[mai 1978]
Moderator: Noël Bernard.
Un interviu cu soprana ILEANA COTRUBAS
Noël Bernard: Ai cântat aseară, la Opera din Köln, „Nunta lui Figaro”. Ai venit la Köln de la Madrid şi la Madrid de la Viena, de aici pleci la Monte Carlo şi de acolo înapoi la Salzburg. Ești un fel de fenomen modern al cântărețului - un cântăreț care călătorește mult cu avionul cu reacție între diferite opere. Este un lucru fericit și un lucru, în același timp, nefericit. Fără îndoială, ești cântărețul român care a făcut cea mai mare carieră după război și aș vrea să te întreb, Ileana Cotrubaș, dacă, acum zece ani de zile, când ai venit în Occident pentru prima oară, erai produsul finit de astăzi sau dacă acest produs s-a format în Occident?
Ileana Cotrubaș: „Eram. În momentul când am ieșit din țară, eu deja făcusem Conservatorul de Muzică din București. Eram și sunt ceea ce sunt astăzi. Sunt produsul educației pe care am primit-o în România și sunt foarte recunoscătoare școlii pe care am urmat-o profesorilor cu care am studiat.”
Noël Bernard: Care profesori?
Ileana Cotrubaș: „Profesorii mei de la școala de muzică și de la Conservator. Nu pot să nu menționez pe maestrul Constantin Stroescu, căruia ii datorez, de fapt, formația mea artistică. Nu pot s-o uit pe dna Eugenia Ilinescu, de la școala de muzică, cu care am început studiul. Maestrul Aureliu Alexandrescu, maestrul Nicolae Secăreanu - toți profesorii care m-au ajutat, profesorii de la clasele de teorie, de solfegiu, istoria muzicii… Nu pot să-i numesc pe toți, pentru că ar fi o listă nesfârșită, însă toți profesorii pe care i-am avut la școala de muzică și mai departe, la Conservator, au folosit la ceea ce sunt eu astăzi, de fapt, adică „produsul Ileana Cotrubaș”, să-i spunem așa. Bineînțeles că experiența pe care am căpătat-o în acești zece ani de zile de în teatrele la care am fost angajată, a contat foarte mult. Dirijorii cu care am lucrat, regizorii și chiar partenerii de care am fost înconjurată au ajutat foarte mult la nivelul artistic la care am ajuns astăzi.”
Noël Bernard: Știi foarte bine că-n Occident - la München, la Köln, la New-York, la Viena, la Milano - când încerci să găsești un bilet la operă este extraordinar de greu. Sălile sunt vândute adeseori cu săptămâni înainte. Publicul merge în număr mare la operă, în același timp, în România, apar articole în presa de acolo, unde se vorbește despre reprezentații de operă la care apar 50-40-30 de spectatori. Și nimic nu e mai trist pentru un artist decât să cânte în fața unei săli goale. Era la fel, în perioada când trăiai încă în țară, Ileana Cotrubaș?
Ileana Cotrubaș: „Este un lucru foarte trist ceea ce am... Acum, când am fost în România, în mai trecut - mi-am sărbătorit ziua de naștere - și am făcut o experiență foarte tristă. Am fost la un spectacol de teatru dramatic, „Furtuna” de Shakespeare, pusă în regia lui Ciulei. A fost un spectacol excepțional! Am fost foarte, foarte fericită și am avut o satisfacție excepțională, știind că teatrul dramatic este la un nivel foarte bun în țara noastră (și a fost întotdeauna, avem o tradiție excepțională).
Apoi, cu câteva seri mai târziu, am fost la un spectacol de operă și am fost... este banal să spun că am fost foarte prost impresionată. Trebuie să zic că am fost foarte tristă. M-a durut sufletul să văd cât de scăzut este nivelul teatrului nostru liric din ziua de astăzi. Și nu pot să-mi dau seama de ce?!
Pe vremea studenției mele, sălile erau pline, nu găseai un loc liber. Spectacolele erau de un nivel artistic foarte înalt. Toată experiență pe care am căpătat-o noi, la spectacolele noastre de operă, de acum zece ani sau de acum 12-15 ani, este de nerecunoscut în ziua de astăzi și nu pot să-mi dau seama de ce. Voci avem! Poate ne lipsesc anumiți maeștri cu care să se formeze o companie de un nivel mai înalt artistic sau poate artiștii noștri nu mai sunt interesați, sau sunt plafonați, sau sunt dezamăgiți… le lipsește ceva! Nu știu, nu pot să-mi găsesc o explicație, pentru că fiind în afară de problemele care sunt în România, nu pot să cunosc care sunt motivele.”
