Linkuri accesibilitate

În regiunea Harkov, Ucraina se luptă cu artileria rusă și cu minele


Guvernul ucrainean estimează că minele acoperă aproximativ 30% - aproximativ 174.000 de kilometri pătrați - din teritoriul Ucrainei, o cifră care o face una dintre cele mai minate țări din lume.
Guvernul ucrainean estimează că minele acoperă aproximativ 30% - aproximativ 174.000 de kilometri pătrați - din teritoriul Ucrainei, o cifră care o face una dintre cele mai minate țări din lume.

Geniștii ucraineni, puțini și insuficient echipați, nu au curățat încă nici măcar 1% din cei aproximativ 12400 de kilometri pătrați de teritoriu minat din regiunea Harkov. Și, pe măsură ce Rusia își intensifică barajul de foc asupra regiunii, ar putea să apară și mai multe mine.

În timp ce Rusia masează trupe în apropierea orașului Kupyansk și îl bombardează aproape zilnic, Katerina, în vârstă de 35 de ani, o supraviețuitoare a ocupației de șase luni, anul trecut, a strategicului oraș feroviar din regiunea ucraineană Harkov, a impus un set de reguli stricte celor trei copii ai săi: Nu atingeți nimic, nu călcați pe trotuar, întrebați întotdeauna soldații despre obiectele suspecte și nu acceptați bomboane, jucării sau pachete de la nimeni - nici măcar de la un vecin.

Totul din cauza minelor.

Guvernul ucrainean estimează că minele acoperă aproximativ 30% - aproximativ 174 000 de kilometri pătrați din țară, suprafață care face din Ucraina una dintre cele mai minate țări din lume. Regiunea Harkov, care se învecinează cu Rusia și cu provinciile ucrainene Donețk și Luhansk, devastate de război, se numără printre cele mai afectate din regiune, potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență (DSNS) din cadrul Ministerului de Interne.

De la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei, în februarie 2022, minele din regiunea Harkov au ucis 27 de persoane și au rănit 195, arată datele guvernului regional. Din totalul de 222 de victime, 45 sunt copii.

Asta în vreme ce la nivel național s-au înregistrat 220 de morți și peste 450 de răniți din cauza minelor, potrivit DSNS.

Un genist al Serviciului de stat pentru situații de urgență al Ucrainei lucrează la deminarea unui teren în apropiere de Izium, regiunea Harkov.
Un genist al Serviciului de stat pentru situații de urgență al Ucrainei lucrează la deminarea unui teren în apropiere de Izium, regiunea Harkov.

Bombardamentul rusesc asupra orașului Kupiansk, care a dus la evacuarea la 10 august a 12 mii de locuitori din zonă, înseamnă că riscul minelor terestre a crescut.

Numai în luna iulie, șase locuitori din regiunea Harkov au fost răniți de explozia unor mine.

Geniștii se străduiesc să facă față. Până la jumătatea lunii august, ei nu reușiseră să curețe nici măcar 1% din cei aproximativ 12.400 de kilometri pătrați de teritoriu - o treime din întreaga regiune Harkov - despre care guvernul crede că a fost minat, după cum spune purtătorul de cuvânt regional al DSNS, Evhen Vasilenko. Terenurile agricole, până în prezent, nu au fost verificate.

DSNS și administrația militară din Harkov recunosc că ritmul de lucru este lent. Încetineala, spun oficialii, este produsă de proliferarea minelor rusești, precum și de lipsa de geniști și de vehicule de deminare.

Geniștii verifică o zonă pentru a descoperi minele și obuzele neexplodate din regiunea Harkov.
Geniștii verifică o zonă pentru a descoperi minele și obuzele neexplodate din regiunea Harkov.

Ceea ce au curățat geniștii este, în principal, terenul din jurul așa-numitelor perimetre de infrastructură vitală, cum ar fi liniile electrice, drumurile, căile ferate, conductele de gaz și de apă, a spus, la RFE/RL, într-un interviu, Ivan Sokol, șeful departamentului regional pentru apărare civilă, care coordonează toți geniștii din regiunea Harkov.

Ihor Ovciaruk, șeful Centrului interregional de deminare civilă al DSNS, care se concentrează pe deminarea zonelor locuite de civili aflate la peste douăzeci de kilometri de front, estimează că mai trebuie curățat terenul de-a lungul a opt mii de kilometri de linii electrice.

Ovciaruk spune că prosecul de deminare merge atât de încet din cauza capcanelor puse de forțele armate ruse.

„Are loc o vânătoare de geniști. Rușii plasează în mod deliberat mine astfel încât genistul să fie aruncat în aer", a comentat el.

Pentru ca vehiculele de deminare să ajungă la liniile electrice afectate, geniștii trebuie mai întâi să curețe o secțiune de drum cu o lățime de aproximativ 8-10 metri - „cel mai dificil lucru” din întreaga operațiune,

„Zona este minată suplimentar”, a spus Ovarciuk. „Începi să deminezi un obiectiv și explodează altul de lângă el”.

Inginerii ucraineni imprimă 3D cizme anti-mină
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:57 0:00

Ovarciuk a supraviețuit el însuși după explozia unei mine, în mai 2022. În total, opt geniști DSNS au fost uciși și 33 răniți în regiunea Harkov de la începutul invaziei la scară largă, a declarat el pentru RFE/RL.

Un expert militar, căpitanul Pavlo Herman, susține că Rusia își folosește „întregul arsenal” de mine, capcane minate și dispozitive explozive împotriva contraofensivei lansate de Ucraina la începutul lunii iunie. Acest arsenal include mine „foarte sofisticate” cu senzori seismici care răspund la mișcare și mine antipersonal fără dispozitiv de autodistrugere temporizat -mine interzise de Tratatul de interzicere a minelor din 1997, pe care Rusia nu l-a semnat.

