Linkuri accesibilitate

Ion Mihai Pacepa: Sper că bunul Dumnezeu va feri omenirea de un alt Ceaușescu


Generalul Ion Mihai Pacepa

Generalul Ion Mihai Pacepa a fost intervievat de Nestor Ratesh la puțin timp după căderea comunismului în România.

ACTUALITATEA ROMÂNEASCĂ 12 martie 1990

În colecția emisiunilor în limba română ale Europei Libere aflată în custodia arhivarilor de la Hoover Institution a Universității Stanford din Statele Unite se află un document sonor important: o ediție a „Actualității românești” din martie 1990 în care a fost difuzată partea a doua a unui lung interviu pe care Nestor Ratesh, la vremea aceea corespondentul Europei Libere al Washington, i l-a luat generalului de securitate Ion Mihai Pacepa, fostul șef al Serviciului de spionaj ceaușist, care a dezertat în Occident în 1978, și care a încetat din viață în 14 februarie 2021. Radio Europa Liberă a intrat în posesia acestui document sonor în 2019, prin bunăvoința domnului Brandon Burke de la Hoover Institution, căruia îi mulțumim și pe această cale. În acest interviu, generalul Pacepa vorbește între altele despre efectele dezertării sale din 1978, despre ce anume l-a determinat să scrie volumul „Orizonturi roșii”, despre efectele difuzării unor fragmente din această carte la Europa Liberă în 1988, și despre moartea suspectă a mai multor directori ai secției române de la Europa Liberă, între care Noel Bernard și Vlad Georgescu, acesta din urmă amenințat explicit că va fi ucis dacă dacă difuzează „Orizonturi roșii”. În interviul din martie 1990, Pacepa vorbește și de ura viscerală a lui Ceaușescu față de directorul departamentului românesc al Europei Libere Noël Bernard. La capătul acestui interviu vă prezentăm un „Plan de măsuri în cazul Noël Bernard, conspirativ ȘACALUL”, elaborat de Securitate în august 1980, plan pe care Nestor Ratesh l- a găsit în arhivele CNSAS, și care are indicii că Securitatea s-ar putea afla în spatele morții suspecte a lui Noël Bernard în 1981.

Emil Hurezeanu: Bună seara! La microfon, Emil Hurezeanu. În ediția de la această oră a Actualității românești, este ora 22.10, ora României, transmitem a doua parte a discuției pe care Nestor Ratesh a avut-o recent în Statele Unite cu generalul Ion Mihai Pacepa, fost șef al serviciilor de spionaj ale regimului Ceaușescu până în 1978, când a cerut și a primit azil politic în Statele Unite. Emisiunea noastră de la această oră, spre deosebire de emisiunea noastră de ieri de la aceeași oră, are doar 35 de minute, ei alăturându-i-se în continuare până la ora exactă emisiunea Cronica 90. Interviul cu generalul Pacepa va fi reprogramat în întregime într-una din emisiunile noastre viitoare. Și acum, Ion Mihai Pacepa în dialog cu Nestor Ratesh.

Ion Mihai Pacepa la radio Europa Liberă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:35:02 0:00

Nestor Ratesh: Dle Pacepa, vorbeam în segmentul anterior al acestui interviu despre criticile pe care unele ziare românești vi le-au adresat după revoluție. Au fost însă și alte ziare românești, cel puțin unul, anume Adevărul, care au început îndată după Revoluție să publice extrase din cartea Dvs. Orizonturi roșii, dar acum s-a oprit. Știți cumva de ce?

Ion Mihai Pacepa: „Înainte de a vă răspunde, pentru că ați ridicat subiectul acesta, dați-mi voie să rostesc această frază pentru a mulțumi ziarului Adevărul pentru inițiativa sa. Am fost onorat de ea. Și acum răspunsul. La 10 ianuarie, dl Aristide Buhoiu a trimis o scrisoare ziarului Adevărul, în care s-a opus publicării în continuare a Orizonturilor roșii, sub motivul că aceasta ar încălca legile internaționale privind drepturile de autor. Vreau să precizez că dl Buhoiu a avut dreptul să publice Orizonturi roșii în limba română numai în Statele Unite.”