Noël Bernard: Da. Nu știu dacă una din probleme nu este felul în care sunt remunerați cântăreții - una din probleme. În Occident, știi foarte bine, un cântăreț de clasă câștigă astăzi foarte mulți bani, câștigă mii de mărci germane într-o seară.
Ileana Cotrubaș: „Și cam se exagerează, pentru că suntem...”
Noël Bernard: ...da, prea bine plătiți.
Ileana Cotrubaș: „Mult prea bine!”
Noël Bernard: Da, dar... e un fapt! O lege a pieței. Asta este ce se oferă și atunci, îmi închipui că n-ai refuza...
Ileana Cotrubaș: „Da, sigur că da.”
Noël Bernard: În România sunt plătiți cu două-tre-patru mii de lei maximum pe lună.
Ileana Cotrubaș: „Este un sistem care, cred, nu mai merge - sistemul de a fi angajat și trebuie să-ți faci norma. Unui artist, cred, trebuie să i se lase plăcerea și pasiunea de a participa la un spectacol, nu gândindu-se: „Eu trebuie să-mi fac norma! Pe luna asta am cinzeci sau treizeci?, nu știu câte spectacole” Și am impresia că la noi sistemul de a fi angajat la un teatru liric înseamnă că trebuie să cânți până la vârsta de 55 sau 60 de ani...”
Noël Bernard: Până la vârsta pensionării.
Ileana Cotrubaș: „Deci, dacă vocea te lasă la... să zicem, la 35 de ani? Pentru că corzile vocale sunt un instrument foarte sensibil. Și nu numai corzile goale. Depinde de toată rezistența fizică, de sistemul nervos... Noi nu suntem mașini! Nu suntem la fabrică, să apeși pe un buton și merge mai departe. Suntem ființe umane și depindem de foarte mulți factori. Vocea este un instrument foarte sensibil.
Am ascultat în acest spectacol de operă voci care, pur și simplu, nu mai există. Adică, ar trebui persoanele respective - ori să fie pensionate, ori, cum să spun, eu nu pot să dau lecții și să spun: „In România ar trebui să se facă așa sau așa!” Însă este cert că tot sistemul trebuie schimbat, am impresia, să se facă audiții sau să se... La noi, cred, există un fel de milă acuma: „Să-l mai lăsăm, săracu', mai are și el doi-trei ani până la pensie, să-l mai ținem oleacă”. De ce să avem mila asta, când într-o meserie nu poți să lucrezi cu milă? Nici să tai în carne vie, să spunem așa, însă în momentul când nu mai corespunde cineva în sectorul respectiv - s-a terminat!”
Noël Bernard: Da, cred că este absurd ca un cântăreț de operă sau un balerin, sau o balerină să aibă regimul de pensionare al unui muncitor.
Ileana Cotrubaș: „Exact.”
Noël Bernard: Pentru că, știm foarte bine, vocea nu ține la infinit și nici picioarele pentru un balerin sau o balerină. Și că la cântăreți, poate, la cinzeci, cinzeci și ceva de ani, de obicei, se isprăvește, câteodată chiar mai devreme...
Ileana Cotrubaș: „Sigur că da.”
Noël Bernard: În cazuri excepționale, durează mai mult. La balerini și balerine - chiar mai devreme. Și atunci, și sistemul de remunerare mi se pare puțin nelogic, pentru că omul trebuie să aibă posibilitatea să acumuleze, să facă economii pentru bătrânețe, pentru momentul când n-o să-i mai meargă vocea. Poate că ar trebui să i se dea alte funcții în sectorul muzical după ce nu mai corespunde, să nu țină în loc generația tânără.
