noua Zeelandă devenit cunoscut în lumea întreagă grație echipelor de rugby care îl interpretează în teren, înainte de meci, pentru a-i înfricoșa pe adversari, și pentru a întărâta publicul. Probabil ați văzut secvențe video în care bărbați trupeși își umflă obrajii, încruntă sprâncenele, scot limba de un cot, produc sunete de taur stârnit, exprimându-și astfel curajul și virilitatea. Unii candidați în circumscripțiile uninominale, atunci când participă la dezbaterile televizate, îmi aduc aminte de interpreții dansului Haka. Orice ar spune. Iar dacă te uiți la televizor cu sunetul oprit, asemănarea e și mai aproape.
Cu o căldare de popcorn între genunchi spectacolul chiar devine amuzant. De regulă mă uit fără sunet și la intervențiile live cu purtători de geci. Joviali, optimiști, evlavioși, crăcănând neapărat degetele ca să dea senzația că sunt încrezători în victorie*. Instrucțiunile designerilor politici sunt respectate întocmai. Toți au un trandafir la reverul hainei și saltă barba când sunt fotografiați. Așa îi vedem în iconostasul de pe site-ul partidului. Scrutând viitorul, v-pol-oborota, peste umăr. Mâinile au relativa libertate să fie adăpostite în buzunare, să fie încrucișate la piept ori să țină haina a la Vladimir Ilici. Restul e în grija staff-ului și a bunului Dumnezeu.
*O legendă medievală zice că semnul „Victorie” ar avea la origine un gest de nesupunere și de tachinare a dușmanilor. Atunci când arcașii englezi, cu faima de foarte buni țintași, erau capturați de francezi, lor le erau tăiate degetele cele mai necesare la tras coarda arcului. Iată de ce, ca să-i tracaseze pe dușmani înainte de luptă, arcașii englezi ridicau două degete în sus ca să le vadă francezii că sunt întregi, ceea ce ar fi trebuit să însemne „Păzea! În curând vin săgețile!”