Nestor Ratesh: Să amintim, dacă îmi permiteți să vă întrerup, că Aristide Buhoiu editează un ziar numit Universul aici, în Statele Unite, și a obținut prin contract dreptul de la editura Regnery, care a publicat prima versiune în engleză a cărții Dvs., să publice o versiune în limba română pentru distribuire în Statele Unite.

Ion Mihai Pacepa: „Nu, nu în România.”

Nestor Ratesh: Da...

Ion Mihai Pacepa: „Ceea ce dl Buhoiu a făcut, a făcut, ca să vezi, un fel de observație ziarului Adevărul că încalcă drepturile de autor, dar, din câte cunosc, recent, dl Buhoiu și-a manifestat regretul că nu s-a consultat nici cu dl Regnery, nici cu mine înainte de a trimite această scrisoare. Personal, așa cum am mai spus, am fost onorat să văd părți din Orizonturi roșii publicate în presa românească. Și aș fi foarte bucuros, dle Ratesh, să-mi văd cartea într-o formă actualizată în vitrinele librăriilor din România, cât și la baza unui film românesc despre dinastia Ceaușescu. Am mai spus, sunt optimist și continui să sper că autoritățile competente din București vor deveni într-o zi interesate în Orizonturi roșii și că vor intra în contact direct cu editura Regnery, care are acest drept exclusiv de publicare în străinătate.”

Nestor Ratesh: Există vreun proiect concret în această privință?

Ion Mihai Pacepa: „Din câte înțeleg, dl Aristide Buhoiu dorește să obțină acest drept. Nu cunosc multe detalii.”

Nestor Ratesh: Deci, nu va fi reluată publicarea extraselor din carte în Adevărul, înțeleg?

Ion Mihai Pacepa: „Nu știu. Nu știu ce decizie va face colegiul de redacție al ziarului Adevărul. Eu nu am cerut să fie suspendată, nici dl Regbery nu a cerut. Cred că cea mai bună soluție ar fi pentru ziarul Adevărul să ia contact cu dl Regbery, care în fapt este proprietarul cărții.”

Nestor Ratesh
Nestor Ratesh

Nestor Ratesh: Știu că este sub tipar o nouă ediție a cărții într-un format mai accesibil aici, în America. Cât de mare a fost succesul primei ediții a acestei cărți și a găsi în limba română distribuit aici, în America?

Ion Mihai Pacepa: „Dle Ratesh, când am terminat de scris Orizonturi roșii, am avut o groază de probleme până am găsit o editură care să o publice. Pe vremea aceea, Ceaușescu era în plină glorie, aclamat de presă și de guverne în Occident și nimeni nu voia să atingă această carte. În 1987, când cartea a văzut, în sfârșit, lumina tiparului, după cum bine știți, ea a fost întâmpinată cu răceală de o bună parte a presei americane, deoarece conținutul ei contrazicea total cele cunoscute și unanim acceptate despre Ceaușescu. La rândul ei, securitatea a cheltuit sume exorbitante pentru a compromite Orizonturile roșii și a împiedica proliferarea ei. Amenințări cu moartea, articole denigratoare publicate în străinătate cu banii securității și procese de calomnie intentate prin intermediul unor agenți plătiți din Occident – au fost numai câteva din numeroasele operații întreprinse de București împotriva Orizonturilor roșii. Știu de la dl Liviu Turcu, care a avut cunoștință directă despre aceste operații, că ele au fost personal coordonate de Ceaușescu. Orizonturi roșii a devenit cu adevărat populară numai odată cu începerea revoluțiilor din Europa de Est. Acum, cartea e publicată în șapte țări, a devenit un bestseller în Ungaria și până la sfârșitul anului va fi probabil tradusă în opt limbi străine.”

Nestor Ratesh: E un succes, după toate definițiile succesului!

Ion Mihai Pacepa: „Vă mulțumesc!”

Nestor Ratesh: E clar că această carte a jucat, cum spuneam la început și cum au spus atâția alți observatori, inclusiv în presa română, a jucat un rol dintre cele mai proeminente în prezentarea adevăratei fețe a lui Ceaușescu, a familiei și regimului său în Occident și, prin Europa Liberă, publicului din țară. Aș vrea să vă rog să ne vorbiți puțin despre rațiunile care v-au îndemnat s-o scrieți și despre obiectivele pe care le-ați urmărit scriind-o.