Ileana Cotrubaș: „Exact. Sigur că da. Mai este un fapt la Opera din România, ceea ce m-a impresionat pe mine la spectacol... Știu că avem o orchestră foarte bună. Dirijori, poate, s-ar mai găsi, însă avem nevoie de maeștri care să pregătească... poate, de maeștri italieni? Să invităm, din când în când, câte un dirijor italian, care să stea pentru o perioadă mai lungă, să formeze un colectiv, să pregătească mai multe opere italienești, de exemplu? În limba română chiar, însă, mă rog, cu școala italienească sau germană. Știu că avem probleme financiare, însă toate teatrele din lume, la ora actuală, au probleme financiare și totuși reușesc să meargă mai departe.
O altă situație e că opera noastră a rămas foarte mult în urmă și din punct de vedere tehnic: instalația de lumină, de scenă. Vii și asculți operă care are patru acte și după fiecare act este o pauză care durează o jumătate de oră, sau mai mult chiar, pentru că trebuie să schimbe decorurile! Suntem foarte înapoiați cu toate aceste mijloace tehnice. De ce să nu achiziționăm, să cumpărăm sau să fabricăm noi singuri?
Sunt opere care au rămas de când eram eu în corul de copii - aceleași producții, pentru că, în momentul în care, în '75, m-am întors în țară pentru un spectacol de „Traviata”, am cântat rolul Violetei în costume de... ultimul costum era cămașa de noapte a Gildei, o rochie din actul trei, mi se pare, era de-a Tatianei. Ei, nici chiar așa nu poți să le întorci, să schimbi stilurile și să...”
Noël Bernard: Cred că în Occident, dacă ne uităm înapoi peste ultimii 30 de ani, partea operei care a progresat cel mai mult, cred, este regia. În trecut, dacă citim ce se întâmpla în trecut, venea unul pe scena și cânta...
Ileana Cotrubaș: „Și era de ajuns.”
Noël Bernard: Și era de ajuns, da. Bine, erau voci extraordinare!
Ileana Cotrubaș: „Da, da.”
Noël Bernard: Astăzi, se încearcă mai mult de a se transforma opera într-un spectacol total - ceea ce ar trebuie să fie - și sunt mulți regizori care sunt aduși în operă din teatru și din cinematograf: Visconti, Zefirelli și alții - unii cu succes, alții cu mai puțin succes, e inevitabil. În România, am impresia, acest lucru nu se practică. Există regizori, sau au existat înainte de a fi plecat (cei mai buni, poate, dintre ei), de înaltă ținută în teatru și n-am impresia că a fost invitat vreunul să facă regie la vreo operă.
Ileana Cotrubaș: „Și cred că ar fi un lucru foarte bun dacă s-ar invita anumiți regizori de teatru să pună în senă o operă. Cum ar fi: Ciulei sau Beligan... avem atâția alții, care, mă rog, eu ii numesc pe cei mai renumiți, să spun așa.”
Noël Bernard: Știu că Ciulei face acuma, am citit chiar întâmplător ieri, face la Spoleto o operă de Șostakovici.
Ileana Cotrubaș: „Și un regizor, care face mare succes în străinătate acuma, Andrei Șerban, care a pus în scenă, acum un an, pe „Evgheni Oneghin” - un mare, mare succes!”
Noël Bernard: Și „Flautul fermecat”, la Strasburg.
Ileana Cotrubaș: „Trăim, de fapt, o eră a regizorilor. Astăzi, se vorbește foarte mult de mari regizori de operă care vin din teatru. Mă rog, sigur că da, acum 20-30 de ani, cântărețul era un tip foarte important, și a rămas și astăzi important, însă, astăzi, nu mai este important să ai un glas excepțional, trebuie să fii dublat de o personalitate artistică completă, să combini canto-ul cu jocul de scenă, de exemplu. Și noi avem oameni foarte talentați în România, dar am impresia că nu sunt folosiți sau...
Trebuie să spun, pe de altă parte, că sunt puși în poziții, de exemplu, oameni de răspundere în artă sau... pot să dau un exemplu concret: la „Aria”. Am întâlnit o persoană care a fost pusă de curând în postul de director la „Aria”, dar, am impresia, habar nu are de muzică sau nu are o educație muzicală. Deci, noi nu putem să ne facem un nume în străinătate, că [nu] avem o agenție artistică de nivel. Și sunt foarte multe lucruri pe care ar trebui să le spun. De exemplu, dacă primesc scrisori de agenți străini, noi nu răspundem la timpul potrivit, lăsăm să treacă două-trei luni de zile și atunci am pierdut contractul.
Trebuie să mai dau un exemplu. Probabil, foarte multe persoane din România, nu știu, a fost invitat Riccardo Muti, care este unul din marii dirijori în ziua de astăzi, a fost invitat să dea un concert pentru sinistrați și el, cu toată dragostea, a acceptat.”
Noël Bernard: După cutremur?
Ileana Cotrubaș: „După cutremur, da. Fără onorar, numai i se plătea drumul, și a acceptat! S-a dus la ambasada de la Londra și, pentru că este un tip foarte ordonat, a vrut să aibă viza de intrare în România, deși putea să o primească direct la intrarea în România. I s-a cerut pentru această viză - 30 de lire sterline. Omul a rămas (bineînțeles că pentru el 30 de lire nu e o sumă, însă, adică... „Eu, după ce că sunt Riccardo Muti, un om foarte ocupat și cu responsabilitățile care le am, accept să fac un concert pentru sinistrați în România, fără să fiu plătit, și mi se cere pentru o viză de intrare 30 de lire sterline!” Asta i s-a părut de râsul lumii și a spus: „Mulțumesc foarte mult, nu mai plec în România!” De ce? pentru că consulul de la Londra habar nu are cine-i Riccardo Muti.
Deci, de ce să punem în posturi de răspundere asemenea persoane? Un Consul trebuie să cunoască artiștii de renume, trebuie să știe care este situația în țară, să știe care-i situația în străinătate pe plan artistic, să știe cu cine are de-a face. Cânt în diverse țări, niciodată cineva de la Ambasada nu s-a oferi să vină s-o asculte pe Ileana Cotrubaș, nu pe mine neapărat, alți cântăreți români care vin. Habar nu au! Nu vin la operă - de ce sunt plătiți cu banii care-i primesc în posturile lor? - deși ei sunt obligați să facă lucrurile astea, pentru că asta este responsabilitatea lor.
Sunt foarte multe chestii care ne trag pe noi înapoi. Îmi este necaz și mă doare sufletul, pentru că avem oameni de mare calitate artistică în țară și pentru că ar putea să se facă mult mai mult ca opera să fie din nou opera care a fost acum zece sau 15 ani. Îmi amintesc, la Festivalurile „George Enescu”, ce personalități veneau! Mari dirijori veneau să dirijeze. Spectacolele pe care le pregăteam noi la operă erau în limba originală; sigur că erau în cadrul festivalurilor, nu spun că noi trebuia să facem opere în limba originală, pentru că nu se fac decât la teatrele mari, internaționale. Însă de ce să nu punem oameni care să se priceapă, care să ne ajute să ridicăm din nou fruntea?”
Noël Bernard: Ai studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”. Ai fost de câteva ori în țară, în vizită, după ce ai părăsit România în 1970. Ai vizitat Conservatorul?
Ileana Cotrubaș: „Nu, nu l-am vizitat, însă am vorbim cu foarte mulți din foștii mei profesori și am trăit o „tristețe” ca să zic așa, pentru că mi s-a spus: „Ah, Ileana, ce vremuri frumoase erau pe vremea studenției tale! Ce interes și ce pasiune era pentru studiu!”. Foarte multă lume s-a plâns că acest interes și această pasiune nu mai există astăzi. Nu mai avem voci? Nu știu ce se întâmplă. Tineretul nu mai este interesat să studieze muzică sau...”
Noël Bernard: Cred că putem rezuma problema, poate, în felul următor: talente există - România a produs întotdeauna talente muzicale excepționale. Chiar astăzi, în Occident, sunt o serie de cântăreți, de pianiști, de violoniști români de calitate. Problema, cred, s-ar putea, poate, rezuma: omul potrivit în locul potrivit...
Ileana Cotrubaș: „Sunt de acord.”
Noël Bernard: Asta este, poate, problema cea mai mare în România. Iți mulțumesc pentru tot ce-ai spus și aș vrea acum să povestești puțin ascultătorilor despre ce ai făcut în ultimul timp și ce ai de gând să faci.
