Linkuri accesibilitate

„Illotemporism” și Rapsodia boemiană a lui Mircea Eliade


Mircea Eliade, profesor și istoric al religiilor
„Illotemporism” și Rapsodia boemiană a lui Mircea Eliade
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:14 0:00
Link direct

La începutul filmului hollywoodian American Hustle (2013, cu Christian Bale, Amy Adams, Bradley Cooper, Jeremy Renner și Jennifer Lawrence), care se petrece prin anii 1970 în New York, personajele principale, un cuplu de escroci, Irving (Christian Bale) și Sydney (Amy Adams) discută cum să scape din situația foarte periculoasă în care au ajuns prin matrapazlâcurile lor, iar ea spune:

SYDNEY: Trebuie să dispărem. Trebuie să fugim, ba chiar s-o facem imediat. Am putea să plecăm în Estonia sau în Romania, nu-mi pasă, scoatem banii din saltea și o tăiem de-aici, bine? Am vorbit despre asta de-o sută de ori. (We need to leave. We need to run and we need to do it now. We can go to Estonia or Romania, I don't care, we'll take the cash from the bed and get out of here, alright? We talked about it a hundred times.)

E limpede: autorii scenariului din 2013 au uitat pur și simplu (dacă au știut vreodată) că înainte de 1989 nu puteai să fugi în Estonia sau România, că existau URSS, Zidul Berlinului, Cortina de Fier și că „Europa de Est” unde își propun personajele să fugă nu era adunătura de stătulețe occidentalizate și neoliberale de azi, ci blocul impenetrabil al dictaturii comuniste. Scenariștii nici nu și-au dat seama cât de neverosimil și grotesc este să imaginezi un cuplu de gangsteri americani (el și ea) care în anii 1970 plănuiau să fugă cu o valiză de cash în România lui Ceaușescu, ba chiar nu știu, în mod limpede, nici că Estonia nu exista încă atunci ca stat independent.

Sau, chiar dacă Sidney ar fi spus un nume de țară est-europeană la întâmplare (România), neștiind, din prostie și ignoranță, că e o dictatură comunistă, chiar și așa ea nu ar fi putut ști numele Estonia. Mai toată lumea de pe planetă confundă și azi cele trei state baltice, devenite independente abia după 1991, și le încurcă numele, ca să nu mai zic să le recunoască pe o hartă.

Dar, hei! e Hollywood, iar acolo lumea nu se încurcă în asemenea detalii. Mai revelator nu e faptul că scenariștii se arată așa ignoranți într-ale istoriei contemporane, ci că scena și dialogul au trecut toate filtrele și etapele până în filmul final, fără ca cineva să le remarce incongruitatea: nici regizorul, nici actorii sau producătorii, ba chiar nici măcar cei care au scris rubrica de Wikipedia despre film n-au remarcat că cei doi nu puteau plănui să fugă, în 1970, cu o valiză de bani din SUA în Estonia sau România.

Am putea căuta un nume pentru un asemenea tip de anacronism în care autorul își închipuie că o anume situație istorică este imuabilă și o proiectează absurd în trecut, in illo tempore, cum ar fi zis Mircea Eliade când scria despre mitologii și arhetipuri. Am putea, iată! să inventăm chiar termenul de illotemporism, pornind de la conceptul de „in illo tempore” al lui Eliade.

Rapsodia boemiană a lui Eliade

Dar iată însă că Eliade însuși s-a tot făcut vinovat de illotemporism pe aceeași scară. În romanul său Nouăsprezece trandafiri (1980), care e presupus a se petrece în București în 1968, simultan cu reprimarea Primăverii Pragheze de către URSS, personajele, prinse în capcana regimului comunist din România, reușesc să fugă din țară și să treacă cu niște documente compromițătoare (precum cei din American Hustle cu valiza de bani) peste granița de nord… în Cehoslovacia.

Distinsul profesor Mircea Eliade încă era convins că România mai avea graniță cu Cehoslovacia...

La 35 de ani de la încheierea războiului, din SUA unde preda, distinsul profesor Mircea Eliade încă era convins că România mai avea graniță cu Cehoslovacia (cum avusese până în 1945).

Cum? Se numește asta o licență narativă? Aiurea, e limpede că Eliade nu știa. Uitase. Trăia în plin illotemporism, plecase de decenii, nu ținuse pasul cu hărțile, rămăsese cu granița Cehoslovaciei în cap, deși acolo în nordul României era acum URSS-ul de un sfert de secol deja.

Dar să zicem noi totuși că e o licență narativă, acea graniță cu Cehoslovacia în 1968. Bine atunci că Eliade n-a făcut personajele să se pitească – în loc de Boemia cehoslovacă – mai degrabă spre sud, în Cadrilaterul Dobrogei luat de la bulgari, prin cercul găgăuzilor dispăruți.

***

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Vezi comentarii (1)

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG