Linkuri accesibilitate

Ion Sturza: „Nu avem astăzi luxul și capacitatea să soluționăm dosarul transnistrean” (Partea a II-a)


Podul ce leagă Rîbnița de Rezina. Imagine generică
Podul ce leagă Rîbnița de Rezina. Imagine generică

În seria ei de interviuri la împlinirea celor 30 de ani de la proclamarea independenței R. Moldova, Valentina Ursu a stat de vorbă și cu fostul premier Ion Sturza, care nu este mulțumit de felul cum a fost marcat evenimentul la Chișinău.

Interviu cu ex-premierul Ion Sturza
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:58:23 0:00
Link direct

Europa Liberă: Lipsa cadrelor profesioniste se pare că e o problemă care dă mari bătăi de cap - și a dat mereu bătăi de cap guvernanților. De unde găsești aceste persoane, cum îi identifici, cum îi motivezi să vină în funcții-cheie? Pentru că salariile, deocamdată, nu sunt pe potriva așteptărilor celor care, eventual, ar accepta o funcție?

Ion Sturza: „Aș începe cu ultima, cu salariul – la stat nu vii să faci salarii mari.”

Europa Liberă: Vii să faci sacrificiu?

Ion Sturza: „Nici. Asta iarăși este un lucru exagerat la maximum.”

Europa Liberă: Pentru ce vii la stat să muncești?

Ion Sturza: „Nu numai în Republica Moldova funcționarii de stat sau persoanele cu funcții înalte au salarii mai mici decât în mediul privat. Ei vin din orgoliu, din dorința de a se realiza, vin pentru că le este interesant să-și valorifice ambițiile lor personale, vin pentru a se îmbogăți cu o nouă experiență, care o să le ajute lor în viață, vin pentru carieră, pentru contacte, pentru a-și deschide orizonturile. Dar salariul nu e foarte motivant. Președintele Republicii Moldova are salariu 17 000 de lei. Șoferul meu de la București are un salariu mai mare. La mine în fabrici oamenii au un salariu mai mare decât președintele republicii, ca să înțelegeți. Deci, este cu totul o aberație. Noi am dat în mâinile lor soarta noastră. Ministrul Finanțelor gestionează miliarde de dolari și are un salariu de 10 000 de lei. Să nu fim chiar atât de populiști și să înțelegem lucrurile astea. Dar nici să nu vorbim despre sacrificii. Problema fundamentală a actualei guvernări e că ea, deliberat, a redus foarte mult plaja sau bazinul din care s-ar putea de extras cadre. S-a redus, cred eu, cu 80 de procente.”

Europa Liberă: Dvs. cunoașteți criteriile: și pe loialitate, și pe...

Ion Sturza: „Și loialitate, și integritate, și să nu fi colaborat cu fostele guvernări, începând din 1914 până acuma.”

Europa Liberă: Dar de ce faceți trimitere la 1914?

Ion Sturza: „În timpul puterii sovietice, mai în glumă mai în serios, totul se compara cu 1914. Acum tot așa se compară.”

Europa Liberă: Și de unde găsesc cadre cei de la putere?

Au fost excluși din procesul de selectare a cadrelor marea majoritate a oamenilor din R. Moldova...

Ion Sturza: „Au fost excluși din acest proces de selectare a cadrelor marea majoritate a oamenilor din Republica Moldova, inclusiv cei care au fost în instituțiile de stat, că toți au colaborat, toți au fost o parte a sistemului. Că avem figuri dubioase, care au fost în cercul intim al oligarhilor e o realitate, dar oamenii aceștia au fost excluși poate pentru că au fost pe listele Partidului Democrat sau alte partide. Doi: noi am exclus foștii amici și camarazi, cu care am luptat, care este o bază destul de valoroasă de cadre. Și mă refer, în primul rând, la partidele care au făcut parte din Alianța care a luptat pentru o schimbare în Republica Moldova. Trei: noi am exclus, în mare, diaspora.”

Europa Liberă: De ce a fost exclusă? Din contră, ei mai sunt îndemnați să vină acasă și să se implice în actul guvernării.

Ion Sturza: „Noi am mizat prea mult pe diaspora. Diaspora nu va reveni, cu mici excepții, oameni care sunt realizați sau, invers, nerealizați, care ar putea să mimeze că ei sunt oameni de succes în diasporă și vin să salveze țara. Noi am avut un prim-viceprim-ministru care a venit cu un CV impresionant, care la prima testare s-a dovedit că este în proporție de cu 80 de procente fals și care ne-a fericit cu prezența lui deasupra. Diaspora este integrată și are alte traiectorii de carieră.”

Europa Liberă: Cel puțin, a reușit dna Gavrilița să aducă doi miniștri de peste hotare, din diasporă, în cabinetul ei. Și ea e venită din diasporă.

