Scriitorul israelian Yaniv Iczkovits trăiește în Tel Aviv alături de familia și de părinții lui, plecați în anii '60 din România, dar vine des în vizită. Tatăl lui e din Sighetul Marmației, iar mama lui s-a născut în Iași.
Toată copilăria lui Yaniv a fost marcată de povești despre România, de mâncarea românească, dar și de limba română pe care o vorbeau părinții lui. Unul dintre bunicii lui Yaniv Iczkovits a fost supraviețuitor al lagărului de la Auschwitz și i-a povestit mult despre Holocaust și despre situația evreilor dinaintea primului celui de-al Doilea Război Mondial.
Prezent la București pentru a lansa romanul „Fiica Măcelarului”, apărut anul acesta la Editura Humanitas, Yaniv Iczkovits a acordat un interviu pentru Europa Liberă, în care vorbește despre experiența sa în armata israeliană, despre cum vede războiul din Ucraina și despre cum sunt actuale personajele din romanul său.
Acțiunea din „Fiica Măcelarului” se petrece în Imperiul Rus din secolul XIX-lea, iar totul pornește de la un fapt real care se întâmpla în comunitățile evreiești din acea perioadă: soții evrei își părăseau familiile pentru a căuta un trai mai bun, însă nu se mai întorceau acasă. Yaniv Iczkovits arată că personajele sale sunt actuale pentru că, la fel ca în urmă cu un secol, mai există și azi această „tradiție” a părăsirii familiilor, iar Rusia își menține loialitatea cetățeanului prin forță.
Fost soldat în armata israeliană, Yaniv Iczkovits spune că participarea la un război precum cel din Ucraina ține nu numai de respectarea ordinelor, ci și de o alegere. Pe vremea când era soldat, Iczkovits a fost unul dintre cei care au refuzat să meargă în teritoriile palestiniene și a inițiat împreună cu alți soldați o mișcare prin care soldații refuzau să lupte în Gaza. A scris atunci, împreună cu un coleg, o scrisoare prin care anunța că nu mai vor să facă serviciul militar în teritoriile ocupate. De la acea scrisoare a pornit o mișcare a combatanților care a dus la retragerea Israelului din Gaza.
Principalele declarații:
- Despre România: „Este o țară care se află într-un proces foarte profund de a se elibera de trecut, de comunism. Văd ceva foarte asemănător cu Israelul”.
- Despre războiul din Ucraina: „Când vezi soldații ruși astăzi, te întrebi cum de soldații ruși continuă să urmeze ordinele? Ce cred eu, și din experiența mea, este că e mult haos în armata rusă. Și cred că o mulțime de soldați ar găsi o modalitate de a fugi, de a se ascunde, de a refuza”.
- Despre Israel și ajutorul pentru Ucraina: „Sunt foarte dezamăgit de țara mea în ceea ce privește reacția lor la război, pentru că, evident, Rusia este foarte adânc implicată în Orientul Mijlociu, cu Siria și Iran. Și astfel Israelului îi este foarte frică să intervină pentru că ne este frică de Rusia”.
Europa Liberă: Părinții și bunicii dumneavoastră au trăit în România până să plece în Israel în anii '60. Ce reprezintă pentru dvs. România și cât de conectat vă simțiți cu ea?
Yaniv Iczkovits: Mă simt foarte legat de România. E amuzant că eu nu m-am născut aici, dar amintirile mele din copilărie sunt foarte legate de România, pentru că aceasta este limba pe care o vorbeau părinții mei acasă, și aceasta este limba bunicului și bunicii mele.
Ei nu știau prea bine ebraica, pentru că au venit în Israel la o vârstă înaintată. Și ebraica este o limbă foarte greu de învățat când ai 50 de ani sau mai mult. Dar nu este doar limbajul, ci și mâncarea, obiceiurile, educația.
Pentru mine e ciudat pentru că mă simt ca și cum ar fi un pic acasă în România și, în același timp, mă simt și ca și cum aș fi un imigrant în Israel. Chiar dacă m-am născut în Israel, am simțit asta mulți ani, pentru că părinții mei erau atât de cufundați în cultura românească. Au venit în Israel când aveau 16 sau 17 ani. Deci, într-un fel, erau formați.
Europa Liberă: De curând ați fost la Festivalul Internațional de Literatură de la Iași (FILIT), acum sunteți din nou aici. Cum găsiți România?
Yaniv Iczkovits: Din ceea ce am văzut, și am fost aici de mai multe ori, cred că este o țară care se află într-un proces foarte profund de a se elibera de trecut, de comunism. Văd ceva foarte asemănător cu Israelul.
Din câte văd aici există un decalaj uriaș între generații. Există o generație care nu a crescut în epoca comunistă, dar există și una care s-a născut în comunism. Cred că există o astfel de luptă între generații, asta din ce aud și îmi spun oamenii cu care vorbesc.
Europa Liberă: Acțiunea din romanul „Fiica Măcelarului”, apărut și în România, are loc în Rusia Țaristă, care se afla în declin în secolul XIX-lea. În ce măsură o putem compara cu Rusia din zilele noastre?
Yaniv Iczkovits: Putem compara situația de atunci cu orice națiune care se simte obligată să își mențină loialitatea cetățeanului prin forță. Cred că ceea ce caracterizează acea perioadă este faptul că oamenii din Imperiul Rus nu s-au simțit legați, în esență, de imperiu. Mulți dintre ei nici măcar nu erau ruși. Mulți dintre ei erau atât de săraci și obosiți de toate. Deci singura modalitate de a le menține loialitatea a fost cu forța.
Cred că asta este, practic, ceea ce se întâmplă și astăzi în Rusia. Știu că unii sunt în favoarea lui Putin, dar cred că dacă ar fi cu adevărat liberi să vorbească atunci... nu cred că sunt fericiți în acest moment.
Europa Liberă: După începerea războiului din Ucraina, au apărut însă sondaje de opinie care arătau că rușii susțin în mare majoritate acțiunile lui Putin.
Yaniv Iczkovits: Eu mă îndoiesc de aceste sondaje, mă îndoiesc sincer de credibilitatea acestor sondaje. Poate din afară pare că soldații sunt fericiți, dar ei sunt îndoctrinați în tot acest mediu. Eu pot vedea asta și în Israel. De când se nasc, oamenii sunt practic îndoctrinați într-o anumită narațiune. Și nu numai atât, ci nici nu li se dă posibilitatea să vadă și narațiunea celeilalte părți.
Deci nu numai că ești cufundat în povestea ta, dar de fiecare dată când vine ceva din cealaltă parte, acesta este automat ascuns, înlăturat. Dacă ești convins că dacă nu iei un anumit teritoriu în Ucraina asta va pune în pericol viața copilului tău și familia ta, atunci sprijini războiul. Dar asta pentru că nu primești toate informațiile, iar informațiile vin dintr-o singură sursă care nu este credibilă.
Și cred că o parte din a fi scriitor, și literatura în general, este abilitatea de a imagina o lume diferită dintr-un loc diferit. Și într-un fel în care te poți observa dintr-o perspectivă externă, poți vedea alte povești și nu suntem atât de diferiți. Doar că am fost crescuți în locuri diferite.
Europa Liberă: Personajul Jijek Breșov din roman rămâne mut după ce e luat cu forța la război. Este un personaj forte actual dacă ne uităm la ce se întâmplă în armata rusă de azi. De unde v-ați inspirat atunci când ați decis să îl creați?
Yaniv Iczkovits: Este actual pentru că totul este conectat pentru ceea ce vedem astăzi, pentru că ceea ce s-a întâmplat în Imperiul Rus este că ei doreau ca poporul evreu să fie loial imperiului. Și modalitatea de a face asta era prin armată. Și acest lucru îl vedem și astăzi. Dacă vrei să câștigi din ce în ce mai multă loialitate de la oamenii tăi, atunci îi recrutezi în armată.
Comunitatea evreiască trebuia să ofere câțiva copii în fiecare an armatei ruse. Și Jijek a fost luat din patul lui și întreaga lui lume a fost spulberată pentru că nu mai putea rămâne evreu, pentru că nu poți mânca cușer sau nu te poți ruga, nu poți merge la sinagogă și așa mai departe. Și a devenit mut pentru că era singurul prieten pe care îl avea l-a abandonat, adică Patrick Adamski.
Și cred că atunci când vezi soldații ruși astăzi, te întrebi cum de soldații ruși continuă să urmeze ordinele? Ce cred eu, și din experiența mea, este că este mult haos în armata rusă. Și cred că o mulțime de soldați ar găsi o modalitate de a fugi, de a se ascunde, de a refuza. Și s-ar putea să nu auzim despre asta și s-ar putea să nu fie public. Dar sunt sigur că, la sfârșitul zilei, dacă nu ești psihopat, atunci nu vrei să participi la acest război.
