Linkuri accesibilitate

Halucinații în masă


Profilul alegătorilor, conform unui sondaj telefonic IRES.

Sinteza săptămânii politice din România.

Milioane de români au participat în zilele de 26 și 27 mai la un exorcism național. Ei și-au folosit votul ca pe un glonț de argint tras în inima, (dacă ar avea inimă), partidului-stat. Milioane de români au transformat urna de vot în una funerară, cu numele partidului lui Liviu Dragnea pe ea. Iar sentința judecătorească de a doua zi a stârnit o orgie națională din a cărei mahmureală mulți nu s-au trezit încă. Unora aceste zile le dau sentimentul de déjà vu: pe bulevardele rețelelor de socializare se strigă în cor „Dictatorul a murit! Partidul-stat a fost anihilat!” Efigia acestui cadavru politic este profanată din toate părțile și pozițiile într-o „necroclastie” vecină cu isteria.

La zilele de ură patriotică quasi-generală contribuie din plin principalii beneficiari care, ca de obicei, demonstrează că nu știu ce să facă cu această victorie. În vreme ce adversarii lor, care au simțit arsura glonțului, s-au repliat peste noapte și au început să se pregătească pentru confruntările care urmează, câștigătorii alegerilor se bat pe laurii veștezi. Par istoviți de efort și bucurie, dar vor ca ei și numai ei să fie cei care sorb ultimele picături de șampanie din urna de vot. Nu e de mirare că pentru unii mahmureala de a treia zi se lasă cu mari dureri de cap. Alții au intrat în șoc etilic și nu par să se mai trezească la realitate din visele de mărire.

Alegerile europarlamentare au fost doar un test. România are un număr de voturi care se dispersează la nivelul întregului Parlament European. Numărul de parlamentari este același și va crește cândva cu un fotoliu pe care-l va primi PSD. Influența, câtă va fi avut România la acest nivel, nu va crește nici dacă subreta pusă pe primul loc al listelor PNL va ajunge vicepreședinte de grup parlamentar. Această demnitate nu va însemna decât umilirea lui Traian Băsescu, și el ajuns printr-un noroc chior în Parlament, suficient de repede pentru a se blinda cu imunități în dosarul său de rețea securistică. Ca de obicei, vorbele articulate despre corupția sau incompatibilitatea politicienilor au o viteză mai mică decât a zgomotelor electorale. Chiar dacă au apărut figuri noi pe rutele aviatice către Bruxelles, multe dintre ele duc în bagaje metehnele și păcate vechi. Cum ar putea fi altfel de vreme ce și-au negociat la sânge prezența pe liste? Multe biografii de învingători mută din loc nasul fin al anticorupților scrupuloși (dacă nu suferă de halucinații olfactive de grup, să simtă miros de iasomie și trandafiri, nu de interlopi și bani murdari – căci bani au totuși miros).

Faptul că România are peste patru milioane de români care lucrează în Uniunea Europeană a fost o doză hotărâtoare de europenism injectată în sângele fierbinte al votanților.

Cetățenii români, cea mai mare diasporă din Uniunea Europeană (Eurostat)

Câți cetățeni europeni trăiesc în alte țări ale Uniunii Europene?

17,1 milioane iar Germania și Marea Britanie sunt țările unde s-au stabilit peste 45% din emigranți.

Cei mai mulți emigranți, în acest moment , în UE sunt cetățenii români: 14,6%. Urmează Lituania, Croația, Polonia și Bulgaria. Și tot cetățenii români constituie cel mai mare grup de emigranți europeni din Italia, cu peste 1,1 milioane. Peste 6oo de mii sunt în Spania, ceva peste 500 de mii în Germania.

Emigrația nu este însă apanajul țărilor central și este europene : numai 1,6% din cehi trăiesc în alte țări europene, spre deosebire de 6,3% dintre slovaci.

