Linkuri accesibilitate

Ion DRUŢĂ. Căsuţa de la Răscruce


Ion DRUŢĂ. Căsuţa de la Răscruce , editura Cartier, 2018

Cinci secvențe memorialistice, revizitate de Emilian Galaicu-Păun.

Ion Druţă şi-a scris marile sale cărţi (de la Povara bunătăţii noastre, 1963, la Biserica Albă, 1983, ca să mă refer doar la creaţia romanescă) la Moscova, unde se stabileşte în 1959, dar prima sa lucrare „de patrimoniu” Frunze de dor (1957) o aşterne totuşi la Chişinău, în 1955, dintr-un suflu – cum stă mărturie volumul de proză memorialistică al maestrului, Căsuţa de la Răscruce, Cartier, 2018, apărut la numai un an distanţă de la Grădina Domnului (Eseuri, balade, amintiri 1951 – 2017). De unde această nevoie de a-şi revizita trecutul, după ce că atât scrierile, cât şi faptele domniei sale sunt cunoscute, ca să nu zic… „canonizate”?!

Moldova - Ion DRUŢĂ. Căsuţa de la Răscruce , editura Cartier
Moldova - Ion DRUŢĂ. Căsuţa de la Răscruce , editura Cartier

Piesa de rezistenţă a volumului, Căsuţa de la Răscruce, în 5 secvenţe, reface atmosfera anilor ’50, ani în care proletcultismul jdanovist are la Chişinău, în persoana scriitorilor (şantişti) transnistreni, un batalion de şoc veghind cu străşnicie la implementarea realismului socialist „metoda noastră principală de creaţie” („Malul stâng nimic nu uită, nimic nu iartă!”). Victimă predilectă a comisarilor roşii („DRUŢĂ = RASCOLNIC”), tânărul autor se simte marginalizat & supravegheat îndeaproape – căci, nu-i aşa? „talentul ca atare era considerat de puterea sovietică nu ca o înzestrare a unui anumit individ, ci ca un bun al regimului, care însă prezenta un anumit pericol, era o armă, poate, chiar mai periculoasă decât arma propriu-zisă, şi, pentru asta, talentele trebuiau ţinute în evidenţă şi sub un control cât mai sever” –, astfel încât, „fără a sta mult pe gânduri”, se vede silit să scrie… „ЗАЯВЛЕНИЕ”, doar că în loc de eliberare din serviciu, iată-l trimis în concediu „chiar de mâine” („concediu însemna să te scoli dimineaţa şi să nu mai alergi într-un suflet la serviciu. LIBER!!! O mai mare fericire pe atunci nici că se putea!”). Drept care, abia instalat în căsuţa de la Răscruce, decide să întoarcă pagina oraşului, nu înainte însă… „să las o carte, o carte tocmai despre cel de-al doilea sat al meu, despre lumea de unde ar fi vrut ăia cu toţii să mă scoată”. Momentul e magic, de început de lume: „Frunze de dor. Nu m-am ridicat să aprind lumina, de frică să nu pierd acest titlu neaşteptat de frumos. Caut pe dibuite tocul pe masă, îl găsesc, scriu pe o foaie, mai mult pe dibuite, titlul (…) După care am căzut în pat, răpit de oboseală şi de fericirea acelei nopţi albe crâncene, chinuitoare, dumnezeieşti…” (Ce urmează, ţine atât de slăbiciunile omeneşti, cât şi mai cu seamă! de tarele regimului…)

Volumul conţine şi două proze, Bucovineana (reluată din Grădina Domnului) şi Katiuşa, inedită, ambele situând acţiunea în GULAG (cam butaforic totuşi, GULAG-ul lui Ion Druţă!), de care mă despart nu înainte de a reţine această frază: „..toată lumea ştie că aşa zisă luptă de clasă nu este decât un fetiş, o vedenie, o nălucă născocită de bolşevici pentru a ţine societatea într-o continuă încordare şi, prin urmare, într-o totală supunere”. QED

XS
SM
MD
LG