Linkuri accesibilitate

Ilian Cașu: „Sub umbrela geopolitică în țara asta se fac cele mai mari hoții”


Igor Dodon cu liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatii pe vremuri aliați într-un protest la Chișinău
Igor Dodon cu liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatii pe vremuri aliați într-un protest la Chișinău

Platforma electorală a „Partidului Nostru” prezentată de vicepreședintele formațiunii conduse oficial de Renato Usatîi.

Europa Liberă oferă posibilitate tuturor competitorilor înscriși în circumscripția naţională să-și prezinte aspecte din programul electoral. La alegerile parlamentare din 24 februarie Partidul Politic „Partidul Nostru” va figura în buletinul de vot cu numărul șapte. În listă nu a fost inclus și liderul acestei formațiuni, Renato Usatîi. Vice-președintele Partidului, Ilian Cașu prezintă oferta lor electorală.

Ilian Cașu în studioul Europei Libere la Chișinău
Ilian Cașu în studioul Europei Libere la Chișinău

Ilian Cașu: „Oferta electorală este un partid sută la sută antisistem, un partid care de la începuturi a luptat cu regimul mafiot, un partid care a fost hărțuit, bătut, dar care, iată, a rezistat. Până în timpul de față, noi avem reprezentanță doar la nivel local. În 2015 am arătat un rezultat foarte solid, avem primari, avem consilieri locali, consilieri orășenești. Noi știm ce înseamnă cu resurse foarte puține, sub presiune să rezolvi problemele cotidiene ale cetățenilor.”

Un interviu electoral cu Ilian Cașu (Partidul Nostru)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:16:00 0:00
Link direct

Europa Liberă: Dacă accedeți în Parlament, ce le promiteți alegătorilor că veți face, în primul rând?

Ilian Cașu: „Este un partid care știe cum să lupte cu corupția, știe cum să curețe instituțiile statului de corupție; a demonstrat-o Renato Usatîi în doi ani și jumătate la Primăria Bălți. Primăria Bălți al doilea an consecutiv este cea mai transparentă primărie, conform unui sondaj foarte sofisticat, elaborat de IDIS „Viitorul” și finanțat de Ambasada Statelor Unite la Chișinău.”

Europa Liberă: Dl Renato Usatîi nu va veni în Republica Moldova. A spus-o chiar d-lui.

Ilian Cașu: „Dna Valentina, Dodon și Plahotniuc au croit regulile de joc electoral sub Renato Usatîi, astfel ca să nu-i permită Plahotniuc principalului său rival politic să participe în acest scrutin electoral, începând de la certificatul de integritate, care solicită prezența candidatului la depunere și eliberare și înscrierea pe liste și în circumscripție, deci iarăși este aceeași normă legală introdusă intenționat, astfel ca Renato Usatîi să nu poată participa.

Noi nu suntem Africa de Sud, unde Nelson Mandela 27 de ani a stat în închisoare și i s-au respectat toate drepturile. În cazul lui Renato Usatîi, nu numai că nebunii ăștia îl închid, dar și-l omoară în primele ore de detenție.”

Europa Liberă: El este învinuit că e certat cu legea.

Ilian Cașu: „Renato Usatîi deja nu mai știe numărul dosarelor penale și lui i se fabrică pe bandă rulantă. Plahotniuc folosește justiția ca instrument de răfuială cu realii, principalii săi rivali politici, Renato Usatîi fiind principalul său rival.”

Europa Liberă: În domeniul social-economic ce ați vrea și ați putea să faceți, dacă ajungeți în Parlament?

Ilian Cașu: „Deci, în condițiile unui stat captiv este inutil să vorbim despre plantarea ghioceilor sau a trandafirilor pe lângă trotuare în curțile blocurilor, pentru că este foarte, foarte important să curățăm statul capturat de corupție, astfel ca banii statului să ajungă realmente la cetățeni în pensii, indemnizații și salarii. Asta este problema numărul 1 a statului Republica Moldova. Și acesta este scopul primordial al Partidului Nostru, un fel de lup sanitar într-un Parlament capturat, într-un stat capturat.”

