Linkuri accesibilitate

Ioana Pârvulescu: „N-aș mai vrea și n-aș mai putea să trăiesc fără libertate”


Cu Monica Lovinescu... fotografiate de Virgil Ierunca...

Un interviu cu scriitoarea română distinsă săptămâna trecută la Viena cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene.

Scriitoarea română Ioana Pârvulescu a fost distinsă săptămâna trecută la Viena cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene, pentru povestirea scurtă „O voce”. Povestirea Ioanei Pârvulescu este dedicată memoriei Monicăi Lovinescu, una din vocile de autoritate binecunoscute de la Radio Europa Liberă. Tania Radu s-a întâlnit cu Ioana Pârvulescu la București, la librăria Humanitas Crețulescu, unde au stat de vorbă despre valorile europene, Monica Lovinescu, politică și literatură.

Scriitoarea Ioana Pârvulescu în dialog cu Tania Radu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:48 0:00
Link direct

Europa Liberă: Doamnă Ioana Pârvulescu, suntem într-un loc iubit al Bucureștiului literar, la Librăria Humanitas Krețulescu, și ne-am întâlnit pentru că ați luat un premiu neașteptat pentru piața de aici. Nu știau foarte mulți că are loc un concurs la nivel european, ca variantă de premiu pentru cei zece ani ai EUPL (European Price for Literature/ Premiul European pentru literatură) pe care l-ați primit, de altfel, în 2013. Dar o să vă las să povestiți despre ce a fost vorba.

Ioana Pârvulescu (Foto: Mihai Benea)
Ioana Pârvulescu (Foto: Mihai Benea)

Ioana Pârvulescu: „Da, sigur că nu toată lumea a știut despre asta. În decembrie 2017 am primit o invitație, adresată numai câștigătorilor premiului Uniunii Europene. În nouă ani – acesta e al zecelea – erau peste o sută. Au primit provocarea treizeci și șase. Din România, alături de mine a fost și Claudiu M. Florian, cel care a câștigat premiul în 2016. Cerințele au fost următoarele: să scriem o proză de maximum 2000 de cuvinte, ceea ce pentru mine a fost o teroare, pe o valoare europeană.

O povestire din orice timp, din orice loc, absolut pe orice temă, cu condiția să existe în ea trimitere la o valoare europeană.Trebuie să spun că m-am chinuit mult, am avut „l'embarras du choix”. Mi-au venit multe idei. Ba chiar am și scris o povestire cap-coadă, de 2000 de cuvinte, și apoi am renunțat la ea și am scris-o pe a doua, care se numește O voce și îi este dedicată Monicăi Lovinescu. Premiul urma să fie acordat de un juriu de specialitate, internațional.”

Europa Liberă: De la bun început, când am citit povestirea (și am să vă întreb apoi cum v-ați acomodat cu scrisul pe comandă) m-am întrebat cum ați ales-o pe Monica Lovinescu, în măsura în care „valori europene” se traduce de obicei într-un set mai scurt și puțin mai birocratic, eventual în „langaj bruxellez”. Or aici avem de-a face cu ceva care rezonează profund în România. De unde convingerea că acest subiect va convinge un juriu european?

Ioana Pârvulescu: „Am riscat. Pentru că ideea de a face dreptate sacrificiului pe care l-a făcut Monica Lovinescu și de-a o face cunoscută era mai puternică decât dorința de a câștiga premiul. Efectiv am mers la risc. Și m-am gândit că teme mai la modă, cu emigranți, cu știu și eu ce preferă cei la Bruxelles, nu-mi erau foarte cunoscute din experiență personală. Deci că trebuie să scriu ceva ce există în mine.

Și, apropo de întrebarea cum mă acomodez cu scrisul pe o temă dată: desigur că noi avem o experiență a volumelor colective, în care am scris și eu, care sunt pe o temă dată și multe au apărut la Editura Humanitas. Dar întotdeauna le-am acceptat numai în măsura în care se potriveau pe o felie de-a mea, pe ceva rupt din viața mea. Aici, în cazul acesta – am spus-o timp de ani de zile –, valoarea maximă pentru mine este libertatea. Și mi se pare o valoare europeană, lucru pe care juriul l-a înțeles extraordinar de bine.

A fost cu adevărat un juriu profesionist, de literați, ca mine și ca dumneavoastră sau ca oricare din preajma noastră. Au judecat de altfel foarte transparent, pentru că toate povestirile au apărut într-un volum care este și acum accesibil on-line, dar care este și tipărit. Deci oricine putea verifica dacă alegerea este valabilă. Așadar, pentru mine libertatea, și mai ales libertatea cuvântului reprezintă valori europene fără de care nu se poate.”

Monica Lovinescu (1923-2008)
Monica Lovinescu (1923-2008)

Europa Liberă: Monica Lovinescu a apărat din toate puterile libertatea de gândire și libertatea de expresie, în literatură – și cu asta iradiind către conștiința românilor, înainte și chiar și după căderea comunismului. Numele ei rezonează pentru români în mod special, dar Europa liberă este o parolă pe care o cunosc multe din popoarele Estului european. Până la urmă a știut juriul despre ce e vorba?

Ioana Pârvulescu: „Eu cred că au căutat pe Internet. În orice caz, din motivație rezultă că au descoperit-o pe Monica Movinescu. Mijloacele de azi permit asemenea detectivistici literare. Și și-au dat seama că e vorba de o persoană reală, lucru pe care l-am confirmat și eu, deși acolo nu spun Monica Lovinescu. Am dedicat proza „pentru Monica L.”. Am respectat, în linii mari, viața ei, dar este ficțiune de la un capăt la altul. Totuși, și-au dat seama că e vorba de un model real și cred că și asta a avut o valoare extraordinară.

