Ultimul document al Platformei Europene pentru Alegerile Democratice (EPDE) – o organizație non profit sprijinită financiar de Uniunea Europeană și Ministerul federal de externe german - este semnat de Anton Șehovțov și se intitulează „Interferența rusă și unde să o găsești”.
Documentul trece în revistă alegerile parlamentare desfășurate în șase state europene (Norvegia, Germania, Austria, Italia, Ungaria și Suedia) și pe cele prezidențiale din Franța. Autorul pornește de la constatarea că amestecul Rusiei în evenimentele din lumea occidentală, - după 2016, cînd trolii și hackerii ruși și-au manifestat prezența vădit în alegerile prezidențiale americane și, după toate aparențele, în referendumul pentru Brexit din Marea Britanie - a devenit o noțiune pe zi ce trece mai comună în spațiul mediatic.
Astăzi, după ce Facebook și Twitter au revelat utilizarea serviciilor lor de către actori ruși, puțini mai pun sub semnul întrebării „noua normalitate” pe care a ajuns să o constituie interferența rusă în procesele electorale din lumea occidentală. Dar, susține expertul EPDE, în fiecare caz există elemente particulare și ce contravin practicii rutiniere. Acestea ar depinde și s-ar manifesta, susține Șehovțov, de o serie și în contextul unor condiționari ce pot fi definite cu relativă claritate:
- Măsura în care regimul lui Putin este satisfăcut de atitudinile prevalente față de Rusia a țării occidentale în cauză;
- Măsura în care în țara țintă există forțe politice suficient de semnificative și care sînt dispuse să coopereze cu actorii pro-Kremlin ruși;
- Măsura în care amestecul în alegeri în favoarea unor anume forțe politice nu se ciocnește de alte interese de ordin diferit decît politic ale regimului Putin față de țara țintă;
- Măsura în care Rusia posedă resurse umane și structurale relevante pentru amestecul în procesul electoral vizat într-un stat anume;
- Măsura în care cultura politică din țara țintă se pretează influenței ruse.
Potrivit autorului studiului orice analiză trebuie să țină seamă, pe de altă parte, de trei considerente și avertismente particulare. Primul îl constituie faptul că interfența în alegeri nu implică în mod necesar că ea va avea și un impact tangibil asupra rezultatului alegerilor. Cel de-al doilea se referă la faptul că amestecul în procesele electorale nu este identic cu tentativele de ordin mai general de a influența evoluțiile politice din societățile europene prin măsuri de ordin informațional, militar, economic sau de alt ordin. Cel de-al treilea avertisment pune în evidență că bazele unei analize, inclusiv cea în discuție, a lui Anton Șehovțov, sînt limitate de informația disponibilă public și nu pot fi luate în considerare date de ordin confidențial, ce ar fi în măsură să contrazică sau nu principalele constatări ale raportului.
Cazul alegerilor prezidențiale din Franța, în 2017, este unul din cele mai interesante din studiu, Moscova avînd acolo ca obiectiv prioritar „modificarea atitudinilor ´establishmentului´ francez față de Rusia lui Putin”. Kremlinul avea nevoie, între altele să slăbească poziția lui Emmanuel Macron în ideea fie de `a-l întoarce` pe François Fillon spre perspectiva de a intra în turul al doilea, în care să candideze pentru președinție în competiție cu Marine Le Pen, fie de a asigura victoria acesteia din urmă împotriva lui Macron.
Rusia nu și-a economisit mijloacele. RT (Russia Today) a jucat cartea anti-globalistă și cea antisemită, relatînd despre poziția plătită din gros a lui Macron în cadrul Băncii Rothschild & Cie, controlată de familia omonimă de evrei. Sputnik a combinat populismul și homofobia făcînd publicitate afirmațiilor unui deputat francez de centru-dreapta după care Macron ar fi fost „un agent al marelui sistem bancar american” și ar fi fost susținut de un „lobby de bogătași gay”. Aceleași medii de informare ruse, în varianta lor franceză, au răspîndit zvonul că Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, ar fi deținut materiale compromițătoare – niciodată publicate – la adresa lui Macron.
O lună înainte de alegeri, în martie 2017, Marine Le Pen a fost invitată și primită la Moscova de Vladimir Putin, iar echipa de campanie a lui Macron a devenit ținta unor atacuri cibernetice, cu mii de documente, unele modificate prin utilizarea versiunii ruse a programului Excel, și plecînd din diverse locații din Rusia. Cel puțin unul din aceste documente a fost modificat de un „user” cu numele Gheorghi Petrovici Roșca, identificat ulterior cu un ofițer din principalul centru special al Serviciului de criptografie din cadrul Serviciilor speciale de spionaj ruse (Directoratul Principal de Informații al Rusiei).
