Centrala nucleară ucraineană Zaporijjea a fost ocupată de forțele ruse, după ce incendiul izbucnit în cursul nopții la centrala nucleară Zaporijie, în urma bombardamentelor rusești, a fost stins. Suprafața incendiului a fost de 2.000 de metri pătrați. Nu au fost morți sau răniți, potrivit datelor preliminare.
Începând cu ora 3 dimineața, mai funcționa doar un bloc energetic din șase ale centralei nucleare, celelalte fiind deconectate. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut europenilor într-un mesaj video postat în dimineața de 4 martie să facă presiuni pentru oprirea a ceea ce a numit „terorismul nuclear” al Rusiei.
Situația de la centrala nucleară Zaporijjea a fost discutată de președinții ucrainean și american, Volodimir Zelenski și Joe Biden, a informat Casa Albă. Președintele Biden a discutat chestiunea și cu subsecretarul american pentru securitate nucleară, Jill Hruby.