Românii se despart greu de perioada comunistă. Pentru unii sunt timpuri care se suprapun anilor tinereții și tocmai de aceea reprezintă o etapă luminoasă a propriei vieți. Alții consideră că perioada totalitară a fost un timp al ordinii și disciplinei și ar fi nevoie de așa ceva și acum, pentru a îmblânzi tumultul vieții de zi cu zi. Altora, din teribilism, le sunt pe plac perioadele de autoritarism sau dictatură, punându-se în felul acesta împotriva vremurilor, societății și părinților care acum aproape trei decenii se despărțeau dureros și sângeros de comunism. Ceaușescu a împlinit centenarul și nu pare să fi murit de Crăciun în 1989. Nu au trecut două săptămâni de când se oficia o slujbă de pomenire la mormântul din Ghencea care a strâns un eșantion reprezentativ de nostalgici după Ceaușescu. „Le-a dat servici, le-a dat case, și ne face nostalgici?” se întreabă indignat unul dintre cei prezenți. Casa de licitații Artmark a organizat o mică expoziție comunistă cu vânzare. A cincea de acest fel din ultimii cinci ani. Mare parte sunt obiecte aparținând familiei Ceaușescu și apropiaților acestora. Altele aparțineau peisajului de zi cu zi. Obiecte uzuale, de regulă greu de achiziționat, ca săpunurile Oana sau radiourile portabile. Am pornit să explorăm expoziția, întrebându-ne dacă este sau nu moral să dăm comunismului valoare de piață liberă, să-l introducem astfel în așa-zisa viață liberă, democratică, să-l reconsiderăm. Am stat de vorbă pe aceste subiecte cu Iulian Pleștiu, cercetător specialist la Casa de licitații Artmark.
Radio Europa Liberă: Afișe, fotografii oficiale, neoficiale, obiecte personale chiar din colecția familiei Ceaușescu, lucruri de zi cu zi... Este, de fapt, un mic muzeu dedicat perioadei comuniste. E o întâmplare că ați gândit acest lot de licitații într-o perioadă în care sunt unii care fac coadă la Ghencea să ducă flori la mormântul mult-stimatului Conducător?
Iulian Pleștiu: „Nu, nu este o întâmplare, evident avem de a face cu centenarul nașterii lui Nicolae Ceaușescu, alături de centenarul Marii Uniri și sfârșitul Primului Război Mondial. Pentru perioada asta, Nicolae Ceaușescu înseamnă pentru nostalgici evident ceva, 26 ianuarie - ziua nașterii oficială, nu cea adevărată, de pe 23, dar nu cred că ne adresăm neapărat acelui tip de nostalgicii, ci ne referim unui tip de nostaglici-colecționari, care nu caută neapărat amintirile poate plăcute dinainte de 89, ci mai degrabă să se cunoască pe sine și să acumuleze, să pună pe picioare, cum ați spus, un viitor muzeu atât necesar al perioadei comuniste.”
Radio Europa Liberă: Îmi puteți spune ce conține acest lot cu o mai mare precizie pentru că eu doar am înșiruit doar categorii generale de obiecte?
Iulian Pleștiu: „Le-ați înșiruit destul de bine. Sunt destul de multe exponate, peste 250...”
Radio Europa Liberă: Care sunt cele mai interesante?
Iulian Pleștiu: „Cele mai interesante, evident, nu avem ce face, sunt cele din viața cuplului Ceaușescu sau a individualității lui Nicolae și Elena, de la hainele de vânătoare ale lui Ceaușescu, la fotografii inedite cum sunt, foarte interesant, cele cu Elena Ceaușescu la plajă, fotografii mai mult ca sigur neoficiale, e clar: calitatea fotografiei că nu este atât de bună, sunt puțin defocusate...”
Radio Europa Liberă: Cine o fi făcut-o, soțul?
Iulian Pleștiu: „Nu cred că soțul neapărat, dar cineva din intimitatea imediată. Știm că aveau un cerc de prieteni mai mult sau mai puțin apropiați din punct de vedere politic cu care umblau în toate deplasările oficiale. Au avut foarte multe deplasări oficiale, această fotografie cu Elena Ceaușescu pare de undeva din Africa, de la începutul anilor 1970, când au făcut un tur destul de important în țările africane procomuniste.”
