Linkuri accesibilitate

Igor Boțan: „Această coaliție PSRM-Șor ia turații”


Președinta Maia Sandu și liderul PSRM, Igor Dodon
Președinta Maia Sandu și liderul PSRM, Igor Dodon

Se pare că actualul blocaj politic își va aștepta un deznodământ după 23 martie, când expiră cele trei luni de la demisia guvernului Chicu, ultimul guvern cu puteri depline.

Igor Boțan și Vasile Botnaru despe dilemele Preșdintei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:10:27 0:00
Link direct

După 23 martie, Președinta Maia Sandu ar putea apela din nou la Curtea Constituțională pentru a încerca să obțină confirmarea bazei legale pentru dizolvarea actualului Parlament. Vasile Botnaru a stat de vorbă cu analistul Igor Boțan.

Igor Boțan: „Împuternicirile șefului statului în Republica Moldova sunt foarte limitate, acest lucru a fost confirmat de Curtea Constituțională la 6 august anul trecut, care a spus foarte clar că, în pofida faptului că șeful statului este ales direct de către cetățeni, Republica Moldova rămâne o republică parlamentară, cu împuterniciri simbolice pentru șeful statului.”

Europa Liberă: Până acum era un subiect teoretic, acum, când e nevoie de pârghii eficiente, rapide, operative de combatere a pandemiei, oare e nevoie de aceste împuterniciri?

Igor Boțan: „Probabil e nevoie, pentru că șeful statului are un mandat din partea poporului și acest mandat este cel mai recent. Deci, nivelul de legitimitate a șefului statului este cel mai înalt, de aceea se cere ca intervenția șefului statului să fie luată în serios, iar dacă ne referim la practicile pe care le avem aici, în Republica Moldova, ceea ce a făcut dna Maia Sandu recent se înscrie exact în practica pe care au avut-o și alți președinți, de exemplu, Igor Dodon. Și recomandările șefului statului, da, sigur că nu pot fi ignorate, dar trebuie analizate și cântărite la justa lor valoare.”

Europa Liberă: Continuă să-și tragă dividende partidele și alți actanți politici?

Igor Boțan: „Cu certitudine partidele politice, în special ceea ce se numește majoritate parlamentară, mă refer la coaliția dintre Partidul Socialiștilor și Partidul „Șor”, își doresc ca acest parlament să funcționeze încă cel puțin un an, dacă nu chiar doi ani, până la sfârșitul mandatului și acest lucru transpare foarte clar din declarația adoptată recent de parlament, în care se spune că scopul este de a atinge rata de imunizare de 70%.

Dacă ne referim la modul în care se desfășoară această procedură de imunizare, Republica Moldova ar avea nevoie de aproximativ 4-5 ani de zile pentru a imuniza cele 70% din cetățeni, având în vedere că doar 31% din cetățenii Republicii Moldova sunt dispuși să se imunizeze.”

Europa Liberă: Nu avem cum să știm dacă procesele acestea ar fi fost desfășurate mai accelerat dacă avea Maia Sandu acele împuterniciri, dar cu această ocazie ne întrebăm: iată, am văzut, o împuternicire reală este Consiliul Suprem de Securitate, recomandările acestuia având un caracter non-obligatoriu, ce alte împuterniciri au mai rămas în ranița de președintă a Maiei Sandu?

Igor Boțan: „Doar consultarea formațiunilor politice, fracțiunilor parlamentare, pentru că acesta este rolul șefului statului, de mediator între instituțiile publice și fracțiunile politice din parlament.”

Europa Liberă: Maia Sandu punea speranțe în numirea judecătorilor, în apelul la public pentru a pune la treabă procurorii ș.a.m.d. Mai este în vigoare în condiții de pandemie?

Igor Boțan: „Părerea mea este că acest apel rămâne în vigoare, dar noi vedem ce se întâmplă în parlament. Această coaliție PSRM-Șor ia turații și, așa cum am văzut, salvarea lor este să ia sub control instituțiile statului și să marginalizeze președintele care nu are pârghii puternice pentru a influența viața publică. De aici și dorința dnei Maia Sandu de a provoca alegerile parlamentare anticipate cât mai curând posibil pentru ca ulterior să poată beneficia de un suport al unei majorități proeuropene în parlament.”

Europa Liberă: Nu prea a rămas cu susținători ai acestei idei.

Igor Boțan: „Probabil că susținători sunt, dar aceștia sunt mai puțini printre partidele politice, sunt susținători printre cetățeni, iar dacă ne referim la criza pandemică, trebuie să luăm în considerare că rata de îmbolnăvire actualmente, în luna martie, este egală cu cea din luna decembrie, când Partidul Socialiștilor, dl Igor Dodon, dna Zinaida Greceanîi au acceptat demisia guvernului Chicu pentru a provoca alegeri parlamentare anticipate.”

Europa Liberă: Dar cifrele arată altfel?

Igor Boțan: „Nu, cifrele arătau un lucru foarte clar. În luna decembrie am avut aproximativ 37 de mii de îmbolnăviri, în prima jumătate a lunii martie avem undeva 18 mii, deci suntem practic la același nivel de contagiozitate, iar atunci ne amintim că și dna Greceanîi, și dl Dodon pledau ferm pentru dizolvarea parlamentului, iar demisia guvernului era primul pas spre acest obiectiv, iar acum s-au răsucit din mers și vedem că această coaliție majoritară este una care începe să aibă turații impresionante, dacă putem spune așa.”

Europa Liberă: Mai multă lume și Dvs. ați afirmat că scopul de bază al socialiștilor și aliaților dânșilor era să devalorizeze victoria Maiei Sandu, să îi pună în cârcă toate păcatele posibile și imposibile, astfel încât la proximele parlamentare, anticipate sau ordinare, să iasă din nou victorioși bine mersi. Cât de mult le-a reușit tactica asta?