Pe tot parcursul campaniei electorale a fost prea puțin vorba despre impactul deciziilor europene la firul ierbii, despre politicile și controversele unionale. S-a vorbit mult mai multe despre corupție, penali și quintesența acestora, Liviu Dragnea (dar corupția ne face vulnerabili în Uniunea Europeană, nu?). Mai ales șeful PSD a devenit o țintă înzestrată de natură sau de adversari cu toate bolile asociate puterii: aroganță, cleptomanie, paranoia. Găinăriile făcute la nivel local (ca orice șef de județeană care se respectă), crailâcul lui de flăcău tomnatic, vilele transoceanice, insulele danubiene, dantura neîngrijită, mustăcioara, chiar și frizura au fost țintele folclorului de internet care a născocit o bibliotecă de meme dedicate liderului PSD. Dar chiar și discursul despre statul paralel, finanțarea protestatarilor din buzunarul lui Soros, naționalismele lui de doi bani trădau o viziune contorsionată asupra corupției cu care se bate partidul său. Cumva Dragnea a atras nu doar încrederea gloatei care se identifica cu el, îl susținea și care azi se grăbește să-i deratizeze birourile, să-i dea jos portretele de pe zidurile partidului și Internetului și să-i pună pe foc altarele, ci și disprețul celorlalți, al disperaților, umiliților și marginalizaților. Al exclușilor. Aceștia din urmă, mult mai vocali și mai inventivi cu furia și ura lor. Repetatele insulte la adresa lor (diaspora fiind recipienta majoră a acestora, cu intelectualitatea și angajații în transnaționale în siaj) par să fie probele unei sinucideri îndelung programate. Previzibila dispariție lui Dragnea din spațiul public a fost un prelung și paroxistic exorcism care vizează acum alte două triste figuri guvernamentale, ministrul de Externe și cea de Interne. Cei doi demnitari sunt considerați vinovați că au sabotat votul românilor din diaspora. În urma boicotării alegerilor din străinătate, PSD a ajuns în cele din urmă înainte USR. Diferența a fost de puțin peste zece mii de voturi (mult mai mică, zice-se, decât numărul românilor din diaspora care, din pricina incompetenței organizatorilor, nu au putut vota pentru USR) și cu toate că acum PSD are același număr de mandate (8), după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, va primi un mandat suplimentar. Cupa amară a înfrângerii e însoțită cu cireașa de pe tort.

Principalul beneficiar al întregii tevaturi este președintele Iohannis care, după o îndelungă pauză de activitate, turează motoarele pentru un nou mandat. El a învățat cu asupră-de-măsură quasiconstituționalismul brutal al predecesorului său și l-a aplicat atât de consecvent în ultima vreme, pe principiul că scopul scuză mijloacele, că a devenit fapt banal. Mulți dintre cei care apără legalitatea de lupii din PSD s-au obișnuit ca președintele să se asocieze la tot pasul cu politicienii PNL, cei care au decis acum mai bine de un an că Iohannis va fi candidatul lor la prezidențiale și care este acum adevăratul lor președinte de partid.

PNL are o deja lungă istorie de nominalizări ale unor outsideri în funcții cheie și sunt parcă incapabili să găsească un liberal care să-i reprezinte (chiar și Iohannis este un outsider cu o carieră de câteva luni în PNL). Poate și pentru că ideologiile în România nu mai au nicio semnificație. Cine mai știe ce e liberalismul? Cu certitudine nu PNL, care în ani a făcut alianță cu PD sau cu PSD. Președintele s-a folosit creativ de ambiguitățile prerogativelor sale pentru a-și impune agenda: a organizat două referendumuri în unul singur și a creat halucinația de masă conform căreia rezultatul votului va schimba în 24 de ore destinul țării. A fost vorba, de fapt, de atragerea oamenilor la urne pe o temă concretă și simplă (atât de simplă că nu mai are contururi) – corupția. Da, în 24 de ore de la vot, aroganța PSD a coborât cu un semiton iar cea a PNL a crescut cu o octavă întreagă, contribuind creativ la dizarmonia lumii. PSD („noul PSD”) a răgușit brusc pentru că și-a pierdut un lider (între timp i-au crescut zece la loc), în vreme ce PNL și-a înstrăinat cu țignalele sale triumfătoare și arogante posibilii aliați din opoziție, adjudecându-și trofeele câștigate în stradă de USR.

Ideea de „corupție ucigașă” nu-i aparține președintelui. Ea plutește de multă vreme în aerul vremurilor și a devenit o constantă a protestelor după tragedia de la Clubul Colectiv. Tema, care scoate și acum lumea în stradă, a avut doar impact politic de vreme ce dosarul teribilului incident care a dus la moartea a 64 de persoane trenează (ca să nu spunem că a dispărut în arhivele tribunalului.) Chiar și lui Ponta i-a priit vacanța luată după demisia din toamna lui 2015. Cu procentele câștigate la europarlamentare și cu dezertorii preluați de pe câmpul de luptă politică, a ajuns acum kingmaker. Promite, fanfaron, să desființeze PSD prin absorbție (deși pare că fenomenul e invers). Și, în ciuda antipatiei afișate față de PSD, se comportă ca fostul lui subaltern din guvern Gabriel Oprea, cândva și el șeful unui partid clonat de PSD ca să pară că are democrație internă. Pe mulți corupția nu i-a ucis, ci i-a întărit. Unii au avut chiar cinismul să se folosească de tragedia de la Colectiv în retorica lor găunoasă. Efectele practice al convulsiei populare de atunci au fost nule: justiția nu a fost mai justă, procesele nu au fost mai rapide, iar malpraxisul judiciar/administrativ/legislativ s-a păstrat la cote înalte.