Radio Europa Liberă: Am văzut și o poză dintr-un magazin de bijuterii, undeva în Namibia...
Iulian Pleștiu: „Da, cred că tot în Africa a fost făcută. Mai sunt și din Pakistan și din India, dacă nu mă înșel, tot așa, dar acelea sunt fotografii de protocol. Sunt destul de „intenționat” plasate dacă vreți aceste fotografii, am încercat să acoperim toată viața din perioada 1965-1989, adică perioada ceaușeștilor...”
Radio Europa Liberă: Sunt, din câte am văzut, și câteva din perioada de dinainte.
Iulian Pleștiu: „Noi ne referim la această perioadă numind-o Epoca de aur, iar termenul s-a restrâns la perioada ceaușistă, dar avem documente începând de la 1945, când Partidul Comunist vine la putere și, chiar dacă ulterior ilegaliștii vor dispărea după Gheorghiu Dej încolo, reprezintă totuși începuturile, iar acestea trebuie cunoscute. Acelea sunt mai mult documente istorice, de la fotografii la ziare numere din Scânteia de la începutul anilor 40, mai puțin cunoscute...”
Radio Europa Liberă: Am văzut că aveți exemplare până la sfârșitul anilor 89.
Iulian Pleștiu: „Mie îmi place foarte mult acel lot de ziare „Scînteia” cu numărul din 21 decembrie agresiv-propagandistic și apoi schimbarea de ton din 22 decembrie când „Scînteia” devine din organ al Comitetului Central, „Scânteia poporului”...
Radio Europa Liberă: ...cu o orientare politică schimbată radical...
Iulian Pleștiu: „Da, peste noapte.”
Radio Europa Liberă: Am avut surpriza să observ, mai ales în lotul dedicat familiei Ceaușescu, că există atestate de la Regia Autonomă a protocolului de sta. Așadar Regia le scoate la vânzare prin dumneavoastră...
Iulian Pleștiu: „Nu, nu prin noi, au existat dinainte pe piață. Atestatele sunt un fel de certificate de garanție, de aceea sunt menționate în titlu pentru că sunt documente oficiale de ieșire din Protocolul de stat. Toate aceste obiecte au intrat și au ieșit din evidențele Regiei prin diversele licitații sau diverse vânzări oficialecare au avut loc de prin anii 90 până la începutul anilor 2000. Existau în cataloagele RAPPS-ului, de la mașini (cum am avut și noi la vânzare), și șalupe, tablouri sau vile.”
Radio Europa Liberă: Deci, așa se explică prezența lor pe piață...
Iulian Pleștiu: „De aceea sunt și menționate în titlul de catalog, pentru că certifică un grad superior de importanță, de autenticitate, dacă vreți, al obiectelor, fără a spune că celelalte nu ar fi autentice!”
Radio Europa Liberă: V-ați facut cumva o proiecție a publicului către care vă adresați. Aveți un public-țintă? Cum arată colecționarul acesta?
Iulian Pleștiu: „Este micul nostru joc pentru că, dacă ați văzut, licitațiile sunt doar online. Așadar ne adresăm clar unei vârste să spunem de 30, 35, 40 de ani, poate cei care de abia erau șoimii patriei în 1989, și ne îndreptăm către aceste categorii nu doar cu ideea de comunism, ci și accentuând asupra impactului imaginii, al cromaticii. Pentru că, vedeți, toate afișele acestea atrag pur și simplu estetic. Avem afișe de turism, de educație didactică, de protecție a muncii, sunt foarte multe și foarte atractive pentru o nouă categorie de privitori pentru că poți să le pui pe pereți acasă, poți să le pui în restaurant sau în hotel.”
„Epoca de aur”: expoziție-licitație cu lucruri personale ale dictatorilor Ceaușescu scoase la vânzare.