Igor Boțan: „Probabil încetul cu încetul această tactică este implementată, dar aici nu trebuie să ghicim. Dl Igor Dodon spunea foarte clar atunci când afirma că toată responsabilitatea este pe umerii dnei Maia Sandu, iar el ar fi pierdut alegerile prezidențiale de anul trecut din cauza pandemiei și a secetei, iar acum avem o situație precară, trebuie să recunoaștem, e o situație foarte complicată, crește numărul celor care se îmbolnăvesc, crește numărul celor care decedează, de aceea presiunea pe dna Maia Sandu este foarte mare.”

Europa Liberă: Dar nu ea conduce. Asta-i întrebarea simplă: până la urmă, cine astăzi e la guvernare? E scoasă la tablă Maia Sandu, dar conduce cine?

Igor Boțan: „Parlamentul și guvernul sunt principalele instituții. Deci, toată lupta se dă împotriva intenției dnei Maia Sandu de a duce la bun sfârșit ceea ce a început Partidul Socialiștilor - rezolvarea crizei guvernamentale care a survenit după demisia guvernului Chicu. Și așa cum spuneam, calculele s-au schimbat, Partidul Socialiștilor acum forțează nota pentru a pune toată responsabilitatea pe umerii Maiei Sandu, iar ulterior, când cred ei că li se vor îmbunătăți șansele, ar putea să fie de acord cu provocarea alegerilor parlamentare anticipate, deși, dacă și-au pus sarcina să imunizeze 70 la sută din cetățenii Republicii Moldova, atunci cel mai probabil că ideea alegerilor parlamentare anticipate pentru Partidul Socialiștilor nu mai este valabilă.”

Europa Liberă: Lockdown-ul, urmare a recomandărilor Consiliului Suprem de Securitate, este o idee națională unificatoare acum?

Igor Boțan: „Dacă punem în prim-plan sănătatea publică, atunci sigur că această idee este binevenită, numai că avem jocurile politice, toată lumea crede că dna Maia Sandu își dorește rapid introducerea unui lockdown de două săptămâni, după care, eventual, dacă Curtea Constituțională dă un aviz pozitiv la sesizarea Domniei sale de după 23 martie, să anunțe dizolvarea parlamentului și alegeri parlamentare anticipate pe un fundal de scădere a numărului celor care se molipsesc de COVID-19. Trebuie să înțelegem și acest lucru.”

Europa Liberă: Dar cine câștigă și cine pierde din lockdown?

Igor Boțan: „Sănătatea publică are de câștigat, iar economia sigur că are de suferit, dar asta e logic...”

Europa Liberă: Și atunci, politic cine este beneficiarul acestei situații?

Igor Boțan: „Politic beneficiar probabil ar fi totuși președinția, pentru că crede că după două săptămâni valul acesta care a reizbucnit va fi potolit și atunci, pe niște prognoze mai optimiste, probabil ar putea eventual semna decretul de dizolvare a parlamentului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate.”

Europa Liberă: Dacă va avea lumină verde de la Curte...

Igor Boțan: „Sigur că da și dacă se vor găsi bani, pentru că am văzut cu toții că banii din fondul de rezervă care puteau fi folosiți pentru organizarea alegerilor anticipate au fost direcționați spre procurarea vaccinurilor, lucru foarte curios.”

Europa Liberă: Ce posibilități au adversarii Maiei Sandu, o amenință totuși cu extinderea împuternicirilor pentru guvernul Ciocoi și perpetuarea acestei situații până la parlamentarele ordinare?

Igor Boțan: „Acest lucru cred că este imposibil, pentru că jurisprudența Curții Constituționale spune foarte clar, această jurisprudență a fost reînnoită în august anul trecut și Curtea a spus foarte clar: în conformitate cu art. 89, dacă președintele nu se conformează hotărârilor Curții Constituționale, nu există posibilitatea de a evita începerea procedurii de suspendare, iar în situația în care procedura nu este dusă până la capăt, Curtea Constituțională ar trebui să dea o soluție.”

Europa Liberă: Iar substituirea pentru 5 minute de către speaker nu mai este posibilă?

Igor Boțan: „Este evident și iarăși Curtea Constituțională acum o jumătate de an a declarat foarte clar că această procedură este neconstituțională, deși a fost criticată Curtea pentru faptul că și-a revăzut jurisprudența pe acest segment fără a lua în considerare prevederile Codului jurisdicției constituționale, trebuia să se convoace plenul Curții, trebuia să se explice de ce adoptă o astfel de hotărâre, evident, având în vedere recomandările Comisiei de la Veneția. Dar acest lucru nu s-a întâmplat și acum avem această situație care spune foarte clară că niciun fel de abateri, dacă șeful statului nu se conformează, în pofida argumentelor pe care le are, deci ieșirea constituțională este procedura de suspendare a șefului statului cu toate consecințele care urmează.”

Europa Liberă: Dacă ne uităm în calendar, pe când așteptați un deznodământ sau, cel puțin, o claritate: încotro o ia Republica Moldova?

Igor Boțan: „Cred că la sfârșitul lunii martie vom avea, mai mult sau mai puțin, o situație clară. Sper că Curtea Constituțională până atunci ne va spune foarte clar ce urmează și probabil, pentru că a făcut acest lucru în decembrie 2015, când a venit cu detalii cum se formează majoritatea parlamentară, toate etapele, ar putea să vină și de această dată cu recomandări foarte precise: ce urmează și în ce ordine se desfășoară toate procedurile.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG