Un disc cu muzica lui Enescu, publicat la o casă poloneză de un duo din Estonia, violonista Mari Poll și fratele ei Mihkel, este la un pas de a cîștiga Estonia Music Awards 2018, nominalizat pentru Premiul celui mai bun disc al anului. Enescu premiat în Estonia nu este ceva obișnuit, și Europa Liberă a stat de vorbă cu tînăra violonista de la Tallin, în prezent concert maestru în Orchestra Simfonică de la Stavanger, în Norvegia.
Istoria violonistei estone Mari Poll nu se deosebește fundamental de cea a tinerilor muzicieni de mare talent din estul Europei după 1989. Născută într-o familie de muzicieni la Tallin, la vârsta de 16 ani a fost admisă la Royal College of Music, la Londra, în clasa profesorului Jan Repko, iar din 2010, beneficiară a unei burse speciale, cu prof. Radu Blidar, originar din România, obținînd o diplomă de artist și având șansa și onoarea de a înregistra un prim disc, în seria „Debut”, proiect al
cunoscutei case de discuri EMI.
Au urmat, rezumînd foarte mult lucrurile, studii la Academia de Muzică din Oslo, în Norvegia, unde a obținut în 2014 o diplomă de solist și, în același an, în urma unei audieri pentru un loc liber la excelenta Orchestră Simfonică din Stavanger, postul de al doilea concert maestru. În tot acest timp a cîștigat numeroase premii și a concertat ca solistă și, în recitaluri de muzică de cameră împreună cu fratele ei, pianistul Mihkel Poll.
Discul lor, publicat de casa poloneză Dux, care îl are în vedetă pe George Enescu – cea de-a treia Sonată pentru vioară și pian, „în caracter popular românesc” – s-a impus la categoria muzică de cameră și a fost nominalizat cu câteva zile în urmă pentru Premiul Muzical al Estoniei pe 2018, drept ce mai bun disc al anului.
Am întrebat-o pe Mari Poll dacă muzica lui George Enescu este cunoscut în Estonia.
Mari Poll: „Da este cunoscută, în mod special muzicienilor de muzică clasică. Dar, poate, nu este cîntată atît de mult pe cât ar merita. În mod cert, ar putea fi cunoscută mult mai larg decît este în momentul de față”.
Cum se desfășoară în Estonia selecția și acordarea Premiului național, pentru cel mai bun disc al anului, pe care CD-ul ei are mari șanse să-l câștige acum?
Mari Poll: „Toate categoriile, incluzînd muzica pop și cea clasică, participă la acest eveniment, iar muzica clasică are numai un singur câștigător pentru toate genurile ei. Include, așadar, categoria de muzică de cameră pe care am câștigat-o împreună cu fratele meu cu acest CD, cea orchestrală și de compoziție, de muzică corală, de asemenea, și o categorie solo, la care anul acesta nu s-a acordat premiu. Câștigătorii tuturor acestor categorii intră împreună în competiție și la sfârșit este anunțat un singur câștigător pentru muzica clasică”.
Revenind la discul Enescu am întrebat-o pe Mari Poll ce o atrage la compozitorul român.
Mari Poll: „Aș spune că toate sonatele de vioară, care sînt atât de diferite în term de ritm, de caracter... Ceea ce admir însă cel mai mult este felul în care el [Enescu] pune totul în detaliu pe hârtie, care, la prima vedere, sună ca o improvizație; mai ales în cea de-a treia Sonată. Este absolut remarcabil și este, de asemenea, una din primele dificultăți pe care le întîmpini când începi să înveți Sonata; piesa arată atât de complicată, dar sună ca o improvizație.
[Enescu] este, într-un fel, asemenea unui foarte bun pictor care poate forma imagini din tot felul de zgomote și sunete din atmosferă. În muzica lui se petrec atât de multe lucruri, există atâta emoție și culori... Ea lasă, de asemenea, artistului un foarte mare spațiu să reflecteze propriile idei. Este o adevărată bucurie și satisfacție să îi cînți muzica.”
Mari Poll s-a apropiat de muzica lui Enescu și grație profesorului ei Radu Blidar, cu care, mi-a spus ea, a studiat însă cea de-a doua Sonată de vioară și pian a lui Enescu. I-am cerut câteva impresii retrospective despre profesorul de origine română de la Royal College of Music din Londra.
Mari Poll: „Este excelent! În fapt, și el și-a părăsit foarte tânăr țara
– nu-mi mai amintesc dacă la vârsta de 18 sau chiar puțin - și a trăit o vreme lungă în Franța. Am petrecut cu el momente extrem de bune. Mi-a fost un profesor extrem de bun și un deosebit de bun violonist. Eram suprinsă să-l văd cum era capabil să predea întreaga zi și să demonstreze la vioară în mod perfect fiecare detaliu de ordin tehnic, cântându-l la perfecțiune. Este un mare pedagog!”
După mai multe premii la diverse competiții pentru tineri violoniști, în 2011, Mari Poll a fost distinsă cu premiul al treilea și cu Premiul Special „Robert Casadesus” pentru cea mai bună interpretare a muzicii franceze, la un concurs special, „Vibrarte”, la Paris, inițiat pe atunci de Radu Blidar. În ce consta originalitatea acestui concurs?
Mari Poll: „Partea bună a acestui concurs era că avea un program în întregime liber. Așa am putut cînta în prima etapă „Sequenza” lui Berio – fiindcă într-o mulțime de concursuri ești obligat să cânți Bach, Paganini, Mozart, un soi de standarduri – dar acolo totul era liber, iar în ultima etapă era foarte plăcut să-ți poți face propriul program, cu stiluri care te exprimau bine. Așa se face că am căpătat Premiul special pentru interpretarea Sonatei de Poulenc, care figurează și ea pe discul nostru de astăzi.”
A fi concert maestru al Orchestrei Simfonice din Stavanger, una din cele mai promițătoare formații de muzică clasică europene în acest moment, este evident un succes într-o carieră de violonist. Am încheiat interviul întrebând-o pe Mari Poll cum a ajuns la Stavanger și ce proiecte are în momentul de față.
Mari Poll: „A fost printr-o coincidență. Fiindcă am studiat, de asemenea, pentru o diplomă de solist la Academia de Muzică norvegiană și, spre sfârșit, profesorul meu mi-a spus că va avea loc o audiție pentru postul de concert maestru. Îmi terminam studiile și mi-am spus că nu ar fi rău să încerc, că aș vrea acest post și m-am hotărât să îl iau. Așa că mă aflu acum de doi ani la Stavanger și mă simt foarte bine, cu atât mai mult cu cât îmi lasă posibilitatea de a-mi urma propriile activități de solist.
Lucrez foarte mult împreună cu fratele meu, am făcut acest disc, dar avem și un Trio cu pian. Lucrăm, practic, pe bază de proiecte, în principal concerte în Estonia. În afară de aceasta am și o serie de concerte ca solistă invitată. În urmă cu doi ani am cântat, de exemplu, Tabula rasa [Dublul Concert pentru două viori solo, pian și orchestră de cameră de Arvo Pärt ] cu Orchestre de Paris, [dirijată] de Paavo Jarvi.”