Radio Europa Liberă: Sunt de acord că tinerii, oamenii până în 40 de ani sunt curioși. Eu cred însă (asta e, pur și simplu, o părere de amator) că publicul care ar putea fi atras cu predilecție către acest tip de exponate ar fi mai degrabă cei din generația mea, cum ar veni peste 50-55 de ani, pentru că, dacă ne uităm la statistici și la sondajele de opinie, vom vedea că în ele nostalgicii, sau cei care au, cum să spun, o atracție mai mai mult decât obișnuită față de această perioadă și o apreciază în mod pozitiv sunt cei din această categorie de vârstă.
Iulian Pleștiu: „Cred că nu ne referim neapărat acestui tip de nostalgici, cred că referim la alt tip de public-țintă, cel care este fascinat de „colecționism”, de anumite obiecte ciudate. Noi le spunem memorabilia, termen care nu s-a tradus în limba română. Dacă ne uităm în toată piața Blocului estic ex-comunist găsim de la tot ce a însemnat electrotehnică cehoslovacă sau poloneză, sau din fosta RDG, obiecte colecționate de oameni de la 16-20 ani, până la oameni de 80 de ani. Și nu înseamnă că neapărat au trăit vremurile acelea, ci că sunt atrași de curiozități. Pentru cei de 40 de ani, afișul nu înseamnă nimic mai mult decât o atracție vizuală și, poate, o poveste auzită sau o fotografie de la părinți.”
Radio Europa Liberă: Ați fost contactați de instituții ale statului care ar vrea să facă un Muzeu al comunismului? După câte știu, există doar inițiative locale. Am aflat că au fost inaugurat cu mare greutate mici muzee ale comunismului pe la Suceava, prin Sălaj. În București încearcă zadarnic să se nască. Institutul pentru cercetarea crimelor comunismului a inițiat vara trecută o tentativă de a strânge obiecte, dar cred că până acum nu s-a soldat cu mare succes.
Iulian Pleștiu: „Da, discuții sunt, aveți dreptate, sunt în țară mai multe inițiative, la Timișoara mai sunt, la Brașov...”
Radio Europa Liberă: La Constanța am văzut.
Iulian Pleștiu: „Sunt și inițiative online care se axează mai multe vizual, după cum spuneam, pe acest tip de imagine creat cu gândul la propagandă, imagini de care sunt atrași arhitecții, desenatorii și graficieni mai mult. În București există în continuare, reformat se pare, Palatul din bulevardul Primăverii, Casa Ceaușescu - cum o găsim acuma pe Internet. Este un imobil atractiv și poate că în jurul aceluia ar trebui să fie construit un viitor muzeu.”
Radio Europa Liberă: Destul de inaccesibil, am văzut că prețurile sunt destul de mari, să se organizeze grupuri de câte cinci vizitatori, nu poți să intri oricum acolo.
Iulian Pleștiu: „Da, e mai complicat sistemul, parcă e cam ca la Cotroceni...”
Radio Europa Liberă: Exact, trebuie să anunți înainte.
Iulian Pleștiu: „Probabil că și presiunile noastre (cu ghilimele de rigoare), creând acest tip de eveniment, și presiunile din online, unde apar aceste tipuri de muzee digitale care prezintă imagini din perioada comunistă, și presiunile Institutului pentru cercetarea crimelor comunismului, vor avea, în cele din urmă, efect. Vor apărea academicieni, doctori, doctoranzi în acest domeniu și o să înceapă să crească interesul și preocuparea. Evident, trebuie să facem această recuperare la rece, pentru generațiile viitoare.”
Radio Europa Liberă: Dar nu cumva unul dintre motivele pentru care nu apare un muzeu al comunismului este și acela că oamenii încă se mai simt aparținând acelei perioade și că nu este momentul să arunce acea perioadă într-un muzeu sau să o pună în vitrină pentru că spiritul acelor vremuri încă mai trăiește în Parlament, în instituțiile statului, pe străzi, în sufletele multora?
Iulian Pleștiu: „Evident că trăiește. Acum, la nivelul politic nu am de gând să să speculez, acolo sunt lucruri destul de clare. Însă în societate evident că există această necesitate a rememorării, poate încă este proaspătă amintirea. Cea mai bună metodă de a trece peste și de a educa pe viitor cred că este această „muzeificare”, și nu crearea mitului, pentru că, dacă nu avem obiectivitate în ceea ce privește această perioadă s-ar putea să devină mit pentru perioadele viitoare .”
