Se împlinesc doi ani de când „Comitetul de stat pentru Securitate” de la Tiraspol, care şi-a păstrat denumirea de KGB, a declarat că organizația neguvernamentală „Promo-Lex”, cu sediul la Chişinău, ar fi un „pericol direct pentru securitatea RMN” şi a deschis un dosar penal. Cum au evoluat lucrurile pe parcursul acestor doi ani? Și cum se poate ajunge la o soluție a conflictului transnistrean de vreme ce apărarea drepturilor omului continuă să fie văzută în această regiune ca un pericol? O convorbire cu Ion Manole, directorul executiv al Asociației Promo-Lex.
Europa Liberă: Vor fi doi ani de când securitatea autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene a deschis un dosar penal și a interzis accesul în regiune reprezentanților organizației Dvs. Ce s-a întâmplat pe parcursul acestor doi ani? Cum au evoluat lucrurile? Acțiunile restrictive ale administrației de la Tiraspol, dosarul penal deschis au avut vreo finalitate?
Ion Manole: „Finalitate nu a avut din păcate. Însă consecințe din punctul nostru de vedere sunt. Haideți mai întâi să vorbesc despre această finalitate. Imediat după ce am văzut această informație pe site-ul acestei organizații din regiunea transnistreană am depus eforturi ca să aflăm în realitate ce se întâmplă, care sunt acuzațiile și evident chiar am încercat să facem uz de instrumentele locale de a ne apăra drepturile noastre. Pentru că și în această regiune există anumite instrumente, instituții și acte normative pe care noi le putem folosi în apărarea intereselor și drepturilor noastre.
Însă, din păcate, răspunsurile celor de la Tiraspol au fost întotdeauna foarte evazive. Nici măcar accesul la informație nu ne-a fost oferit, iar de fiecare dată am fost informați că putem afla aceste detalii prin intermediul unui avocat, iar avocații de la Chișinău, evident, trebuie să parcurgă o procedură mai complicată în fața instanțelor locale și atunci trebuie să colaboreze cu un avocat de acolo, din regiune. Or, toate aceste proceduri ne-au complicat și mai mult procesul de a afla ce se întâmplă în realitate și care sunt acuzațiile împotriva noastră, cine este pus sub acuzare până la urmă că nici acest lucru nu este foarte clar, dar și să aflăm cum ne putem apăra, cum putem face uz de instrumentele locale în anularea acestei decizii, că înțelegem că este vorba până la urmă de o decizie.
În timp ce răspunsurile din partea autorităților constituționale dar și eforturile acestora noi le putem considera satisfăcătoare. Pentru că autoritățile au depus eforturi, chiar și membrii Consiliului pentru Drepturile Omului a Națiunilor Unite, în fața Consiliului Europei au fost depuse eforturi, și evident din câte am fost informați de către Biroul pentru Reintegrare și vice ministrul pentru reintegrare acest subiect se încearcă a fi pus pe masa negocierilor 5+2 în vedere garantării drepturilor apărătorilor drepturilor omului și accesului lor în această regiune.”
Europa Liberă: În același timp, problematica drepturilor omului din regiunea transnistreană a rămas printre preocupările organizației Dvs. Chiar astăzi intenționați să prezentați niște studii pe această temă. Cum v-a reușit să monitorizați starea de lucruri acolo, de vreme ce nu vă este în continuare permisă prezența în regiunea transnistreană?
Ion Manole: „Da, așa este. De fapt, scopul acestei activități de astăzi, al acestei conferințe este de a trage încă un semnal de alarmă că lipsa unor organizații de drepturile omului, lipsa drepturilor omului sau a unor instrumente de apărare a lor într-un anumit teritoriu complică foarte mult situația. În lipsa acestor elemente putem spune că riscăm să avem o situație din Evul Mediu, în care anumite elite sau grupuri care controlează un anumit spațiu pot face ce vor, pot face abuzuri grave împotriva demnității umane, împotriva drepturilor fundamentale ale acelor care locuiesc în acest teritoriu.
Evident, nouă ne este foarte dificil, foarte complicat să monitorizăm de la distanță situația și să vedem ce se întâmplă acolo. Cunoaștem că nu doar noi am fost victime ale acestor persecutări, foarte mulți activiști locali, chiar și jurnaliști, cunoaștem nume foarte bine, dosare care au fost și sunt în continuare reprezentate de avocații noștri, ale jurnaliștilor sau activiștilor din regiune, care au fost nevoiți să părăsească regiunea, care nu se mai pot întoarce. Deci, toți care au altă opinie, care au altă viziune și care de foarte multe ori sunt conforme tuturor normelor și principiilor dreptului internațional, deci acești oameni sunt nevoiți să părăsească regiunea și nu mai au acces înapoi. Nici nu mai vorbim de noi, organizație de la Chișinău, dar chiar în cazul de față vorbim și de oameni care locuiau acolo, munceau acolo, aveau familii, s-au născut acolo. Mulți sunt astăzi la Moscova, la Odesa, la Chișinău și în alte părți.”
Europa Liberă: Dar cum reușiți totuși în acest condiții de restricție; totuși există posibilități de a comunica cu oamenii care sunt în suferință, au nevoie de asistență?