Europa Liberă: Și dumneavoastră ați fost soldat în armata israeliană, într-o unitate de elită, dar când a trebuit să mergeți în teritoriile palestiniene ați refuzat. Ați scris și o scrisoare în care vă expuneați argumentele. În ce măsură pot compara cele două situații, cea din Ucraina și cea din Palestina?
Yaniv Iczkovits: Ce am încercat să facem, nu sunt doar eu, ci eu și mulți alți soldați, a fost să spunem că nu suntem pacifişti, că vrem să apărăm Israelul, dar ceea ce se întâmplă astăzi în teritoriile ocupate este imoral și, prin urmare, nu vrem să participăm la asta. Am spus că dacă ne trimit să apărăm Nordul sau Sudul, sau orice, o vom face, dar nu și teritoriile ocupate. Și cred că asta este și legat de subiectul cărții „Fiica Măcelarului”, pentru că dacă, în final, individul nu se ridică și nu ridică vocea, atunci va continua să facă ceva ce nu vrea. Și cred că asta este ceea ce ar trebui să se întâmple acum.
Vedeți la Cupa Mondială, fotbaliștii iranieni nu sunt dispuși să cânte imnul. Sunt sigur că au vorbit despre asta înainte de meci și au decis să se retragă. Așa că din ce în ce mai mulți oameni este singurul mod în care lucrurile se pot schimba, chiar dacă ar putea plăti un preț foarte mare pentru a face asta. Nu sunt sigur că se vor putea întoarce în Iran.
Europa Liberă: Țările occidentale au ajutat Ucraina prin impunerea de sancțiuni Rusiei și prin trimiterea de arme și ajutoare. Israelul a zis că trimite sisteme de apărare antiaeriană, până la urmă nu le-a mai trimis. Cum vedeți că a reacționat Israelul? Știm declarațiile lui Vladimir Putin despre denazificarea Ucrainei, în condițiile în care președintele Zelenski e evreu.
Yaniv Iczkovits: Sunt foarte dezamăgit de țara mea în ceea ce privește reacția lor la război, pentru că, evident, Rusia este foarte adânc implicată în Orientul Mijlociu, cu Siria și Iran. Și astfel Israelului îi este foarte frică să intervină pentru că ne este frică de Rusia.
Dar, pe de altă parte, atunci când se întâmplă astfel de lucruri, trebuie să iei atitudine. Nu poți doar să stai pe gard și să lași pe toată lumea să facă treaba. Și oricât de mult ne așteptam ca în al Doilea Război Mondial să ne ajute alte țări, ceea ce nu au făcut-o, mă așteptam ca țara mea să ajute acum. Și nu o face. Nu destul de puternic. Și sunt foarte dezamăgit.
Și în ceea ce privește Putin, totul ține de limbaj, de retorică. Încercarea de a prezenta o anumită narațiune și de a folosi terminologia pentru război este doar o încercare de a construi o poveste pe care rușii probabil o vor cumpăra sau o vor crede. Cred că este complet ridicol să folosești termenul de denazificare.
Europa Liberă: Cum se raportează israelienii la situația din Ucraina?
Yaniv Iczkovits: Ei bine, cred că oamenii sunt foarte în favoarea Ucrainei și o susțin și vor ca Israelul să fie mai activ.
Și ei simpatizează total cu ucrainenii. Cum poți să nu fii când vezi ce se întâmplă acolo, când vezi ce se întâmplă în Herson, când vezi civilii?
Europa Liberă: Personajul principal din carte este Fanny, o femeie care pleacă de acasă ca să îl găsească pe bărbatul care i-a părăsit sora. Ce v-a determinat să creați un personaj principal – femeie, într-un secol în care femeile nu aveau drepturi?
Yaniv Iczkovits: Când am început să scriu această carte, am găsit un anunț în ziarele din acea vreme, din secolul al XIX-lea, din 1894, scris de o femeie. Cu acesta și începe cartea. Dar nu este singurul anunț, erau multe astfel de anunțuri din care aflăm că bărbații evrei își părăseau familiile în acea vreme, când imperiul rus era în declin și lumea începea să se deschidă. Deci a fost ca un fenomen. Mii de soți au fugit de lângă familiile lor în America, la Minsk, Odessa, Kiev, în Palestina.
Europa Liberă: De ce nu își luau familiile cu ei?
Yaniv Iczkovits: Puteau să le ia, dar este o lume foarte tradițională și nu voiau să riște să își ia toată familia, așa că plecau înainte să își facă un rost, însă acolo unde plecau, la Odesa sau în altă parte, își găseau altă femeie. Însă, legea religioasă evreiască spune că soția nu poate divorța, deci practic era blocată, devine o victimă a aventurilor soțului ei.