În regiunea Zaporojie, unde Herman operează, de obicei, de-a lungul liniei frontului, atât minele antipersonal, cât și cele antitanc acoperă „în totalitate” unele terenuri, în locul obișnuitelor trei-patru rânduri de mine pe lățimea unui câmp, a adăugat el.

„Instalează capcane pentru mine care arată ca niște explozibili. Sau plasează grenade sub o mină antitanc”, a spus Herman. „Iar dacă un genist neexperimentat începe să o îndepărteze, grenada explodează".

Geniștii verifică dacă există mine de-a lungul unei străzi din Harkov.
Geniștii verifică dacă există mine de-a lungul unei străzi din Harkov.

Buruienile atingând uneori, peste vară, și doi metri înălțime au crescut peste iarba uscată mai veche unde sunt plantate minele ceea ce complică și mai mult lucrurile, a spus Sokol.

Având în vedere că terenurile agricole nu sunt considerate infrastructuri critice, iar geniștii nu au timp la dispoziție, fermierii nu pot întotdeauna să elimine aceste mine fără finanțare guvernamentală sau internațională.

În Harkov, Herson și în unele părți din regiunea Nikolaev, agricultorii - a căror activitate a fost mult diminuată din cauza războiului - nu au banii necesari pentru a plăti pentru deminare, spune Denis Marciuk, vicepreședinte al Consiliului Agrar al întregii Ucraine, o organizație profesională pentru apărarea drepturilor agricultorilor. Costul pentru un grup de geniști profesioniști care curăță un câmp „intens minat” poate fi „între o mie și 1300 de dolari pe hectar”, fără a include taxele de topografie, a spus el.

Marciuk estimează că peste 7% din terenurile agricole din Ucraina, aproximativ 28 de milioane de hectare, sunt încă minate. Până în prezent, a spus el, geniștii au curățat doar 160 de mii de hectare din cele 470 de mii pe care voia să le curețe guvernul.

În Harkov, pentru a curăța tot teritoriul minat al regiunii într-un an ar fi nevoie de 125 de mii de geniști, estimează Ovcharuk. În prezent, DSNS are doar 183.

În afară de activitățile de deminare programate, geniștii răspund și la solicitările civililor, pentru care, ca și pentru copiii Katerinei, obiectele neobișnuite pot părea „interesante”.

„Geniștii, ca și militarii, valorează acum greutatea lor în aur”, spunea Ovciaruk pentru Current Time în decembrie 2022.

În afară de DSNS, Serviciul Special de Stat pentru Transporturi, Poliția Națională și anumite unități ale forțelor armate, în regiune au fost desfășurate, și echipe de geniști. Din cele 14 grupuri antimină certificate pentru deminare în Ucraina, trei lucrează în Harkov.

În total, 300 de persoane se ocupă de deminarea civilă și de deminarea „operativă” sau de urgență, ca de pildă atunci când se găsește un obuz în timpul unei construcții.

Vehiculele sunt în număr și mai mic. Întreaga regiune are doar șapte vehicule telecomandate pentru deminare mecanică, a declarat Sokol pentru RFE/RL. El crede că este nevoie de cel puțin 500 de vehicule.

El speră că un vehicul inventat de Oleksandr Krivțov, un agricultor din Harkov, șef al unei companii agricole, poate ajuta la satisfacerea acestei cereri.

Pentru că geniștii sunt suprasolicitați, Krivtsov, dornic să-și cultive pământul, a combinat un tractor cu piese de tancuri pentru a produce propriul vehicul de deminare controlat de la distanță, a relatat Reuters în luna mai. În cadrul unui test, invenția a eliminat 33 de mine antipersonal dintr-un sat în câteva zile, potrivit postului public ucrainean de televiziune Suspilne.

Mașina de deminare controlată de la distanță, creată de fermierul local Oleksandr Krivțov, la lucru pe un câmp agricol din apropierea satului Hrakove, în Harkov
Mașina de deminare controlată de la distanță, creată de fermierul local Oleksandr Krivțov, la lucru pe un câmp agricol din apropierea satului Hrakove, în Harkov

Regiunea Harkov vrea să treacă la producția de serie a vehiculului. Prețul lui este de 10 ori mai mic decât cel al unui model occidental, care poate costa în jur de 1,3 milioane de dolari, a subliniat Sokol pentru Suspilne.

În alte zone ale Ucrainei a fot proiectat un vehicul de deminare pe bază de excavator și se testează drone de detectare a minelor.

Aceste eforturi vizează minele rusești, dar, în ciuda faptului că este semnatară a Tratatului de interzicere a minelor, Ucraina a fost ea însăși acuzată de Human Rights Watch că a folosit mine antipersonal care au ucis și mutilat civili ucraineni. Guvernul a declarat că va verifica raportul.

Aceste acuzații nu au făcut Kievul să renunțe la cererea de asistență internațională pentru a face față nevoilor sale de deminare - ar avea nevoie de circa 37,4 miliarde de dolari, potrivit Băncii Mondiale.

La 13 august, președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe partenerii Ucrainei să ajute țara să răspundă pentru a consolida „mai activ” securitatea ucraineană și să sprijine producția locală de vehicule de deminare.

În cadrul Conferinței de redresare a Ucrainei de la Londra din iunie, compania croată DOK-ING și firma daneză Hydrema, ambele producătoare de vehicule de deminare, au semnat memorandumuri de înțelegere privind colaborarea cu partenerii locali pentru a face exact acest lucru.

XS
SM
MD
LG