Ion Manole: „După cum vă spuneam, este mai dificil, pentru că ei acum trebuie să se deplaseze. Noi nu mai putem merge spre ei. Nu mai putem discuta cu diverse persoane care au fost implicate sau sunt implicate și cunosc detaliile cazului sau situației respective. Și atunci avem informații nu atât de complexe, nu din toate sursele. Și după cum vă spuneam ne este mult mai dificil să înțelegem situația și să avem o reacție promptă și adecvată pentru a rezolva sau a interveni în rezolvarea acesteia.”
Europa Liberă: Ați remarcat la un moment dat că se încearcă din partea autorităților de la Chișinău includerea problemei restricției accesului militanților pentru drepturile omului în agenda acestor discuții, în cadrul mecanismului 5+2 și altor forme de comunicare. Ați deplâns în repetate rânduri faptul că actorii internaționali antrenați în procesul de soluționare a conflictului transnistrean ar ignora descurajarea de către regimul de la Tiraspol a oricărui control din partea societății civile. S-au schimbat între timp lucrurile?
Ion Manole: „Din păcate nu s-au schimbat foarte mult. La nivel de discuții, neformal, când avem aceste discuții cu diverse persoane sau reprezentanți ai organizațiilor internaționale, aceștia spun că înțeleg complexitatea problemei, sunt de acord că împotriva noastră s-au admis și se comit grave abuzuri și încălcări, doar că din punctul lor de vedere nu este foarte bine ca acum problemele respective să fie abordate și ele nu pot fi abordate din cauza unei politici mult mai agresive și mai dure din partea Tiraspolului, susținut de Federația Rusă.
La nivel formal acest lucru nu s-a schimbat. Au preferat organizațiile internaționale și actorii din formatul 5+2 să treacă cu vederea și să ignore această situație. Dar, ca să fiu înțeles, ceea ce facem noi, sau ceea ce dorim noi să facem în această regiune, nu este o luptă împotriva regimului de acolo. Asta nu este sarcina unui ONG. Ceea ce vrem noi este ca în acest teritoriu, chiar dacă nu este administrat de către o autoritate constituțională sau recunoscută la nivel internațional, este ca în acest teritoriu să existe un instrument juridic, un instrument eficient prin care oamenii utilizându-l să-și poată apăra drepturile sau să-și poată revendica aceste drepturi.”
Europa Liberă: Există vreun mecanism de monitorizare a modului în care sunt respectate drepturile omului în regiune?
Ion Manole: „Nu, din păcate, o spun cu mare regret, nu există. Și aceasta de fapt este și problema din care cauză noi insistăm. Dacă ar fi existat un alt actor care ar fi monitorizat eficient situația de acolo, evident că noi am fi fost mult mai liniștiți sau împăcați cu această stare de lucruri, dar în momentul în care în această regiune ONG-urile, activiștii au fost și rămân persecutați, intimidați și obstrucționați în activitățile lor, evident că nimeni nu poate face ceea ce am făcut noi în ultimii 15 ani în această regiune.”
Europa Liberă: Cu alte cuvinte, pentru a preciza, în stânga Nistrului și la Bender/Tighina nu există entități non-guvernamentale cu preocupări pentru drepturile omului? Și dacă există nu au orizontul necesar pentru a activa.
Ion Manole: „De fapt administrația de acolo, regimul de la Tiraspol, a încercat întotdeauna să reducă problemele de drepturile omului la niște probleme sociale, la niște probleme minore care se întâmplă și a interzis practic orice activitate sau orice discuție pe probleme serioase, precum tortura, precum dreptul la viață de exemplu, libertățile de exprimare, oricare libertăți pe care le au oamenii și de care trebuie să aibă posibilitatea să facă uz orice cetățean.”
Europa Liberă: O întrebare cu caracter mai general: cum se poate ajunge la o soluție a conflictului transnistrean și cât de viabilă poate fi o astfel de soluție de vreme ce apărarea drepturilor omului continuă să fie văzută în această regiune ca un pericol?
Ion Manole: „În primul rând, la masa dialogului. Noi rămânem convinși că doar dialogul poate fi eficient, însă acest dialog nu trebuie să excludă aspectele și elementele ce țin de garantarea drepturilor omului în acest teritoriu și în alte zone de conflict unde situația este practic la fel. Eu cred că autoritățile Republicii Moldova au obligația să continue eforturile lor, așa, minimale, cum sunt ele, de a insista la nivel internațional, de a insista ca aceste probleme să fie incluse cât mai rapid pe agenda de zi.
În schimb cred că aici rolul mai eficient îl pot juca actorii internaționali. În special atunci când desfășoară anumite activități de finanțare a regimului de acolo. Pentru că în mare parte, autoritățile sau administrația de la Tiraspol este totuși beneficiară a foarte multe programe care se desfășoară în această regiune, prin care se finanțează aspecte de infrastructură, de înzestrare cu echipamente moderne medicale a instituțiilor. Eu înțeleg că oamenii au nevoie de aceste lucruri, însă totuși cred că trebuie să fie niște condiții pentru administrația de acolo. Dacă noi le furnizăm toate aceste ajutoare umanitare către regimul de acolo, el le folosește doar în scop de propagandă, iar oamenii nu înțeleg că toate aceste lucruri sunt interconectate între ele.”
