În ajunul alegerilor parlamentare, guvernul de la Chişinău a aprobat un program costisitor de construcție de drumuri rurale în valoare de 1,6 miliarde de lei. Programul a fost iniţiat de liderul Partidului Democrat de guvernământ, Vlad Plahotniuc, şi prevede construcția a peste o mie de kilometri de drumuri în peste o mie de localități. Directorul de program la Centrul analitic independent Expert-grup Dumitru Budianschi constată că programul iniţiat de PD este unul populist, electoral şi care nu are acoperire financiară integrală din buget.
Dumitru Budianschi: „O parte din cele 1,6 miliarde de lei este acoperită din fondul rutier. E vorba de 492 de milioane care vin să finanțeze drumurile naționale însă în limita localităților. Deci această parte din suma totală de 1,6 miliarde de lei putem spune că avea acoperire financiară. Restul circa 1,1 miliarde de lei rămân descoperite financiar.”
Europa Liberă: Deci concluzia ar fi că o parte din drumurile au acoperire financiară şi probabil vor fi construite. Căror drumuri, din care sate credeți că li se va da întâietate?
Dumitru Budianschi: „În ce priveşte banii din fondul rutier, acele 492 de milioane de lei, destinaţi porțiunilor de drumuri naţionale în limitele localităților cred că există mai puţine probleme, fiindcă sunt drumuri naţionale care într-o formă sau alta au fost reabilitate, reparate. E vorba doar de localităţile prin care trec aceste drumuri. Noi am calculat, e vorba de 264 de kilometri de astfel de drumuri. În ce priveşte restul localităţilor, care va fi prima, a doua, cum se va proceda este o întrebare dificilă. Abia săptămâna asta printr-o hotărâre de guvern au fost alocate 88 de milioane de lei pentru a începe acest program. Acum cu adevărat apare problema – aceste 88 de milioane din 1,1 miliarde… ”
Europa Liberă: Încotro se duc.
Dumitru Budianschi: „Exact! Cum vor fi repartizate, spre cine, nu pot să vă spun. Cel puţin nu este făcut public cum vor fi repartizați aceşti bani la care localităţi. Nu este bine atunci când autorităţile centrale încearcă să implementeze proiecte în mod direct în localităţi. E bine să transfere bani autorităţilor locale cu destinaţie specială pentru ca acestea să-şi îmbunătăţească infrastructura de drumuri.”
Europa Liberă: Am auzit mai mulţi primari spunând că nu au fost consultaţi pe marginea acestui program. Să înţelegem că acesta ridică mai multe probleme în faţa primarilor? Ei sunt cei care de fapt trebuie să se preocupe de reparaţia drumurilor.
Dumitru Budianschi: „Din hotărârea de guvern nu există o claritate privind cine va implementa nemijlocit proiectul. Există o singură prevedere care spune că la implementare achiziţiile publice vor fi efectuate în conformitate cu legislaţia. În cazul când se făceau transferuri speciale la autorităţile locale, atunci era evident că responsabilitatea pentru valorificarea acestor sume era integral a autorităților locale. Din hotărârea de guvern reiese că se procedează invers, adică banii nu vor fi transferați către autorități, ci se va implementa pentru autorităţi într-o altă formă deocamdată neclară.”
Europa Liberă: Ar fi un risc, cel că primăriile să beneficieze de lucrări, iar ulterior să nu primească resurse şi să intre în datorii şi litigii cu cei ce vor realiza proiectele?
Dumitru Budianschi: „Nu fiindcă nu primăriile sunt cele care vor realiza lucrărilor. Lucrările vor fi organizate de către minister şi doar la etapa finală probabil vor fi transferate în proprietatea primăriei. Probabil în acest fel va fi. Or, lucrările vor fi recepționate de către o comisie din care o să facă parte şi primăriile. Nu există nicăieri claritate asupra mecanismului cum va fi implementat. Vreau să vă amintesc că în bugetul pentru 2018 există o altă sumă destul de bună aş spune pentru dezvoltarea drumurilor locale prin transferuri speciale.”
Europa Liberă: Ce ar înseamnă transferuri speciale?
