Expoziția „În umbra Orientului” deschisă la Galeria municipală din Sofia, prezintă mai mulți artiști cunoscuți din Bulgaria, România, Grecia și Serbia care au lucrat în secolele 19 și 20.
Este un proiect internațional realizat de Ministerul bulgar al culturii și de primăria Sofiei, care încearcă să ofere o imagine reprezentativă a dezvoltării artei regionale sub influența Orientului.
Ilustrând modul în care regiunea a fost privită de occidentali la începutul secolului trecut, criticul de artă Maria Todorova îl citează pe ziaristul american Artur Smith, corespondent al ziarului „Evening Post” și participant direct la luptele de eliberare națională ale bulgarilor:
„În 1907 din Sofia încă nu a dispărut farmecul unei lumi pierdute și aroma picantă a Orientului. Coborînd din tren simți că stai în umbra Orientului. Pentru omul occidental farmecul Balcanilor se ascunde deseori în lumina soarelui de sud, în natura neafectată de civilizație și în oamenii, viața lor interioară, emoțiile curate și modul de a trăi departe de modernizare.”
Astfel de imagini reflectate în cultura celor patru țări se află în centrul expoziției la care sunt prezentate tablouri din Muzeul național de artă al României, Muzeul municipal București, Muzeul elen Alexandros Suțos, galeria Matica Srbska și mai multe galerii bulgare.
Mulți din pictorii prezentați și-au făcut studiile în Occident cea ce explică amestecul straniu de tradiție occidentală și specific oriental. Descoperim alături de influența tot mai simțită a Europei tradițiile pe cale de dispariție și exotismul Orientului.
Prin căutările modernismului de la începutul secolului 20 sunt deschise noi orizonturi de creație care se adaugă la farmecul tradiției din secolele de dominație otomană.
Din acest punct de vedere expoziția „În umbra Orientului” reprezintă o continuare firească a conferinței științifice „Orientalismul și Balcanii” din martie 2017.
Pentru prima dată în plan artistic este abordată ideea despre locul celor patru țări în marea temă a Orientului. Proiectul oferă posibilitatea de a analiza din punctul de vedere al artiștilor relația Est-Vest, noi-ceilalți, Europa-Balcanii, Occident-Orient.
O multitudine culturală pe care lumea globalizată de azi încearcă s-o înțeleagă, uneori pe calea toleranței și dialogului, alteori prin agresiune.
Din acest punct de vedere expoziția oferă prilej de evaluare a experienței trecutului care ne poate ajuta să înțelegem mai bine provocările prezentului.