Caz extrem de interesant și firește particular îl constituie Germania, unde alegerile parlamentare s-au desfășurat în septembrie 2017, și unde Moscova s-a bucurat și a putut folosi personalități politice proeminente din elita germană. Între ele, fostul cancelar Gerhard Schroeder, președintele Comitetului de acționari ai companiei Nord Stream AG, majoritatea lor fiind din gigantul Gazprom, a devenit unul din lobbiștii cei mai activi și influenți ai Kremlinului. Folosindu-l, Rusia urmărea și urmărește cel puțin două obiective esențiale: „de a face ca interesele ruse să avanseze în cadrul comunității oamenilor de afaceri germani și de a consolida grupul de prieteni ai Rusiei din cadrul social-democraților, al SPD, partid pe care Schroeder l-a condus între 1999-2004.
În Germania, Rusia se bucură și de alți „prieteni” foarte influenți, cum este Horst Seehofer, la data alegerilor din 2017 încă lider al Uniunii Creștin-Sociale (CSU), partidul asociat creștin-democraților atunci conduși de Merkel. Cu cîteva luni înaintea alegerilor, Seehofer și o delegație de 60 de persoane din CSU au vizitat Moscova și s-au întîlnit cu Vladimir Putin, cu scopul declarat de reclădi relațiile economice dintre Germania și Rusia, afectate serios de sancțiunile Uniunii Europene după anexarea ilegală a Crimeei de către ruși.
Caz special, numărul mare al „prietenilor” Rusiei și prezența lor în numeroase partide politice, a făcut Kremlinul, se pare, să nu publice datele sensibile obținute de hackerii ruși care au pătruns în baza de date a Bundestag-ului, în 2015. Strategia Kremlinului „s-a mărginit” să o atace pe Merkel și guvernul ei și să favorizeze ascensiunea AfD-ului, partidul extremist, anti-imigraționist, sarcină de loc dificil de realizat în contextul politic din Germania.
O anchetă jurnalistică – notează studiul lui Anton Șehovțov publicat de EPDE - a revelat între altele că administrației prezidențiale a lui Putin i-a fost transmis un plan de susținere a candidatului pro-Kremlin al AfD, Markus Frohnmaier.
Mediile de informare în limba rusă, Pervîi Kanal, RTR-Planeta TV și RIA Novosti au ajutat, de asemenea, AfD-ul să mobilizeze emigrația rusă din Germania, ai cărei membri s-ar ridica la între 2,5 și 3 milioane de oameni. Unde Kremlinul pare să fi eșuat a fost în mobilizarea stîngii, a Partidului Die Linke și această scrie analistul deoarece nu au exista surse media ruse internaționale orientate spre stînga. Atît RT cît și Sputnik au o orientare clară ce înclină spre dreapta.
Rușii au înțeles faptul, dar cu mare întîrziere, și așa se face că abia trei zile după alegeri a fost lansat un nou proiect media, cu sediul la Berlin și intitulat Redfish. „Peștele roșu” s-a devedit a fi o filială a companiei Ruptly GmbH, proprietate a RT, și și-a focalizat inițial propaganda apelînd la alegătorii de stînga să protesteze împotriva violențelor poliției.
Studiul lui Anton Șehovțov pune în lumina reflectorului, extrem de interesant, și poziția Kremlinului față de politica și procesele electorale din Austria, Italia și Ungaria.
În concluziile la documentul de circa 40 de pagini, autorul atrage atenția că, în fapt, Rusia pare să nu intervină într-o țară doar în două situații: „atunci cînd nu este capabilă să se amestece sau nu are de ce”. Dacă Moscova nu s-a amestecat în cele trei state menționate anterior, motivul îl constituie satisfacția Klremlinului față de situația politică și liderii de la Viena, Roma și Budapesta: „cultura lor politică este permisivă față de influența rusă, iar elitele lor politice cred în primatul intereselor economice față de valorile liberal-democratice, fapt ce le face – conștient sau inconștient – aliate ale Kremlinului”.
Concluzii ce ar merita să fie luate în considerare atît de analiștii de la Chișinău, după alegerile parlamentare recente, cît și de cei de la București, înaintea celor prezidențiale. Cu rezerva, însă, a ultimului cuvînt al studiului EPDA: „Situațiile politice în democrațiile europene sînt întotdeauna dinamice, și ceea ce a fost adevărat pentru 2017 sau 2018 s-ar putea să nu mai fie pentru anii următori”.