Ilian Cașu
Ilian Cașu

Europa Liberă: Ar exista suficiente resurse să fie majorate pensiile, salariile, indemnizațiile, pentru că asta așteaptă mulți alegători? Iar pe de altă parte, tot votanții spun că au pierdut încrederea în clasa politică.

Ilian Cașu: „Eu foarte atent urmăresc ciclul Dvs. de emisiuni de la firul ierbii. Aceeași comunicare intensă, metoda ca în timpurile Romei Antice, o fac și eu – politician cu ghiozdan merg de la poartă la poartă, toată toamna am fost prin republică, cunosc starea de fapt și oamenii și-au pierdut speranța, pentru că de la ‘91 încoace au fost mai multe scrutine electorale și, în viziunea unor concetățeni, aceste scrutine electorale n-au adus nimic bun pentru ei. Ceea ce observă ei este că o mână de oameni care s-au perindat pe la conducere, ei și neamurile lor s-au îmbogățit, fac băi curative în lapte, iar în Chișinău noi avem cămine, moștenite din perioada sovietică, care la primul etaj sau în subsol avea duș comunitar. Iată în perioada de după independență aceste camere au fost privatizate și oamenii fac duș, se spală în lighene. Clar că omul este, dezamăgit este puțin spus, eu cred că noi trebuie să găsim alt concept. ”

Europa Liberă: Mulți nu cred în promisiuni.

Ilian Cașu: „Alt concept trebuie să livrezi, dar trebuie să livrezi așa, trebuie să influențezi și să schimbi sistemul, astfel ca sistemul să producă ceva mic, dar semnificativ de bun pentru omul de rând. Pentru că, uitați-vă, reparație în Casa Guvernului s-a făcut de lux, reparație în Parlament s-a făcut de lux, Dodon are castel de sultan, dar oamenii în Chișinău fac baie în lighean și oamenii văd că ei vin la conducere și, în primul și în primul rând, din banul public își creează confort personal.

Lui Pavel Filip chiar așa de tare îi trebuia să repare camera de odihnă a angajaților Guvernului? Dar dacă tu ești la guvernare și, într-adevăr, te gândești la omul de rând, atunci primordial faci ceva pentru cetățeanul de rând. Că sunt rezerve pentru pensii? Eu sunt sigur că sunt rezerve pentru pensii. Dacă am mărit semnificativ salariile judecătorilor și oricum constatăm, chiar și ăștia de la putere constată că există corupție în sistemul judecătoresc, dar omul de rând... De ce să nu le mărim la profesori, la medici? Situația este absolut dezastruoasă, nu că oamenii o duc greu, dar nu sunt oameni. Când mergeți prin piață, nu este problema că este prețul mare la roșii, ci că nu are cine cumpăra aceste roșii. De ce nu are cine cumpăra roșiile? Pentru că oamenii au plecat.”

Europa Liberă: Mai mult ca niciodată acum îl criticați pe Igor Dodon, politicianul cu care la anumite ați fost și împreună, și la proteste, și pe scene. De ce s-au antagonizat relațiile?

Ilian Cașu: „A spus-o Renato Usatîi de mai multe ori că Igor Dodon și-a călcat pe propriile promisiuni, a rupt legătura cu cetățeanul de rând și s-a acomodat perfect sub Vladimir Plahotniuc. Deci, Igor Dodon este omul sistemului; Igor Dodon este omul lui Vlad Plahotniuc. Numai teatrul acesta cu cinci minute de suspendare de cinci ori cât face? Într-adevăr este teatru pentru proști, dar este un teatru care este comod jocului politic jucat de Plahotniuc și Dodon. Lucrul acesta îl înțelege cetățeanul de rând. A fost o replică într-un live de-al lui Renato Usatîi lui Igor Dodon, pentru că s-a iscat o isterie în partidul lui Dodon, unde alde Țîrdea ș.a., nu vreau să le fac publicitate, că Usatîi deja duce niște tratative, ar fi intrat în cârdășie cu Plahotniuc. Usatîi i-a răspuns tranșant: „Igor, dacă eu mă înțelegeam pe la spate cu Plahotniuc, atunci, în 2014, te scotea pe tine din alegeri, nu mă scotea pe mine”. Și dacă erau într-o înțelegere, apoi atunci nu era unde era Renato și nu era unde era Dodon.

