Linkuri accesibilitate

În fiecare iarnă, în satele Moldovei se întîmplă tragedii.

Îmi pare rău că trebuie mereu să fiu în dezacord cu discursurile optimiste ale politicienilor care vînează acum voturi. Chestia e că în timp ce aceşti politicieni îşi rostesc cu convingere deplină discursurile, în RM se întîmplă tot soiul de lucruri triste, îngrijorătoare.

Iarnă, incendiu, oameni morţi
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:59 0:00
Link direct

Am aflat deunăzi că RM e una din cele mai corupte ţări din lume. Străzile cotropite de mîzgă arată lamentabil. Iar ieri, din provincie, ne-a mai venit o veste proastă. În raionul Leova, trei oameni au murit într-o casă cuprinsă de flăcări.

Am mai scris că aici nu e iarnă fără o tragedie în provincie. Ba o sobă imperfectă distruge vieţile oamenilor, ba un electrocasnic dubios. Cînd casa e cuprinsă de flăcări şi trei oameni mor, avem de-a face cu o tragedie imensă. În fiecare iarnă, în satele Moldovei se întîmplă asemenea tragedii.

Fireşte, fiecare caz îşi are detaliile sale. Dar cînd ani de zile sobele, electrocasnicele şi ţigările provoacă decese, se poate vorbi despre un soi de trend, un soi de specific al locului. Aici ceva rău se întîmplă iernile în satele moldoveneşti. Şi răul acesta răpeşte constant vieţi omeneşti.

Ce-i de făcut? Cel puţin să se găsească nişte oameni care să verifice toate sobele din sate la sosirea iernii. Să se găsească bani pentru aşa ceva. Sunt convins că acum politicienii dornici de putere ar găsi şi ei nişte soluţii. După 24 februarie trenul ar putea să plece împreună cu soluţiile.

  • 16x9 Image

    Iulian Ciocan

    Iulian Ciocan, scriitor, eseist și unul dintre „veteranii” Europei Libere, autorul rubricii de comentarii și impresii „Realitatea cu amănuntul”. În fiecare dimineata la ora 7.00, la radio Europa Libera, pe web la moldova.europalibera.orgGoogle Play & iTunes.

Acest material face parte din categoria
XS
SM
MD
LG