Și pentru mine era evident că personajul principal trebuia să fie femeie, pentru că dacă era un bărbat nu încerca să schimbe această situație.
Această lege există și astăzi, dacă ești căsătorit azi după legea religioasă evreiască este aceeași situație. Avem aceeași tradiție și azi, iar asta trebuie să se schimbe.
A fost un incident în Israel, când un bărbat a încercat să își ucidă soția, dar nu a reușit și a intrat la închisoare. Ea a încercat să divorțeze, dar el nu voia să îi dea divorțul. Într-un final, cazul a fost rezolvat, s-a format un comitet special și acolo au rezolvat cazul. Dar în general, acest lucru e nebunesc.
Europa Liberă: Dacă ar fi să o integrați pe Fanny, principalul personaj din carte, în perioada pe care o trăim acum, care va fi rolul ei azi?
Yaniv Iczkovits: Ei bine, cred că fiecare loc este diferit, pentru că cred că în Ucraina ar trebui să facă ceea ce fac ucrainenii. Practic, cred că aceștia funcționează într-un mod foarte inteligent și corect. Deci cred că nu trebuie să aducem o aducem pe Fanny în Ucraina.
Dar dacă ar fi în Israel, aș sugera o călătorie în ambele părți prin care să-i facă să conștientizeze. Problema în Israel este că nu există nicio recunoaștere. Palestinienii nu recunosc că evreii au nevoie de un stat. Și evreii, israelienii, nu recunosc că palestinienii au nevoie de drepturi civile egale și de un stat al lor. Și astfel, până nu se rezolvă acest lucru, nu se poate întâmpla nimic. Deci, primul lucru pe care Fanny îl va face este să lupte pentru drepturile oamenilor.
Europa Liberă: Titlul original al cărții dvs. în ebraică este „Tikkun după miezul nopții”. Ce reprezintă azi tikkunul?
Yaniv Iczkovits: Tikkun este un termen în ebraică. Este un cuvânt foarte puternic în ebraică și iudaism. Și înseamnă a modifica pentru a repara sau a fi mereu într-o stare de spirit că misiunea ta în viață este să faci lumea puțin mai bună, în primul rând, făcându-te pe tine însuți mai bun. Deci aceasta este, practic, sarcina ta în viață.
Europa Liberă: Cu alte cuvinte, schimbarea începe cu tine.
Yaniv Iczkovits: Da. Facem o mulțime de lucruri prin care ne dezamăgim singuri. Vrem să facem ceva corect și eșuăm. Și uneori, bârfim, ne invidiem. Și noțiunea Tikkun spune, că e ok, nu ești perfect. Vei face multe pagube, o mulțime de greșeli.
Wittgenstein (n.r. Ludwig Wittgenstein, filosof austriac), are o frază care spune că moralitatea este ca și cum ai merge la magazin și ai încerca un costum și nu se potrivește. Și apoi încerci un alt costum și nu se potrivește. Deci continui să încerci până găsești un costum care se potrivește și îl păstrezi. Și așa mă simt față de moralitate.
Să luăm soldații ruși, de exemplu. În prima luptă sunt foarte entuziaști, dar apoi văd ce au făcut. Poate a doua oară vor fi mai ezitanți. Poate a treia oară se vor ascunde. Poate că au fost a patra oară când vor fugi. E o chestiune de alegere cum vrei să fii.
Europa Liberă: Au fost discuții despre boicotarea scriitorilor ruși. Și a oamenilor de cultură din Rusia. Ca scriitor, ce părere aveți despre această atitudine? Sunteți de acord?
Yaniv Iczkovits: Sunt în dezacord total cu acest lucru. Știu că unii oameni o fac față de scriitorii israelieni, ei boicotează scriitorii israelieni din cauza situației palestiniene. Cred că dacă facem asta este o totală neînțelegere a rolului literaturii.
Vreau să citesc scriitori ruși astăzi. Vreau să aud ce au de spus. Chiar dacă îl susțin pe Putin. Adică, așa ajungi să cunoști cealaltă poveste. Și nu trebuie să fiu de acord cu asta. Pot să mă cert cu el. Pot lupta cu el. Dar nu sunt de acord să boicotezi pe cineva doar pentru că este rus. Vreau să știu despre viețile lor, poveștile lor.
Și chiar și în sport, sunt împotriva faptului să nu le permitem jucătorilor de tenis să joace la anumite turnee. Nu cred că e calea corectă.
Acest interviu a fost preluat de pe pagina Europa Liberă România.
