Ceea ce se întâmplă acum în Partidul Social-Democrat părea de negândit în urmă cu câteva luni.
Dacă ar fi avut cultură istorică, Liviu Dragnea ar fi putut să știe că oricât de autoritar, de dictatorial conduci un partid sau un stat vine un moment când mecanismul începe să dea rateuri.
Mult prea sigur de sine, Dragnea a ignorat scăderea partidului în sondaje. A refuzat să facă o legătură între prăbușirea în sondaje și deteriorarea imaginii sale publice.
A mers până în pânzele albe cu discursul aberant despre „statul paralel”, deși devenea tot mai evident că toată această construcție fantasmagorică era menită să-l salveze de procesele sale penale. Și nu cred că e o întâmplare faptul că disidența din partid se manifestă tocmai acum, după ce s-a făcut publică motivarea sentinței prin care Dragnea a fost condamnat, în primă instanță, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, și s-a anunțat totodată că procesul în apel se va judeca la Înalta Curte la începutul lui octombrie.
Dacă vor să se debaraseze de Dragnea, contestatarii din PSD nu o fac în numele unor principii morale. Și nici din dorința de a reforma structural partidul, un partid care este, am spus-o în repetate rânduri, nereformabil. Nu, obiectivele urmărite sunt mult mai pragmatice. Se dorește, bineînțeles, regruparea forțelor în vederea alegerilor din următorii doi ani, alegeri la care, cu Dragnea în frunte, partidul ar fi suferit, mai mult ca sigur, un eșec.
Contestatarii nu vor nici măcar o schimbare reală la vârf, din moment ce se pare că doresc ca Viorica Dăncilă să asigure interimatul, adică tocmai persoana considerată a fi marioneta lui Dragnea !
Se mențin și alte obiective care erau foarte pe placul președintelui partidului, cum ar fi amnistia și grațierea. Nu se întrevede nici o schimbare la nivelul liderilor întrucât regăsim aceleași figuri rudimentare, baroni locali precum Paul Stănescu sau Adrian Țuțuianu, ori agresiva doamnă pe nume Gabriela Firea, care conduce primăria Bucureștiului la fel de discreționar și de arbitrar cum conduce Dragnea partidul.
PSD urmaș al partidului comunist, își devorează, mai devreme sau mai târziu, „conducătorul suprem”: așa s-a întâmplat cu Iliescu, Năstase, Geoană, Ponta. Continuitatea e asigurată de o nomenklatură omniprezentă și omnipotentă în teritoriu, care se întinde ca o caracatiță și ascultă de coduri mafiote. Orice lider ar veni, metehnele partidului se vor perpetua. Cu atât mai mult cu cât partidul urmărește un singur scop: să se agațe de putere.