Dodon stă pe cuptor ca Emelea și se scarpină într-un loc și-i este absolut comod, pentru că el și partidul lui, PSRM-ul, sunt partidul sistemului, așa cum este Ilan Șor. Și vedeți cu ochiul liber că tratamentul este cu totul diferit. Partidul Nostru sau alt partid, Platforma DA și partidele lui Vlad Plahotniuc. Deci, ele sunt partide-sistem. Și cu ele nu se întâmplă nimic și nu există hărțuire, și justiția controlată nu deranjează aceste partide-sistem.”

Europa Liberă: Cine sunt alegătorii dvs.? Care e segmentul de votanți pe care mizați?

Ilian Cașu: „Din 2014, marele avantaj electoral al lui Renato Usatîi este că votanții noștri sunt peste tot. Usatîi este capabil și colegii mei, echipa să atragă nu doar pe criterii geopolitice, lingvistice și alte criterii care, din păcate, mai divizează societatea moldovenească. În partid sunt și din cei care se numesc români, sunt și din cei care limba o numesc română. Important e că trec peste acest lucru, astfel ca să ne concentrăm pe chestii care ne unesc. De exemplu, lupta împotriva corupției, stat funcțional, niște valori de care beneficiem cu toții, cum ar fi un stat funcțional, da?”

Europa Liberă: Dar pe care eșichier vă poziționați – cel de stânga, cel de dreapta, cel de centru-stânga, centru-dreapta?

Ilian Cașu: „O să rămână oameni reali care sunt și pe dreapta, sunt și pe centru, sunt și pe stânga, care votează...”

Europa Liberă: Dar ideologia partidului?

Ilian Cașu: „Este un partid clasic, antisistem, care se bazează pe trei valori fundamentale: democrație, drepturile omului și stat de drept. Și când spun, aceste valori nu sunt niște cuvinte dintr-un manual de politologie, pentru că noi am trecut prin foc și prin sabie și mai trecem. Deci, ultimul caz de hărțuire a fost nou-creata instituție Autoritatea de Integritate. Și este o instituție nou-creată la insistența Statelor Unite și Uniunii Europene și cum se comportă ca o instituție clasică a statului capturat – lui Șor îi dau fără probleme acest certificat, știind că este principalul hoț al miliardului, iar primarul de Râșcani, colegul meu Victor Bogatico a primit certificatul...”

Europa Liberă: În componența următorului Legislativ va fi ușor de creat o majoritate parlamentară ținând cont că cetățenii votează în baza votului mixt?

Ilian Cașu: „Omul de rând încă nu înțelege ce înseamnă acesta vot mixt. În afară de colectarea de semnături, eu mai explic ce înseamnă vot mixt, câte buletine, cum se votează... Deci fac lucrul CEC-ului, pentru că oamenii sunt bulversați și nu înțeleg esența acestei reforme electorale, că au schimbat nebunii ăștia regulile de joc, să-i avantajeze pentru a se perpetua la putere, dar cetățeanul de rând nu înțelege, dna Valentina și eu lucrul acesta îl explic. În Consiliul Municipal Chișinău, eu am promovat o practică, care este foarte frecventă în Congresul american și numesc coaliție pe proiect, adică fără ca să oficializăm coaliții, nu știu ce, ca să împărțim municipiul...”

Europa Liberă: Dar în Parlament va trebui să fie creată o coaliție majoritară?

Ilian Cașu: „Noi insistăm, la momentul actual Partidul Nostru muncește din răsputeri ca să obțină un rezultat cât mai bun.”