Dumitru Budianschi: „Sunt transferuri de la bugetul de stat la autorităţile locale destinate exclusiv pentru drumuri. În bugetul pentru 2018 astfel de transferuri erau în valoare de 734 de milioane de lei. Aceşti bani se îndreptă către autorităţile locale de nivelul 1 şi nivelul 2. Deci autorităţile locale iniţial avea la dispoziţie aceşti bani pentru infrastructura drumurilor. Acum suplimentar la aceste 734 de milioane de lei vine acest 1,6 miliard de lei. Suma totală este puţin probabil să fie asimilată într-un mod calitativ într-o perioadă atât de scurtă de câteva luni. Dacă era mecanismul prin transferuri, bănuiesc că se făcea o modificare a proiectul de buget în care se majorau pur şi simplu transferurile către autorităţile locale.
S-a mers însă pe o altă cale, probabil pe cea a redistribuirii la început, adică se vor completa resursele acordate Ministerului Economiei pentru a implementa acest proiect. În acest caz autorităţile locale desigur că trebuie cumva să participe în acest proces, însă nu ele sunt cele care vor fi responsabile în final de implementarea acestor proiecte.”
Europa Liberă: Admiteți că în repartizarea banilor va exista şi un substrat politic, adică câștigă satul al cărui primar este mai apropiat politic de cineva?
Dumitru Budianschi: „Eu pot să admit aşa ceva sau nu, dar asta absolut nu are nici un fel de valoare. Pot să vă spun exact că după ce vor fi alocați banii o să vedem dacă a fost clientelism politic sau nu. Cu siguranță pot să afirm însă că această hotărâre de guvern, anume pe componenta a doua legată de acest program cu drumuri locale, este una populistă şi electorală. Nu a fost pregătită într-un mod în care să asigure rezultate şi să fie acești bani eficient cheltuiți. Mai mult decât atât, sunt foarte sceptic că în general această sumă de bani va putea fi acumulată, adică că se vor găsi bani.
Acum bugetul trebuie să colecteze rapid resurse, să nu se mai dea bani pe alte programe şi să se concentreze resursele pe acest program ca până la sfârșitul anului să acumuleze aceste 1,6 miliarde de lei. Să faci din redistribuiri aceşti bani este destul de complicat şi dacă ei nu vin din venituri suplimentare perturbi alte programe. Din punctul meu de vedere s-a mers pe ideea lansării acestui program, dar după aia se va vedea vor fi bani se va implementa, nu vor fi bani se va implementa din câți bani vor fi. Vor fi 100 de milioane sau 200 de milioane atât se va implementa.”
Europa Liberă: Iar după alegeri ar putea fi în general abandonată ideea.
Dumitru Budianschi: „Acest program e prevăzut pentru 2018. Nu este un program de dezvoltare strategică sau de dezvoltare pe termen
O idee gândită foarte prost şi implementată într-un mod nu foarte reuşit....
mediu astfel încât să poată fi dezvoltat mai departe. Este un program născut ad-hoc. O idee gândită foarte prost şi implementată într-un mod nu foarte reuşit. Drumurile locale sunt cu adevărat o problemă.”
Europa Liberă: E o mare problemă.
Dumitru Budianschi: „Da şi dacă această problemă se punea foarte clar în discuţii, se iniţiau persoanele, autorităţilor în rezolvarea acestei probleme într-o perioadă scurtă de timp, în doi ani şi se alocau bani deschis şi transparent. Bunăoară, să alocăm pentru drumuri locale în trei ani de zile câte 2 miliarde de lei, vedem clar de unei le luăm, însă după trei ani de zile au adus drumurile la un nivel acceptabil. Închidem acest subiect şi transferăm toate competențele şi responsabilitatea autorităților locale ca să întrețină aceste drumuri.