Singurii pentru care ideea corupției și cea subsecventă, a exorcizării acesteia, au fost constante programatice (Fără penali în funcții publice a fost campania lor) sunt cei de la USR. De aceea, rezultatele alegerilor li se par frustrante, în principal pentru că PNL (azil politic al multor inși cu probleme penale și morale) a fost beneficiarul sedentar al acestui mesaj. USR, moșit parțial dar hotărâtor în timpul mișcărilor de stradă din perioada de după Colectiv și, mai apoi, de când se cocea Ordonanța de urgență 13, nu mai are multe cu organizația civică a lui Nicușor Dan. Nu datorează ideologic nimic nimănui (poate că de aceea nici nu-și caută și nici nu-și găsește ideologia). Chiar și prezența în lista sa electorală a unui corp străin (banda de tehnocrați PLUS, al cărei căpitan, mă rog, sergent, Cioloș era chiar cap de buletin de vot) a stârnit nervozitatea unora din USR care se văd deposedați cu încetul de punctul principal al programului lor electoral și sunt, deopotrivă nemulțumiți de incapacitatea lui Cioloș de a lua decizii rapid și eficient. Se simt, pare-se, ca niște copii cărora adulții le-au confiscat jucăria preferată, chipurile să nu lovească vitrina să spargă bibelourile. Cele două partide noi au ajuns îmbrățișate pe lista electorală, dar îmbrățișarea aceea prea strânsă a început să doară. Dacă alegerile europarlamentare păreau să dea un cheag opoziției în fața hidrei corupției, imediat ce aburii sondajelor de opinie s-au risipit și au început să vină rezultatele concrete, foștii aliați de conveniență și tovarăși de drum au devenit adversari de drum. Un motiv este că USR este tratat de PNL cu aere de stăpân în parlament (votul pentru șefia Camerei a făcut mai mult decât vizibil acest lucru). Neavând deocamdată un candidat desemnat pentru președinție, USR nu are o agendă dublă, adică să lucreze din culise la imaginea cuiva (deși are la ora actuală două-trei personaje care ar pune în dificultate turul al doilea al lui Klaus Iohannis). Un alt motiv de jenă politică pentru USR este că Cioloș, acest Airbnbn al politicii românești, (nu are partid și nici doctrină unde să-și adăpostească tehnocrații; el vrea doar să fie bine pentru nație și popor), ar vrea și el ceva Cotroceni. USR începe să se trezească (singur) din victorie: dușurile sunt reci și acide.

Toată atmosfera aceea magică de după pronunțarea sentinței lui Dragnea se dezvrăjește încet, dar sigur. Se sting torțele și începe o nouă zi. Cronometrul bombelor a pornit din nou. Deocamdată singurul care aleargă pe teren este președintele Iohannis. E drept, în siajul papamobilului. Nu are nevoie de propriile idei politice, le culege din drum. Aleargă pentru propria supraviețuire politică. Unii încep să se trezească buimaci după beția victoriei într-o lume de zombie: Adrian Năstase, Octav Cosmâncă, Miron Mitrea au ieșit din cimitirele de elefanți și ne bântuie. Scheletele din dulapul PSD au prins viață. Nu trebuie desconsiderați, chiar dacă pe ei hainele și carnea atârnă zdrențe. Sunt maeștrii combinațiilor, știu vrăji de multă vreme uitate. Octav Cosmâncă, aparatcik comunist, e cel care a resetat mașinăria de activiști comuniști așa cum Miron Mitrea are relații cu sindicaliștii la cel mai jos și eficient nivel. Iar Adrian Năstase, ei bine, acesta are prieteni influenți: este șeful unei fundații a Academiei Române și se frecventează cu Aleksandr Dughin, creierul mic și înfierbântat al lui Putin, teoretician al euroasiatismului. Măcar așa banii manevrați de Teodorovici la banca aceea rusă pot fi investiți cum se cuvine. Căci s-ar putea ca PSD să nu țintească președinția. De fapt, nici nu are nevoie de ea decât pentru imagine. Nu președinția României ține în viață pegra infracțională din administrație, ci votul din alegerile locale și parlamentare. Pe acolo circulă banii.

XS
SM
MD
LG