În imaginile din satelit făcute pe 25 mai se pot vedea fortificații militare nou construite, denumite „Linia Hrenin”, în apropiere de Homel, la 20 de kilometri de granița cu Ucraina. Fortificațiile apar în condițiile în care Belarus și Rusia au convenit asupra amplasării de arme nucleare rusești nestrategice în Belarus.
În satul belarus Kalinina au fost amplați recent „dinți de dragon antitanc” (bariere antitanc din beton, așezate în mai multe rânduri) și tranșee militare. Obiectivele acestora sunt de a încetini sau de a direcționa vehiculele blindate ale inamicului către locurile dorite, unde este mai ușor să le distrugă.
Lungimea totală a liniei defensive este de aproximativ doi kilometri (400 de metri în partea de vest și 1600 de metri în partea de est). Belarus și Ucraina au o graniță comună care are o lungime de 1084 de kilometri.
Fortificațiile militare nou construite au apărut cu puțin timp înainte ca Belarusul să organizeze o reuniune privind securitatea și apărarea militară. Ministrul belarus al apărării, Viktor Hrenin, a anunțat că apărarea teritorială a țării se transformă dintr-un sistem de sprijin într-o forță de luptă cu drepturi depline.
Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu fortificațiile, unii speculând că este vorba doar de scopuri propagandistice. Fortificațiile au fost denumite "Linia Hrenin", după numele ministrului.
La 31 mai, Hrenin declara: „Ca parte a acestor măsuri de edificare a securității, am semnat recent alături de ministrul rus al apărării documentele care stabilesc procedura de amplasare a armelor nucleare rusești în Republica Belarus. Se așteaptă ca această măsură să tempereze retorica agresivă și belicoasă venită, în primul rând, din partea statelor vecine. Și vom continua să cooperăm în domeniul informațional”.