Ileana Cotrubaș: „În ultimul timp... E greu să-mi amintesc, pentru că lucrurile trec foarte repede. Să spunem așa: am început anul cu niște spectacole la Viena: „Nunta lu Figaro”, „Rigoletto”, pe urmă am făcut câteva spectacole la opera din Monte Carlo, printre care „Romeo și Julieta” de Gounod. Pe urmă am făcut o nouă producție, „L'elisir d'amore“, la Viena, în regia lui Otto Schenk, un spectacol care a avut mare succes și mi-a dat multă satisfacție. După aceea, am fost la Madrid cu spectacolul „La bohème” și cu tenorul José Carreras. Pe urmă, am venit aici, la Köln, pentru cinci spectacole „Nunta lui Figaro”.
Acum, fac două săptămâni de vacanță la Monte Carlo. De fapt, vacanță e mult spus, pentru că trebuie să mă pregătesc pentru Salzburg. Anul acesta, reiau din nou rolul Constanței, pe care l-am cântata acum zece ani... ba, nu zece ani, doisprezece ani, cred.”
Noël Bernard: Unde l-ai cântat?
Ileana Cotrubaș: „Prima data, l-am cântat intr-un spectacol la teatrul Schönbrunn, Viena, în cadrul Academiei de Muzică (eu am făcut o specializare la Academia de Muzică din Viena în 1967-1968), după aceea am făcut câteva spectacole la teatrul La Monnaie de la Brussels și, pe urmă, am stopat acest rol, pentru că m-am gândit că este, din punct de vedere vocal cere foarte, foarte mult și am primit, anul trecut, această... proposal, cum se spune?
Noël Bernard: Propunere.
Ileana Cotrubaș: „Propunere... (dar ce m-am „snobit!”) la Salzburg, unde am făcut doi ani consecutiv Pamina, „Flautul Fermecat” a lui Jean-Pierre Ponnelle, care a făcut mare succes, pentru că a fost una dintre cele mai frumoase...”
Noël Bernard: Superbă, am văzut-o!
Ileana Cotrubaș: „...frumoase producții de „Flautul Fermecat”, cu dirijorul James Levine de de la Metropolitan, si, anul trecut, mi s-a propus, pentru acest an, noua producție „Răpirea din serai”, în regia lui Filippo Sanjust și sub direcția dirijorului Lorin Maazel. Cum v-am spus, până acum cariera mea a decurs foarte fericit, să spun așa: am avut noroc numai de șanse formidabile; am cântat în teatrele cele mai mari; am cântat rolurile mele cele mai importante și am lucrat cu dirijori de mare valoare. Și, am impresia, tot ce am făcut până acum, mi-a căzut foarte ușor și n-a trebuit să depun foarte mult muncă. Am și noroc că m-am născut cu o intuiție de scenă și pentru cânt, bineînțeles că contează și foarte mult cât am studiat, însă contează și...”
Noël Bernard: Temperamentul!
Ileana Cotrubaș: „Temperamentul... și, mă rog, sunt anumite... de care nu vreau să vorbesc. Însă, pentru Constance, eu am impresia că trebuie din nou să mă pun serios pe treabă și, pe undeva, este un... „challenge”, cum se spune?
Noël Bernard: O provocare.
Ileana Cotrubaș: „…o provocare pentru mine însămi. Vreau să-mi demonstrez că pot, dacă mă ambiționez și lucrez, studiez zi de zi. Sigur, din punct de vedere al registrului, pot să cânt, însă sunt coloraturi care sunt foarte dificile și eu n-am fost niciodată foarte tare în coloraturi. Îmi amintesc de maestrul Stroescu, care îmi spunea întotdeauna despre asta - eu eram foarte bună la legato și expresie, însă la tehnică de coloratură n-am fost foarte vitează. De fapt, în anii de până acum, am făcut și lucruri unde ai nevoie de coloratură și nu mi-a mers prost (adică, în momentul când am studiat, iar coloraturile trebuie să le studiezi în fiecare zi). Deci, Constance este un rol care-mi cere o concentrație foarte serioasă și o muncă de zi cu zi și vreau să mă-ncerc, să mă pun la încercare.”
Noël Bernard: Câte reprezentații sunt?
Ileana Cotrubaș: „Sunt cinci spectacole de „Die Entführung aus dem Serail” și mai fac încă două de „Flautul Fermecat”, pentru că la sfârșitul festivalului se va face discul cu „Flautul Fermecat”.”
Noël Bernard: Cu [James] Levine?
Ileana Cotrubaș: „Cu Levine. În toamnă, la sfârșitul lui septembrie, plec la New-York, la Metropolitan pentru o nouă producție „Traviata”. Pentru mine este un lucru foarte important, pentru că Metropolitan-ul este un teatru de renume, pentru că se face o nouă producție de „Traviata” și, mai ales, că se va da la televiziune în toată lumea. Deci, este o responsabilitate foarte mare pentru mine și, deci, trebuie să fiu foarte bine pregătită. După aceea, mă întorc la Londra pentru o nouă producție, „Povestirile lui Hoffmann”, în regia marelui regizor [John] Schlesinger. Sunt roluri care îmi cer multă muncă, dar o muncă pe care o fac cu multă dragoste, fiindcă aceasta este meseria mea și am foarte multă pasiune și cred că în orișice meserie: fără pasiune - nu reușești.”
Noël Bernard: Și când te odihnești, Ileana Cotrubaș?
Ileana Cotrubaș: „Am acum două săptămâni de semi-odihnă, după aceea, înainte să plec la Metropolitan, am trei săptămâni, fără să studiez nimic, pentru că „Traviata” deja am cântat-o. Mai am încă o lună de repetiții la Metropolitan înainte să fie premiera.
În privința vacanței, deci, nu pot să spun că trec dintr-o producție în alta, pentru că nu sunt foarte rezistentă din punct de vedere fizic și cred că din punct de vedere vocal nu este foarte inteligent să cânți ca o mașină. Bineînțeles, noi trăim astăzi într-o eră foarte repezită, totul este repede, iei avionul, azi cânți la New-York, mâine cânți la Manila sau nu mai știu unde.”
Noël Bernard: Trăim în viteză.
Ileana Cotrubaș: „Și am impresia că foarte mulți, poate greșesc, nu își mai pot face, în ziua de azi, o carieră de 20-30 de ani, așa cum au făcut înaintașii noștri, pentru că suntem mult prea tracasați. Există și tentații enorme. Ești întrebat de un teatru - faci o nouă producție, după asta, luna viitoare, nu știu ce concerte faci și, la un moment dat, poate îți pierzi controlul și nu iți dai seamă că glasul are nevoie de odihnă și nu numai glasul, dar și întregul sistem nervos. Eu sunt o persoană foarte sensibilă, să zic așa, din toate punctele de vedere. Nu pot să-mi permit să cânt foarte mult.”
Noël Bernard: Cred că trăim o epocă în care totul se petrece în viteză, dar trăim și o eră a publicității și sunt câteva nume care au devenit foarte faimoase și toată lumea îi vrea...
Ileana Cotrubaș: „E adevărat, da.”
Noël Bernard: Și e greu să spui „nu”.
Ileana Cotrubaș: „E greu să spui „nu”, sigur, însă trebuie să fii atât de inteligent ca să îți dai seama că în momentul când nu mai poți să cânți pentru că îți face ție plăcere și ești numai întrebat și asta devine un fel de obligație: „trebuie să fac asta, trebuie să fac asta”, atunci, cred, nu mai poți să creezi. Trebuie întotdeauna să-ți lași timp între două producții sau între concerte sau turnee, de exemplu, să ai perioade libere, unde să poți să te relaxezi, unde sistemul nervos să aibă pauza respectivă, corzile vocale la fel, pentru că daca devine totul mașinal, cred că nu mai...”
Noël Bernard: Nu mai este artă.
Ileana Cotrubaș: „Nu mai este artă, nu mai e interesant și personal nu mai simți nicio plăcere.”
Noël Bernard: Ileana Cotrubaș, își mulțumesc foarte mult pentru cele spuse. Îți urez în continuare la fel demult succes ca până acum, nu cred că este prea puțin...
Ileana Cotrubaș: „Mulțumesc foarte mult.”
Noël Bernard: Și sunt extrem de bucuros că ești unul dintre românii pe care continuă să-i preocupe ce se întâmple în România, în țara în care s-au născut și cred că ești unul dintre românii care contribuie cel mai mult în lume, astăzi, la bunul renume al țării noastre.
Ileana Cotrubaș: „Mulțumesc!”
Noël Bernard: La revedere!