Europa Liberă: Cine ar putea să vă fie aliați?

Ilian Cașu: „Eu cred că este prematur acum să vorbim despre asta. Eu știu de ce ca jurnalist dați întrebarea asta, dar pentru noi ca echipă, pentru Renato este foarte important ca să muncim pentru un rezultat cât mai bun și pe urmă să stăm la masă și să discutăm. Nu stăm prin saune, prin restaurante, prin subsoluri, dar practica europeană...

Eu știu cum negocia Angela Merkel cu social-democrații viitoarea coaliție și erau trase perdelele. Asta se întâmpla acum patru-cinci ani și, cel puțin, presa vedea ce se negociază în numele poporului german. Iată lucrul acesta, așa transparență ne dorim și noi, dar conceptul de coaliție pe proiect este și l-am testat în Consiliul Municipal Chișinău.

Dacă proiectul ține de interesul public și nu de interese meschine, atunci Partidul Nostru votează și lucrul acesta am încercat la modul practic să-l promovez în Consiliul Municipal Chișinău, pentru că atunci când am venit în 2015, Dorin Chirtoacă spunea coaliție pro-europeană și gata. A ținut două luni, a împărțit ulcica cu jumări, a făcut o groază de nebunii în două luni și pe urmă îți puneai mâinile în cap, ce au împărțit ei în numele integrării europene. Și știți că este o problemă că, dacă vehiculezi cu chestia asta geopolitică, sub umbrela geopolitică în Republica Moldova se fac cele mai mari nebunii. Spun că ne ducem cu Estul sau cu Vestul, dar ei împart ulcica cu jumări și fiecare își ia câte o farfurie cu jumări grase și cetățenii rămân cu nimic, cu corupția doar.”

Europa Liberă: Atitudinea partidului Dvs. vizavi de referendum care e?

Ilian Cașu:Noi nu vrem să-i ridicăm ratingul partidului lui Plahotniuc, asta a spus-o Renato Usatîi direct.”

Europa Liberă: Deci, nu veți participa la referendum?

Ilian Cașu: „Nu vrem, dna Valentina, că înțelegem că esența nu este numărul de deputați. Dacă Plahotniuc cu 61 sau cu 101 își croiește o majoritate mafiotă și controlată, atunci pierde țara, pierde cetățeanul, pierde democrația. Problema este lipsa statului de drept. Orice Parlament, de orice format, orice sistem electoral se bazează pe statul de drept, se bazează pe norma legală funcțională.”

Europa Liberă: Și ce le spuneți alegătorilor Dvs. să facă cu cele două buletine la care trebuie să răspundă?

Ilian Cașu: „Încă o să le spunem. Poziția oficială este că noi nu ridicăm ratingul partidului lui Plahotniuc, că nu-i despre numărul de deputați, nu este despre democrația electorală, nu este despre sănătatea democrației în Republica Moldova, este despre o idee bună folosită de Plahotniuc pentru a-și ridica ratingul.”

Europa Liberă: Multă lume vrea să fie micșorat numărul deputaților.

Ilian Cașu: „Eu știți cum? Iarăși mă întorc la cetățeanul de rând și explic ce înseamnă listă de partid, candidați și aceste două buletine care vor fi cu referendumul oamenii habar nu au în marea lor majoritate. Dacă știu doi-trei, asta este foarte puțin. Înseamnă că oamenii nu sunt informați și ei nu pot conștient, la justa valoare să acționeze ca cetățeni pentru a schimba ceva în bine. Iată, oamenii pur și simplu nu înțeleg. Și cum Dvs. mi-ați dat mie întrebarea asta, așa mi-o dau și ei.

Partidul Democrat vedeți că nu face eforturi herculiene de informare a populației, CEC-ul tace, alte structuri ale statului tac și omul intenționat este lăsat zăpăcit și dezorientat. Scopul este unul de marca probabil Goebbels, pentru că vorbim de propagandă mai mult decât de intenție sinceră.”