Ion Mihai Pacepa: „Rațiunile... Dați-mi voie să vă răspund citind câteva rânduri din ultima mea scrisoare către regretatul Vlad Georgescu. Citez: «Vă mulțumesc călduros pentru cuvintele rostite la Europa Liberă la adresa cărții mele. După ce însă am ascultat de câteva ori caseta de magnetofon pe care mi-ați trimis-o, mă simt obligat să vă dau o explicație. Ați remarcat acolo că poporul român nu este reflectat direct în Orizonturi roșii. Sunt de acord.

Adevăratul Ceaușescu este, de fapt, un criminal de drept comun, un traficant de droguri și de arme, un terorist internațional

În viziunea mea însă, aceasta nu este o carte despre poporul român, ci pentru poporul român. Este o carte scrisă pentru a împărtăși poporului ceea ce numai foarte puțini oameni cunoșteau la data când am publicat-o, că adevăratul Ceaușescu este, de fapt, un criminal de drept comun, un traficant de droguri și de arme, un terorist internațional, că datorită lui o mare parte a populației României trăiește ca într-un vas de sticlă urmărit de ochii și urechile nesățioase ale unei armate invizibile de securiști care îi înregistrează discuțiile, îi interceptează convorbirile telefonice, îi cenzurează scrisorile. Orizonturi roșii este o carte scrisă pentru a condamna, nu pentru a evidenția, de aceea în ea am reprezentat poporul numai tangențial, în mod alegoric, prin persoana singurului membru al nomenclaturii care la acea dată a avut curajul să-l condamne pe Ceaușescu și să spună cu voce tare că securitatea lui este anticonstituțională. În Orizonturi roșii am idealizat în mod intenționat pe acest om, generalul Eugen Luchian, și l-am făcut singurul personaj pozitiv al cărții. Care au fost țelurile mele? Primul – să contribui, fără îndoială, să contribui la răsturnarea lui Ceaușescu. Al doilea – să-mi eliberez fata, pe care el o ținea prizonieră în România. La doi ani după publicarea ei, ambele țeluri au fost realizate».”

Nestor Ratesh: Presupunem că apariția cărții trebuie să fi provocat convulsii la Palatul Primăverii ca și sau, mai ales, transmiterea ei parțială la Europa Liberă. Putem face presupuneri în această privință fie și numai din insistența cu care securitatea a încercat să ne împiedice pe noi să transmitem la radio extrase din carte. Îmi imaginez că Dvs. știți poate mai multe.

Ion Mihai Pacepa: „Câte ceva... în legătură cu dispariția mea, cu plecarea mea. Din câte cunosc, când a fost informat despre dispariția mea, Ceaușescu a făcut o criză îngrozitoare, după care a dispărut din viața publică pentru aproape două săptămâni. Îmi amintesc că Ambasada Statelor Unite și alți diplomați occidentali din România descriau atunci Bucureștiul ca un oraș în stare de asediu: sediul Partidului Comunist și reședința lui Ceaușescu - înconjurate de trupe de securitate; Bucureștiul - împânzit de patrule militare; activitatea politică externă a țării - paralizată; programul public al lui Ceaușescu - anulat. Când Ceaușescu a reapărut, a declanșat probabil cea mai mare epurare politică din istoria comunistă a României, a concediat o treime din membrii guvernului, a înlocuit 22 de ambasadori, a îndepărtat din funcții câteva zeci de zeci de generali și ofițeri superiori din conducerea securității statului. Pasul următor a fost dezmembrarea Serviciului Român de Spionaj, un fapt care, din câte se cunoaște, este fără precedent în istoria contemporană. Și, în sfârșit, Ceaușescu a creat o unitate specială de securitate, așa-numita „unitate militară 0195”, pe care a însărcinat-o cu asasinarea subsemnatului și cu prevenirea a noi dezertări în rândul demnitarilor și ofițerilor de informații externe și diplomaților.