Radio Europa Liberă: Poate că nu ar ajunge mit și obiect de adulație dacă ar fi mai popularizate, mai vizibile chiar și galeriile foto de obiecte de pe Internet. Căci așa am ajuns să aflu despre această expoziție-licitație, doar de pe Internet.
Iulian Pleștiu: „Cred că în presa nu se popularizează atât de mult sintagma „epoca de aur” și multă lume nici nu știe la cine să ne referim când spunem „epoca de aur”, pentru că e un termen folosit diferit pentru diverse epoci, pentru diverse civilizații. Un istoric se poate gândi la Grecia lui Pericle sau la perioada flamandă în epoca de aur. E, noi încercăm să creăm o tipologie de cumpărător pentru această tematică. Suntem la a cincea ediție deja, am început în 2012.”
Radio Europa Liberă: Care ar fi cele mai importante obiecte vândute?
Iulian Pleștiu: „Printre cele mai importante sunt mașina Paykan, primită de la președintele Iranului, diverse obiecte vestimentare, un birou primit cadou făcut la fabrica din Arad cu multe sculpturi și intarsii. În principiu, obiectele mai mari care au aparținut cuplului sunt mai importante, dar sunt și diverse alte cadouri diplomatice...”
Radio Europa Liberă: Și în acest lot am văzut că aveți o groază de cadouri diplomatice.
Iulian Pleștiu: „Și nu numai în acest lot. Avem un volum din Argentina dedicat de Juan Perón președintelui Ceaușescu. Unele au fost date prin miniștrii de externe, de pildă prin George Macovescu, unul dintre cei mai importanți diplomați din perioada 1950-1970. Sunt, de pildă, documente oficiale legate de cinele de la Casa Albă, pentru că știm că atât George Macovescu, cât și Ceaușescu au fost curtați de americani, în special după anul 1968, după Primăvara de la Praga, când Ceaușescu devenise „copilul nebun” al blocului comunist pentru că refuzase intervenția militară și de aceea aceste cadouri, intervențiile diplomatice, atenția acordată lui Ceaușescu, pe care încercau (s-a văzut că în van) să-l atragă către partea bună a Europei.”
Radio Europa Liberă: Am văzut că aveți expuse și diverse documente omagiale, Victor Tulbure, Otilia Cazimir. Nici Muzeul literaturii nu v-a contactat pentru aceste documente?
Iulian Pleștiu: „În principiu, contactele pe care le avem pentru acest tip de documente sunt de la Arhivele statului, care sunt interesate să-și mărească fondul arhivistic. Arhivele se află, de altfel, în legătură cu Institutul pentru cercetarea crimelor comunismului. Se întâmplă ca să-și exercite dreptul de preempțiune pentru că există un drept de preempțiune al instituțiilor publice în cazul licitațiilor de acest fel. E, de altfel, printre cele mai active instituții care ne contactează, pentru că domeniul de interes pentru documentul este evidentă acolo.”
Radio Europa Liberă: Dacă ar fi să le explicați celor care vă pot reproșa că puneți în vânzare și scoateți la suprafața societății niște obiecte pe care ar trebui să le abandonăm trecutului, să le lăsăm acolo sub preș, dacă ar fi să explicați de ce nu este imoral, ci este profund justificat să facem lucrul acesta, ce argument ați avea?
Iulian Pleștiu: „Argumentele sunt destul de simple: suntem cerebrali și știm deja ce s-a întâmplat, dar nu știm multe alte lucruri. Ignorând aceste evenimente, acești 45 de ani, nu facem decât să creăm premisele altor întâmplări de acest gen. A ști și a crea istoria exact când o trăim e cel mai bun lucru. Acest tip de amintiri dacă vreți, de la săpun și hârtie igienică, aduc aminte de acele vremuri. Pe unii vederea acestor obiecte îi face sufere, dar suferința nu înseamnă neapărat greșeală, înseamnă învățare și să trecem mai departe.”
Radio Europa Liberă: Mulțumesc foarte mult.