De aceea, eu am spus că premiu de fapt nu l-am luat eu, ci l-a luat Monica Lovinescu. Sau în orice caz poate l-am luat împreună. Dar cu siguranță că și valoarea vieții ei a contat. E impresionant să vezi cum a mers mai departe cu orice risc, fără să știe în fond unde duce asta și dacă până la urmă n-o pățește, cum era să se întâmple de atâtea ori. Ea a fost cu adevărat o eroină! Din păcate, după '90, după un mic moment de recunoaștere generală, încetul cu încetul a început să fie uitată. Deși trebuie spus că sunt încă persoane care i se dedică, și le menționez pe Cristina Ciiabă și pe Astrid Cambose, care au făcut mult pentru memoria ei. Dar oricum, se poate și mai mult.

Juriul a intuit lucrul acesta și m-au întrebat despre ea. Le-am spus că îi pot găsi vocea pe internet – pentru că textul meu se intitulează O voce, și ideea de voce e foarte importantă. Chiar trebuie să spun că astăzi am simțit nevoia să-i reascult vocea, atât de particulară. Seamănă puțin cu vocea lui Edith Piaf, așa am senzația. Îmi face bine și azi să o ascult, pentru că într-adevăr ea a însemnat gura de oxigen pentru noi pentru atâta amar de ani.”

Europa Liberă: Dacă există un legat al Monicăi Lovinescu în scrisul ei, dincolo de idei și de pledoarii, este atenția întotdeauna către importanța trecutului, care conține lecțiile pentru viitor. Astăzi ce valoare acordăm trecutului? Sunteți un autor care ați mers către secolul al XIX-lea și cu eseul și cu proza, și puneți într-o anumită ierarhie ideea de trecutîntemeietor.

Ioana Pârvulescu: „Categoric. Și îmi vine să spun celebrul vers „Viitorul și trecutul sunt a filei două fețe”. Există o categorie de oameni care nu înțelege lucrul acesta și ne acuză pe noi, cei care ne ocupăm de trecut, că suntem paseiști. Firește că lucrurile nu stau așa. Am mai făcut o dată această comparație, preluată de la un scriitor suedez, Aris Fioretos: el spune că nu te poți urca într-o

Eu știu un singur lucru: că n-aș mai vrea și n-aș mai putea cred să trăiesc fără libertate....

mașină și să mergi înainte fără să te uiți în oglinda retrovizoare. Dacă nu o faci, ai accidente. Or accidentele istorice sunt de aceeași natură: când nu te uiți suficient în urmă, mă tem că lucrurile pot lua o întorsătură urâtă. Eu știu un singur lucru: că n-aș mai vrea și n-aș mai putea cred să trăiesc fără libertate. Știu ce-nseamnă asta și de aceea explic din toate puterile oricui că asta face toată diferența. În ciuda inconvenientelor, poate.”

Europa Liberă: Europa știe mai mult despre compoziția ei la nivel cultural după acești zece ani de premiu literar european? Se înțeleg mai bine între ele literaturile spațiului european? Există schimbări de atitudine de la început și până acum?

Ioana Pârvulescu: „Cred că da, pentrucă este un premiu care putea să nu supraviețuiască. Putea să dureze un an-doi. Or faptul că a împlinit zece ani arată că rostul lui a fost înțeles și a iradiat. Din experiența proprie pot să spun că eu, prin intermediul acestui premiu, am cunoscut Estul Europei – Estul sălbatic, cum i se spune în glumă – și că nu e deloc sălbatic. Este o experiență extraordinar de îmbogățitoare. A fost ca un bildungsroman pentru mine. M-a format, efectiv. M-a amuzat și că personajele mele vorbesc acum mult mai multe limbi decât mine. Au ajuns să vorbească în limbi care îmi sunt cu totul și cu totul străine. Apoi, acest premiu este, în același timp, și o obligație pentru cel care-l ia.

Volumul scriitoarei premiat în 2013
Volumul scriitoarei premiat în 2013

Este un premiu care - am mai spus-o – mi se pare chiar mai valoros decât premiul Nobel. Este un premiu al începutului, pe când premiul Nobel se dă mai către crepusculul carierei și cumva conține o melancolie. Premiul ăsta este un premiu foarte plin de energie. M-am împrietenit deja cu scriitori din seria mea, ca să spun așa (premiați în 2013), dar și cu alții din alte „generații” premiate. Și cred că oamenii au ajuns să se cunoască mai bine. Cu siguranță se fac mult mai multe traduceri dintr-o limbă într-alta (și vorbim de limbile acestea mai puțin vizibile) și astfel oamenii ajung să se aprecieze mai mult unii pe alții.”

Europa Liberă: Pentru că e un premiu care transmite energie, o să scrieți în continuare. Ce va fi mai departe? Eseu sau proză?

Ioana Pârvulescu: „Tocmai mi-a apărut o carte de eseuri, se cheamă Dialoguri secrete, se lansează în curând, la Târgul

Mi-e dor de un roman și sper să-l scriu ...

Gaudeamus. Dar după acest volum simt iarăși o mare nevoie de roman. Mi-e dor de un roman și sper să-l scriu. Am vreo două-trei opțiuni, încă nu m-am hotărât pe care drum să merg. Dar tot ce știue că va fi un roman.”

Europa Liberă: Vă mulțumesc.

XS
SM
MD
LG