În legătură cu cartea, știrile despre iminenta publicare a Orizonturilor roșii, după câte cunosc, au determinat un nou val de isterie la Palatul Primăverii. Ceaușescu personal a condus un număr de operații împotriva editurii Regbery, care a primit numeroase amenințări cu moartea făcute atât în engleză cu accent românesc, cât și în engleză cu accent arab. Când ele au eșuat, Ceaușescu și-a concentrat operațiile împotriva Europei Libere într-un efort, aș spune disperat, de a opri introducerea cărții în România pe calea aerului, a undelor. Numai când s-a terminat serializarea Orizonturilor roșii la radio, dacă rețin bine, la 26 ianuarie 1988, Vlad Georgescu a demascat la microfonul ei amenințările cu moartea primite de el și de familia sa din partea securității. Dle Ratesh, deși post-mortem, vreau să-i aduc aici lui Vlad Georgescu un cald omagiu pentru curajul cu care a apărat, aș spune, prima cerință a lucrătorului cu condeiul, aceea de a spune adevărul, chiar cu riscul vieții.”

Europa Liberă a fost coșmarul vieții lui Ceaușescu

Nestor Ratesh: În cartea Dvs. și în alte părți ați vorbit adesea despre modul în care Ceaușescu a încercat să-i reducă la tăcere pe adversarii regimului său din străinătate. Îmi imaginez că multe au rămas nespuse...

Ion Mihai Pacepa: „Dle Ratesh, Europa Liberă a fost coșmarul vieții lui Ceaușescu. Ceaușescu a ordonat de nenumărate ori, pe vremea când eu am fost acolo, aruncarea în aer a sediilor Europei Libere, mutilarea sau uciderea unora dintre reporterii ei, atentatul împotriva distinsei Monica Lovinescu, organizat cu sprijinul lui Arafat, și încercările repetate de omorâre ale regretatului Emil Georgescu sunt descrise pe larg în Orizonturi roșii. În 1978, cu câteva zile înaintea rupturii mele cu el, Ceaușescu voia de-acum capul lui Noël Bernard. „Radu, dă-i Radu!”, zbierase Ceaușescu de câteva ori, ordonând...”

Nestor Ratesh: Radu însemnând...

Ion Mihai Pacepa: Radu însemnând radiație. Ăsta a fost numele de cod dat de Ceaușescu unui instrument radioactiv care, din câte cunosc, a fost folosit în mod secret în închisorile românești. „Radu!”, a zbierat Ceaușescu. „Radu lui Noël Bernard!” și a ordonat ca serviciul de spionaj să confecționeze imediat o instalație portabilă de iradiere pe care s-o ascundă în biroul lui Noël Bernard. Ei bine, din fericire, eu am părăsit țara cu câteva zile mai târziu. Acum, însă, să spun cinstit, sunt convins că Ceaușescu a realizat și folosit acea înspăimântătoare instalație portabilă de iradiere care induce cancerul. După părerea mea este imposibil ca șirul de decese din cauza cancerului care, aș putea spune, au devastat conducerea Europei Libere în ultimii ani să fie doar o simplă coincidență. Să-i luăm pe rând. Primul a fost Emil Georgescu, care a supraviețuit ca prin minune celor 21 de lovituri de cuțit date de un terorist francez plătit de București, care ulterior a fost arestat și condamnat. Al doilea a fost Noël Bernard, urât de Ceaușescu cu toate fibrele ființei sale, urât de Elena cu toate fibrele ființei sale. A venit la rând următorul director al programului românesc, Mihai Cismărescu, amenințat în mod repetat cu moartea de securitate. Și în sfârșit, regretatul Vlad Georgescu, care a murit la opt luni după ce a patronat emisiunile în legătură cu Orizonturi roșii la Europa Liberă. Patru decesuri consecutive.”

Monica Lovinescu, scriitoare, critic literar, la două săptămâni după ce a fost atacată și bătută la Paris de doi teroriști palestinieni la ordinul lui Nicolae Ceaușescu
Monica Lovinescu, scriitoare, critic literar, la două săptămâni după ce a fost atacată și bătută la Paris de doi teroriști palestinieni la ordinul lui Nicolae Ceaușescu

Nestor Ratesh: Notăm supoziția Dvs., deși pentru a menține discuția în limita faptelor dovedite trebuie să spunem că nu avem cunoștință de concluzia niciunui for competent să ancheteze astfel de situații că ar fi fost altceva decât o coincidență.