Europa Liberă: Ați amintit de câteva ori despre geopolitică. Votul va fi și unul geopolitic, ținând cont de faprtul că societatea e atât de polarizată?

Ilian Cașu: „Este, dar sper că lucrurile se schimbă și mai ales cu sistemul acesta mixt de circumscripție, în circumscripție este mai mult omul, fac tangența cu localele. Eu am candidat la Primăria Chișinău și candidatul în circumscripție este omul care știe cum să gestioneze treburile orășenești, pentru este des pe drum, grădiniță, bordură, copaci ș.a.m.d. Sunt niște chestii care țin de competența autorității publice locale, pentru că un deputat în circumscripție unde, de exemplu, să spunem, trebuie tăiați doi arbori care cad peste o casă nu vorbește despre denumirea limbii. Deci, el mobilizează instituțiile statului astfel ca să defrișăm acei arbori și să eliminăm pericolul, că altfel cad. Am fost pe strada Socială la o doamnă acasă și un plop din ăștia din 1945, de după război, deci, uitați-vă, astfel...”

Europa Liberă: Dar cât de mult vor folosi actorii politici vectorul geopolitic în această campanie?

Ilian Cașu: „Va fi această tentație, dar noi nu vrem să călcăm pe aceeași greblă, că sub umbrela geopolitică în țara asta se fac cele mai mari hoții, cele mai mari nebunii și se împarte ulcica cu jumări. Eu insist asupra acestei metafore.”

Europa Liberă: Dar poziția partidului Dvs. e ca Moldova încotro să se orienteze? Pe ce cale să meargă – mai aproape de Uniunea Europeană, mai aproape de Uniunea Euroasiatică?

Ilian Cașu: „Poziția partidului rămâne neschimbată. Ideea cu pro-Moldova îi aparține lui Renato Usatîi din februarie 2014, când și-a lansat proiectul politic. Ăștia, hoții de idei și inițiative ne-au furat-o, dar noi rămânem pe poziții, spunând că este foarte și foarte important să creăm un stat funcțional curățat de corupție și pe urmă, dacă atât de tare este important elementul geopolitic, atunci să se decidă, democratic, de către cetățeni printr-un referendum.

Dar sarcina noastră și partenerii de dezvoltare tot accentul îl pun nu pe umbrela geopolitică, dar pe „faceți-vă ordine în casa voastră, ca instituțiile statului să lucreze în slujba, în serviciul, în interesul cetățenilor și pe urmă vedem ce facem”. Vedeți cazul acesta cu polițistul cât se discută cu limba și în felul acesta se umbresc un milion de probleme, care sunt mult mai vitale decât a vorbit sau nu a vorbit limba de stat și acela, cetățeanul din Găgăuzia ce limbă a vorbit?”

Europa Liberă: La ce surprize vă mai așteptați până la 24 februarie?

Ilian Cașu: „Ne așteptăm la o doză, hiperdoză de dezmăț din partea regimului. Există riscul că așa ca și în 2014 să fie scos partidul și candidații Partidului Nostru din alegeri...”

Europa Liberă: Și acum există riscul?

Ilian Cașu: „Există riscul să se repete cea mai mare tragedie împotriva democrației electorale moldovenești. Există acest risc! Noi lucrăm ca romanticii – de la casă la casă explicăm oamenilor esența și Partidul Nostru este un partid cu reală susținere în societate. Noi ignorăm sondajele marca Goebbels de propagandă...”

Europa Liberă: Pe câte mandate contați?

Ilian Cașu: „Noi am făcut niște măsurări. Minimum 15 mandate, per total listă și circumscripții, dar noi muncim și suntem capabili la mai multe. În luna mai am demonstrat de unii singuri împotriva regimului că am recâștigat, cinstit, democratic, Primăria Bălți.”

Harta circumscripțiilor

Moldova - Alegeri 2019 harta electorala
Moldova - Alegeri 2019 harta electorala

XS
SM
MD
LG