Linkuri accesibilitate

Igor Boțan: Cei mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova au rude peste hotare și și-ar dori acum ca acestea să revină acasă


Igor Boțan în studioul Europei Libere, Chișinău

Analistul poliltic Igor Boțan comentează situația actuală din Republica Moldova.

Pentru autorități, diaspora este un subiect spinos. În mod teoretic, este considerată o categorie strategică și importantă a populației. Practic, însă, și mai ales în aceste vremuri în care mulți moldoveni vor să revină acasă, subiectul diasporei a devenit supărător pentru autorități. Am stat de vorbă cu analistul politic Igor Boțan care comentează situația actuală și perspectivele cetățenilor Republicii Moldova aflați peste hotare.

Igor Boțan: Cei mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova au rude peste hotare și și-ar dori acum să revină acasă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:38 0:00
Link direct



Igor Boțan: „Relațiile guvernării și ale statului Republica Moldova cu diaspora sunt reglementate printr-o strategie națională adoptată, dacă nu mă înșel, în 2016, pe 10 ani, până în 2025. Acest document spunea foarte clar că autoritățile Republicii Moldova recunosc diaspora ca un subiect foarte important pentru Republica Moldova. Deci, dacă avem această situație excepțională, sigur că autoritățile trebuie să asigure cetățenilor Republicii Moldova care se află în afara hotarelor țării, în diasporă, tot pachetul de drepturi pentru ca aceștia să poată reveni în țară, având în vedere starea de urgență care presupune că cetățenii care revin acasă trebuie să intre în carantină și lor trebuie să li se asigure toate drepturile de care trebuie să dispună potrivit prevederilor constituționale.”

Europa Liberă: Comentariul prezidențial că, vezi Doamne, cei care m-au numit „ciumă roșie” acum bat cuminte metanii în fața icoanei mele. Sigur că nu a spus chiar așa, dar unii așa au înțeles sensul acestei observații. Și dânsul a spus: „Nu sunt ranchiunos și o să vă dau voie să intrați, dar înscrieți-vă la Ministerul de Externe și vom stabili ordinea în care o să vă lăsăm să intrați în țară, nu mai mulți decât considerăm noi că putem asimila”. Genul acesta de atitudine este justificat?

Igor Boțan: „Sigur că nu este justificat, este o atitudine bazată pe emoții. Putem să-l înțelegem pe șeful statului atunci când este criticat, dar domnia sa din funcția pe care o deține nu poate să-și permită astfel de atitudini față de concetățenii noștri. Dl președinte, potrivit legii referitoare la protecția civilă, are atribuții de coordonator în situații excepționale. Atât! Deci, domnia sa, ținând cont de atribuțiile pe care le are trebuie să le asigure cetățenilor din diasporă posibilitatea de a reveni acasă atunci când aceștia consideră că nu mai pot face față presiunilor în afara țării, adică nu mai sunt salarizați, nu mai au cu ce achita gazda sau alte cheltuieli. Odată ce avem acea strategie privind relațiile autorităților cu diaspora, acești oameni trebuie să fie tratați ca cetățenii ai Republicii Moldova. Sigur că trebuie să se ia în considerare condițiile de stare excepțională, ei trebuie să intre în carantină, iar celelalte probleme legate de eventuale cheltuieli trebuie să le hotărască Comisia pentru situații excepționale în frunte cu prim-ministrul.”

Europa Liberă: Analiza mai amănunțită a acțiunilor întreprinse de guvernare, în special de celula de criză, sigur că va fi făcută după ce trecem pe celălalt mal, dar și acum vreau să vă întreb, că tot ați făcut trimitere la strategie, cât de consecventă a fost guvernarea?

Igor Boțan: „Aici nu există o atitudine consecventă, dar trebuie să recunoaștem că nici nu avea de unde să existe, pentru că avem o situație excepțională, nimeni nu s-a gândit, chiar și atunci când a fost elaborată acea strategie, că putem ajunge într-o astfel de situație. Atunci, diaspora era văzută ca un subiect, hai să spunem așa, foarte important, pentru că până la 8-10% din voturile la alegerile naționale, la alegerile parlamentare și prezidențiale veneau din diasporă.”

Europa Liberă: O fântână de voturi.