Ion Mihai Pacepa: „După părerea mea, dle Ratesh, din perspectiva acestor patru dramatice decesuri este mai ușor de înțeles de ce Ceaușescu avea detectoare de radiație fixe și mobile în toate birourile și reședințele sale și de ce în aprilie 1978, când am fost cu el aici, înainte de a se instala la Beer House, casa de oaspeți a președintelui Statelor Unite, el a ordonat instalarea de contoare Geiger-Müller în toate încăperile folosite de el. Ce pot să spun? Sper, sper, dle Ratesch, încă o dată că bunul Dumnezeu va feri omenirea pentru totdeauna de un alt Ceaușescu.”

Nestor Ratesh: Dle Pacepa, dar nu aveți nicio dovadă concludentă în afară de aceste raționamente pe care tocmai le-ați expus, că securitatea a avut un asemenea aparat și că l-a folosit contra adversarilor ei din străinătate?

Ion Mihai Pacepa: „Nu! Întotdeauna am spus că Ceaușescu a dorit să aibă un aparat portativ pe care să-l folosească în străinătate, că a ordonat serviciului pe care la acea vreme îl conduceam să facă acest aparat și că prima victimă trebuia să fie Noël Bernard. Cum am spus, din fericire sau din nefericire, a plecat, nu mai știu ce s-a întâmplat. Bănuiesc că cândva un alt Pacepa o să aleagă libertatea și o să spună.”

Nestor Ratesh: Sper să nu așteptăm până când un alt Pacepa va fugi. E de sperat că cu noua transparență mai mare din țară și interesul pentru activitățile criminale ale securității se va face lumină și în această privință. Cu siguranță există în arhivele securității statului documentele care să confirme sau să infirme suspiciunile Dvs. și ale multor români, de fapt, din țară și din străinătate.

Ion Mihai Pacepa: „Sunt de acord cu punctul Dvs. de vedere, sunt de acord cu speranțele Dvs. Nu sunt însă de acord cu documentele, dle Ratesh! Am fost mulți ani lângă Ceaușescu, am primit multe ordine de la el, dar niciodată, absolut niciodată nu a dat un ordin scris, nu a acceptat să se pună pe hârtie un ordin de-al lui ca cineva să fie omorât sau maltratat, niciodată nu a aprobat ca o operație teroristă făcută în Occident să fie așternută pe hârtie. Asta a fost regula lui de bază. Mă îndoiesc că cei care vor răscoli documentele securității sau ale serviciului de spionaj vor găsi o singură foaie de hârtie în legătură cu operațiile de asasinare ale lui Emil Georgescu, de exemplu, despre care eu știu fără nici o îndoială că au fost purtate și organizate de această organizație. De asemenea, știu că el n-a fost pus pe hârtie.”

Nestor Ratesh: Dle Pacepa, ne apropiem de sfârșitul interviului nostru. Poate ne spuneți cu ce vă ocupați acum și poate începeți prin a ne spune ce ați făcut în toți acești aproape 12 ani de când vă aflați în America?

Sentimentul de a deveni un om liber, stăpân pe zilele, pe dorințele, pe visele lui a compensat totul

Ion Mihai Pacepa: „Da, dle Ratesh, sunt aproape 12 ani, aveți dreptate. Când am venit în Statele Unite, am avut numai cămașa pe mine, pe spinare, cum se spune, și o fotografie a fetei mele în mână. Nu am vrut să iau nimic din cele pe care le-am acumulat în România, nici chiar valiza, mi-am lăsat-o la hotel. La 50 de ani am redevenit inginer, visul meu dintotdeauna, și am început viața de la zero, așa cum probabil ai început-o și dumneata, așa cum, sunt sigur, au început-o foarte mulți alți emigranți care au căutat libertatea în țara asta mărinimoasă. Mi-a fost greu, dle Ratesh, mi-a fost teribil de greu, dar vreau să spun că sentimentul de a deveni un om liber, stăpân pe zilele, pe dorințele, pe visele lui a compensat totul. Nu mi-a fost ușor, dar mi-am creat o viață nouă, o viață pe care mi-am dorit-o dintotdeauna, de inginer.”

Nestor Ratesh: Inginer-chimist?