Însă autoritățile locale oricum o să nimerească în aceeași situație întrucât majoritatea nu au bani pentru a întreține drumurile. Noi trebuie să răspundem și la o altă întrebare – ce facem cu drumurile naționale, cele pe care deja le-am reparat, reabilitat. Avem bani să le întreținem? Dacă avem bani, atunci de ce vedem că o parte din drumurile recent reabilitate deja dau semne de deteriorare. Nimerim într-o situaţie destul de ciudată. Se spune că trebuie să avem programe de întreţinere şi menţinere a drumurilor cu lucrări preventive, astfel încât să lungim perioada de viaţa a drumurilor, să micşorăm cheltuielile şi să avem aceeaşi calitate a drumurilor permanent. Noi nu putem face acest lucru fiindcă drumurile sunt atât de deteriorate încât putem face astfel de programe doar după ce le aducem la un nivel bun, adică doar după reabilitare.
Noi am făcut reabilitare, dar în loc să mergem pe această idee, să menținem aceste drumuri creăm riscuri suplimentare. Mulţi dintre specialiştii care se ocupă de întreținerea drumurilor o să confirme că cheltuielile necesare pentru a menține drumurile deja reabilitate sunt sub necesar.”
Europa Liberă: Am auzit de-a lungul anilor o sumedenie de șoferi plângându-se că banii pe care îi plătesc metodic în fondul rutier nu se materializează în drumuri bune. Dvs. ce ştiţi despre acest fond rutier? Am auzit că din el se mai duc bani şi în alte direcţii. Acum cu acest program fondul rutier va funcţiona altfel?
Dumitru Budianschi: „Uitaţi-vă banii din fondul rutier se cheltuie în mare parte în conformitate cu legea fondului rutier care stipulează clar că banii se duc pentru drumuri şi infrastructura drumurilor şi nu se duc în altă parte. Ce am făcut noi în schimb? Noi când am avut probleme în buget am redus dimensiunea fondului rutier. Când spunem că am luat banii din fondul rutier nu este chiar corect din punct de vedere al finanţelor. Banii nu s-au luat din fond, ci s-a redus dimensiunea fondului.”
Europa Liberă: Dar reducând fondul nu tot înseamnă că ai luat bani din fond?
Dumitru Budianschi: „Din punct de vedere al judecăţii finale aşa este, însă din punct de vedere al finanțelor nu. În 2018 fondul rutier a fost gândit astfel încât acumulările să vină din accize la combustibil numai în proporție de 31%, anterior era 80%. Putem spune că prin lege s-a luat din fondul rutier 50% din accize şi s-a transferat în altă parte. Problema de bază e că noi nu avem o claritate cu acest fond, cine-l gestionează, pentru ce el servește, care-i sunt obiectivele astfel încât el să nu se transforme în ceva din care, atunci când ajungem într-o situaţie tot din cauza unei planificări proaste, să începem să scoate bani ca să dăm în altă parte.
Fondul rutier a apărut ca o condiție a finanţărilor externe, la insistența donatorilor externi care au spus că ne ajută să facem drumuri, dar ne-au întrebat dacă avem cu ce să le întreținem ca ele să nu se transforme peste 5-10 ani de zile în ceea ce avem azi. Atunci a fost format acest fond foarte rapid. Sursa principală a fondului din accize la carburanți s-a majorat de la circa 20% la 80% în câţiva ani şi fondul a devenit un instrument cu adevărat din care puteai să întreții drumurile. Iar acum din nou a fost micşorat. Fondul nu este pentru a construi drumuri noi, ci pentru a întreţine cele deja reabilitate.”
Europa Liberă: Revenind la programul PD, concluzia care ar fi? E o iniţiativă populistă şi puţin realistă?
Dumitru Budianschi: „Da, consider că e puţin realistă a fi implementată integral. Va fi implementată în limita fondului rutier, acele 492 de milioane de lei plus 88 de milioane alocate recent. Un oarecare nivel de implementare va fi. În al doilea rând, există foarte mari riscuri privind calitatea. La ce lucrări ne aşteptăm dacă ele vor fi făcute în grabă, cu orice preţ. Am mai avut în 2015 astfel de lucrări şi dacă vă uitaţi pe studiile pe care le-am realizat, o să vedeţi ce fel de lucrări au fost efectuate cu încălcarea tuturor normelor de repararea drumurilor.”