Igor Boțan: „Da, exista interesul politicienilor pentru votul diasporei, pentru relațiile cu diaspora și un indicator al acestui lucru este că în fiecare an în luna august aveam Congresul diasporei cu participarea guvernării și a liderilor comunităților moldovenești de peste hotare, unde se discutau probleme legate de eventuala reîntoarcere în țară cu investiții ș.a.m.d., dar trebuie să recunoaștem că nimeni niciodată nu s-a gândit la o situație precum este cea prin care trecem actualmente, de aceea și răspunsul meu la întrebarea Dvs. este că nu există o atitudine consecventă. Am văzut că la început chiar prim-ministrul spunea că cei care vin în țară sunt tratați, indiferent dacă au poliță de asigurare medicală, ulterior am văzut că situația s-a schimbat.”

Europa Liberă: Adică, președintele a zis că mai bine să-și cumpere?

Igor Boțan: „Toate aceste declarații în care lipsește consecvența cumva derutează oamenii din diasporă.”

Europa Liberă: Vreau să vă adresez două întrebări principiale, ca unui expert care a participat la alcătuirea unor barometre de sondare a opiniei publice. Unu – dacă într-adevăr diaspora s-a mișcat tectonic înapoi acasă sau totuși sunt cazuri disparate și, apropo, doi – dacă aici, la Chișinău, starea de spirit, atitudinea față de acești oameni este mai agresivă ca altă dată? Judecând după ceea ce vedeți Dvs., sunt doriți acești oameni înapoi?

Igor Boțan: „Dacă analizăm sondajele de opinie, vedem că 50 la sută din cetățenii Republicii Moldova au rude și apropiați peste hotare. Deci, cred că mai mult de jumătate din cetățenii Republicii Moldova ar demonstra o atitudine pozitivă față de revenirea acasă a apropiaților.”

Europa Liberă: Dar nu v-au scăpat probabil tot felul de comentarii care spun: „Luați-vă, naibii, polițe și nu mă puneți pe mine în situația să vă plătesc vouă asistența medicală, eu, cel care plătesc aici polița, plătesc impozite” ș.a.m.d.? Ați văzut genul acesta de comentarii?

Igor Boțan: „Da, am văzut, dar cei care revin acasă, pentru că nu mai pot rămâne peste hotare, în mod normal vor fi nevoiți să-și procure aceste polițe atunci când în afara acestei stări excepționale vor trebui să se adreseze medicului de familie sau să-și rezolve niște probleme de sănătate. Deci, ei vor intra într-un regim absolut normal pe care îl au și cetățenii din Republica Moldova, aici nu cred că ar trebui să existe probleme. Majoritatea absolută a cetățenilor Republicii Moldova au rude peste hotare și și-ar dori în situații de forță majoră ca acestea să revină acasă.”

Europa Liberă: Am înțeles, am bifat aici. La capitolul indulgență, moldovenii au rămas la fel. Acum, cât de masiv se mișcă diaspora?

Igor Boțan: „Părerea mea și așteptările sunt că vor reveni destul de mulți acasă, pentru că starea economiilor țărilor în care sunt cetățenii noștri va trece prin anumite încercări.”

Europa Liberă: La această oră ați estimat cam cât la sută, judecând după cifrele date până acum de autorități?

Igor Boțan: „Eu cred că ar fi o chestie pur speculativă, de aceea nu m-aș angaja în astfel de estimări, dar eu cred că vor fi sesizabile aceste refluxuri de cetățeni moldoveni care vor hotărî să revină acasă.”

Europa Liberă: Prin urmare, perna de oxigen pe care o avea bugetul cu remitențele se cam subțiază?

Igor Boțan: „Da, este adevărat și probabil guvernarea va trebui să revadă bugetul pentru anul curent, dar acest lucru este absolut normal. Până la urmă, oamenii vor judeca guvernarea după modul în care a făcut față acestei provocări.”

Europa Liberă: Există dictonulînvingătorii nu sunt judecați”.

Igor Boțan: „În cazul de față, acest dicton nu cred că se potrivește.”

Europa Liberă: Bine, hai să zicem dar nu învingătorii – supraviețuitorii.

Igor Boțan: „Da, asta ar fi mai corect. Vom reveni la normalitate, sigur că atitudinea noastră față de această perioadă și modul în care au acționat politicienii vor fi văzute sub alte unghiuri de vedere.”

XS
SM
MD
LG