Ion Mihai Pacepa: „Inginer-chimist. În timpul meu liber am scris Orizonturi roșii, am devenit un lattice, militând pentru boicotarea lui Ceaușescu de către Congresul și Administrația Statelor Unite, am cules 315 semnături de la senatori americani, senatori și congresmeni americani, pe scrisori către Ceaușescu, care-i cereau să aprobe viza de ieșire din România pentru fiica mea și soțul ei. Cu ajutorul unor prieteni de la Casa Albă, din Congres și de la Departamentul de Stat, am încercat să penetrez barierele informaționale puse de securitate împrejurul fetei mele. Am devenit cetățean american la 28 iulie 1988, adică exact în ziua când am împlinit zece ani de la primirea azilului politic, de la ziua când, deși am servit două decenii în Serviciul Român de Spionaj, am fost acceptat cu generozitate în această țară și protejat împotriva securității lui Ceaușescu. Trebuie să vă spun, a fost un gest de o delicatețe deosebită pentru care rămân încă o dată recunoscător Guvernului Statelor Unite.”

Nestor Ratesh: Mă întreb, dacă v-ați pierdut, dle Pacepa, vreodată speranța de a o revedea pe Dana.

Ion Mihai Pacepa: „Niciodată, dle Ratesh! Într-o scrisoare deschisă către Dana, în care îi explicam de ce m-am decis să fac ruptura politică cu Ceaușescu și să o las aparent orfană, scrisoare publicată în ziarul francez Le Matin în februarie 1985 și transmisă la Postul de Radio Europa Liberă, scriam, spuneam: „Vreau să-ți spun ție și prietenilor mei din țară că am făcut această decizie pentru a evita să devin un criminal politic, pentru a putea să mă uit drept în ochii tăi și ai lor, pentru a vă arăta vouă și altora drumul către libertate. Vreau să-ți mai spun, Dane, că este teribil de greu să te desparți pentru ani lungi de propriul tău copil și să-ți transformi prietenii cât și 50 de ani de viață în amintiri fără întoarcere și că inima mea este plină de speranță pentru tine și pentru soțul tău. Și în sfârșit vreau să spun că sunt convins că ziua când vom fi din nou împreună este mult mai aproape astăzi decât a fost ieri”. Ei bine, când am scris scrisoarea aceasta, dle Ratesh, manuscrisul meu pentru Orizonturi roșii era terminat. Ca să fiu sincer, am sperat că Ceaușescu va face un atac de inimă la apariția ei. Din nefericire, speranța nu s-a realizat. El a fost executat la 25 decembrie/5 ianuarie, cu sprijinul dat de Guvernul Statelor Unite și de ambasada sa de la București, precum și de autoritățile române. Fata mea și soțul ei au fost în măsură să părăsească România. O zi mai târziu, când ne-am reîntâlnit, am avut însă nefericirea să aflu că sub vopseau lui părul Danei era alb. În cei 11 ani, cât au fost ținuți prizonieri de Ceaușescu, Dana și Radu au fost sub permanentă pază și filaj al securității. După apariția cărții, ambii au fost continuu interogați și terorizați moral, aș spune, în mod barbar. Într-un articol publicat în Tineretul liber din 24 ianuarie 1990, intitulat: „Pacepa, goodbye!” generalul de miliție Victor Beda scrie: „Cheltuielile făcute cu supravegherea familiei lui Pacepa: mașini, carburanți, salarii a zeci și zeci de filatori, paznici, gardieni, tehnicieni însărcinați cu interceptările, instalarea microfoanelor etc. din 1978 până în 1889 însumează multe milioane de lei”.

