Un interviu cu analistul lituanian din proiectul EU-STRAT ce evaluează Parteneriatele Estice.
Europa Liberă: Republica Moldova nu s-a mişcat prea mult în ultimii ani pentru a-şi depăşi vulnerabilităţile energetice. Cum credeţi, de ce?
Claudius Maniokas: „Eu reprezint proiectul EU-STRAT, sunt partenerul lituanian al acestui proiect european de cercetare, în Moldova partenerul este IDIS Viitorul. Recent, am avut o conferință în care am discutat despre dependența de Rusia și cum poate fi depășită, cu utilizarea regulilor Uniunii Europene. Moldova este pe calea cea bună, cel puțin formal, deoarece a adoptat anumite reguli europene. Dar, desigur, cea mai complicată parte este implementarea acestor reguli și depășirea intereselor speciale care există practic în fiecare sector. Cred că în acest caz, Lituania este un exemplu foarte bun care arată cum au fost folosite legile europene în domeniul energetic pentru a reduce considerabil dependența de Rusia și Gazprom.
Lituania a fost prima țară care a decis să implementeze așa-zisa liberalizare a companiei energetice, care pe atunci era controlată în mare parte de Gazprom, la fel cum e acum în Moldova. Ani de zile s-a discutat că trebuie să se facă ceva în legătură cu asta, dar desigur se aduceau milioane de argumente de ce nu se poate.
Cred că în cazul Lituaniei au existat trei factori. În primul rând, președintele a preluat inițiativa în acest domeniu și a decis să rezolve problema identificării de alternative. E vorba de construcția terminalelor de gaz lichefiat, în care să se pompeze gaz din Norvegia sau din alte țări. Moldova deja a făcut primii pași în acest sens, există planuri de creare a unor interconexiuni cu România. Existența unor conexiuni fizice e foarte importantă. Dar sunt și alți factori la fel de importanţi – ei țin de respectarea regulilor, transparența pieței și existența pe această piață a diferitor jucători. Este cea mai complicată parte. Deși nu este legată direct de bani. Ea ține de interesele celor care se opun și se vor opune pe viitor acestor schimbări.”
Europa Liberă: Vorbiți despre interese politice sau economice?
Claudius Maniokas: „Despre ambele. De obicei, interesele politice și economice merg mână în mână. E cazul multor țări, dar în unele dintre ele aceste interese sunt deosebit de interconectate. Pentru ca să existe supremația legii și transparență e nevoie de doi factori: o forță politică puternică care să-şi pună această problemă drept prioritară, şi aşa s-a întâmplat în Lituania, apoi să existe actori economici disponibili să intre în acest joc, pe această piață. În cazul nostru, a fost o bătălie destul de mare, dar în care s-a implicat şi UE. Lituania a fost țara care a inițiat un proces Gazpromului la nivelul UE. Săptămâna trecută comisia a finalizat investigația, dar dosarul practic a fost lansat în baza unei sesizări din partea Lituaniei. După câțiva ani de luptă, în sfârșit acest sector este complet liberalizat, transparent, există diferiți operatori pe piață, diferiți furnizori și Lituania a dovedit că e posibil să o faci, în pofida situației dificile.”
Europa Liberă: Care ar fi recomandările Dvs pentru Republica Moldova?
Claudius Maniokas: „Sunt valabile aceleași sugestii. În primul rând, aveți nevoie de această conexiune fizică, e important să o construiți și să o faceți la timp. Dar mai important e să aveți un regulator independent și să aveți reguli transparente în acest sector. Din ceea ce văd, acum situația nu este bună. Există multe interese politice și economice în acest domeniu. Sunt sigur că UE vă poate ajuta pentru a ridica această problemă în capul agendei relațiilor cu Moldova. Dar cred că trebuie să fie o chestiune de dezbateri politice şi în țară.”
Europa Liberă: De ce regulatorul din energetică, în cazul R. Moldova vorbim de ANRE (Agenţia naţională pentru reglementări în energetică) ar trebui să fie independent?
Claudius Maniokas: „Fiindcă reglementează prețul. Şi trebuie să decidă prețul în baza costurilor reale. În multe țări însă tarifele la energia electrică sunt stabilite nu în baza costurilor adevărate, dar în baza unor cifre false, din cauza intereselor politice sau de altă natură. Înaintea alegerilor guvernele vor să micșoreze prețurile pentru energie. Există și alţi actori care vor să profite de pe urma marjelor. De aceea este o chestiune sensibilă. Iar în Moldova independența regulatorului e mereu o problemă.”