În dimineața de 22 decembrie 1989, securitatea i-a arestat și ei au înțeles că vor fi executați la granița cu Bulgaria sub înscenarea că au încercat să treacă fraudulos frontiera, când au ajuns însă la Călărași, ofițerii care îi escortau au auzit la radio, la Radio București despre răsturnarea lui Ceaușescu și au fugit ca șobolanii. După efuzia revederii, Dana m-a întrebat dacă poate să iasă din casă, dacă poate să se plimbe în jurul ei. Când s-a întors, plângea: Tată, mi-a spus, știi, nimeni nu m-a oprit, nimeni nu m-a îmbrâncit, nimeni nu mi-a interzis să stau de vorbă cu oamenii de pe stradă. Ei bine, dle Ratesh, niciodată nu m-am îndoit că o să-mi revăd fata, dar nu m-am așteptat să fie tratată atât de neomenos. Sunt convins că o să treacă multă vreme până când Dana și soțul ei vor uita coșmarul pe care l-au trăit, dar, cum am mai spus, sunt un optimist. Sculpturile lui Radu, soțul Danei, au rămas în România. El vrea să doneze una dintre ele, un monument de câteva tone, din câte am înțeles, statului român în memoria morților Revoluției. Radu are deplină confidență că noul guvern român îl va primi și că va găsi un loc pentru acest monument. El speră, de asemenea, că autoritățile de resort îl vor ajuta să-și aducă restul lucrărilor sale pe care securitatea i-a interzis să le vândă sau să le expună aici, în Statele Unite, unde el vrea, de asemenea, să dedice o statuie Revoluției române. La rândul ei, Dana și-a reluat profesia de pictor, o icoană a fost prima ei lucrare aici, o icoană în fața căreia după ce a terminat-o i-a mulțumit în o dată lui Dumnezeu pentru că i-a ajutat să supraviețuiască și să redevină un om liber.”

Nestor Ratesh: Să precizăm că este vorba de Dana și Radu Dămăceanu.

Ion Mihai Pacepa: „Exact.”

Nestor Ratesh: Pe această notă de tandrețe părintească încheiem acest interviu. Mulțumesc foarte mult, dle Ion Mihai Pacepa!

Emil Hurezeanu: Aceasta a fost, deci, discuția între Nestor Ratesh și fostul general de securitate Ion Mihai Pacepa. Mărturisesc că în calitate de traducător și redactor al emisiunilor noastre în care s-au transmis fragmentele din cartea lui Pacepa Orizonturi roșii în ianuarie 1988 și ca unul care am fost amenințat la rândul meu de securitate și în perioada respectivă din motivele arătate de Pacepa în interviu, ca unul apoi care am fost aproape atunci de Vlad Georgescu știind prea bine când, de cine și prin cine a fost amenințat cu moartea dacă va difuza fragmente din cartea generalului, mărturisesc, deci, că mi-a părut bine să-l aud pe fostul general făcând mărturisiri chiar și după ani de tăcere, mărturisiri ceva mai complete și mai directe decât oricând înainte. Poate că redeschiderea unei anchete de presă mai întâi privind planurile de asasinat împotriva criticilor fostului regim din țară și din străinătate a devenit acum oportună în România, fiind una din primele garanții că ceea ce a fost nu va mai fi. Vă mulțumim pentru atenție! Noapte bună! Aici e Radio Europa Liberă!

***

Revenind la presupunerea lui Nestor Ratesh că în arhivele Securității și ale Serviciului de spionaj ar putea exista documente care să confirme sau să infirme bănuielile că Securitatea se face vinovată de moartea suspectă și aparent din aceleași cauze a mai multor directori directori ai departamentului românesc de la Europa Liberă, o presupunere contrazisă de generalul Pacepa, se cuvine să precizăm că Nestor Ratesh a găsit câteva documente ale Securității în care se vorbește de Noël Bernard.

Nestor Ratesh, Sighet, iulie 2007
Nestor Ratesh, Sighet, iulie 2007

În iulie 2007, el a prezentat la ediția din acel an a Școlii de vară organizată de Memorialul de la Sighet un document datat 18 august 1980 și numit „Plan de măsuri în cazul Noël Bernard, conspirativ ȘACALUL”.

Într-un interviu acordat Europei Libere în 2007, Ratesh a menționat acest „Plan de măsuri”, dar și un raport al rezidenței românești a Securității de la Viena, în care se vorbește despre compromiterea și lichidarea lui Noël Bernard, o operațiune aprobată de „arhitectul-șef”, adică de Ceaușescu. În același interviu, Ratesh vorbește și despre moartea suspectă a lui Vlad Georgescu.

Planul de măsuri al Securității împotriva lui Noël Bernard
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:57 0:00

La vremea respectivă, Nestor Ratesh pregătea un volum legat de moartea suspectă a lui Noël Bernard și a lui Vlad Georgescu, după ce a cercetat arhivele CNSAS și arhivele SIE (acestea din urmă, cât i s-a permis). Acest volum însă nu a mai apărut. (LȘ)

XS
SM
MD
LG