Ion Sturza: „Fantastic! Noi toți suntem din diasporă când plecăm și venim în Republica Moldova. Eu am fost cu insistență întrebat despre anumite lucruri, inclusiv recomandări de cadre, și am răspuns sincer că nu cunosc oamenii, eu nu sunt acolo. Eu nu știu ce ce se întâmplă acolo și nu pot să dau recomandări de micromanagement. Da, eu am o viziune globală, dar, mă rog, nu pot să merg la... Deci, să mizăm pe diasporă... Avem o excepție, un exponent pur, Nicu Popescu, pe care îl cunosc și-l monitorizez, în sensul bun al cuvântului, de vreo 15 ani.”

Europa Liberă: Da, și cu Nicu Popescu sunt trei miniștri veniți de peste hotare.

Ion Sturza: „Nicu s-a integrat foarte bine în comunitatea de experți internaționali, foarte bine! În toți anii aceștia am colaborat. Are un rating personal foarte înalt, are venituri bune și din cărțile pe care le-a editat, și din programele pe care le-a dus și a putut să își permită investiții imobiliare care să-i securizeze viitorul familiei, credite și așa mai departe. Și acum el a lăsat totul și a venit să servească Republica Moldova. Și eu cred că e o mare-mare realizare că el a venit.”

Europa Liberă: Să trecem la politica externă: va fi o piatră de încercare relația Republicii Moldova cu Federația Rusă, mai cu seamă că la Chișinău a fost și emisarul de la Kremlin, Dmitri Kozak? Această vizită a fost interpretată în diferite feluri. Cum credeți că va reuși actuala guvernare să gestioneze dosarul cooperării bilaterale cu Rusia?

Ion Sturza: „Este un dosar extrem de complicat și nu depinde de Chișinău. Ceea ce știu e că Chișinăul își dorește un dialog cu Moscova.”

Europa Liberă: Și Moscova și-ar dori un dialog cu Chișinăul?

Ion Sturza: „Nici pe departe Republica Moldova nu este o prioritate a lor. Este mai degrabă un element al unui puzzle regional. Pentru noi relația cu Rusia este și un mesaj pentru o parte a electoratului, care chiar își dorește o relație normalizată și care a votat destul de activ actuala guvernare în cele două scrutine, și prezidențial, și la parlamentare, și care ar trebui să fie menținuți în bazinul electoral. Pe de altă parte, să nu avem nicio iluzie.”

Europa Liberă: Rusia, deocamdată, doar tatonează terenul?

Rusia înțelege că n-are încotro, trebuie să aibă de a face cu guvernarea actuală, indiferent că-i place sau nu-i place...

Ion Sturza: „Nu, Rusia înțelege că n-are încotro, trebuie să aibă de a face cu guvernarea actuală, indiferent că-i place sau nu-i place, și sunt multe lucruri, altele decât cele geostrategice, începând cu forța de muncă, alte probleme.”

Europa Liberă: Gazul, Transnistria, piața de desfacere...

Ion Sturza: „Multe-multe-multe teme. Și ar fi mai bine să fie o abordare pragmatică, ca să menții cât de cât relațiile economice, situația din Transnistria.”

Europa Liberă: Dar poți să le menții făcând abstracție de politică?

Ion Sturza: „Nu, bineînțeles că nu poți. Revenim la ceea ce am spus, că la Chișinău se dorește foarte mult o întâlnire la nivel înalt și din considerentul că se conștientizează că o pace strâmbă în Transnistria e mai bună decât o provocare ce ar putea să vină acolo, care ar pune și mai multă presiune pe multitudinea de probleme cu care se confruntă guvernarea. Dar prezența doamnei președinte la Kiev își va pune amprenta pe această deschidere și dorință de dialog, știind că pentru președintele Putin și pentru Federația Rusă toată tematica ucraineană este extrem de sensibilă. Asta nu înseamnă că eu, ca cetățean, nu am apreciat curajul și deschiderea dnei Sandu, cu această plecare la Kiev.”

Europa Liberă: Dar se anticipează o întrevedere Maia Sandu - Vladimir Putin după această vizită a dlui Kozak la Chișinău?

Ion Sturza: „Știu că pe diferite canale, inclusiv diplomatice, inclusiv și în cadrul acestei întâlniri cu dl Kozak s-a discutat o eventuală întrevedere, numai că Kozak a spus: „Noi avem o listă de interese, dacă le bifați – Welcome!” Asta e realitatea.”

Europa Liberă: Evoluții pe dosarul transnistrean ar putea să se înregistreze?

Ion Sturza: „Nu! Și nici n-avem nevoie să avem evoluții în acest dosar.”

Europa Liberă: De ce?

Ion Sturza: „Noi nu avem astăzi luxul și capacitatea să soluționăm dosarul transnistrean în condiții favorabile Republicii Moldova, adică integrarea fără de federalizare, fără a ne dilua structura electoratului, fără a plăti 10 miliarde pentru gazul rusesc și multe alte lucruri. Deci, eu nu văd din următorii X ani niciun fel de soluție. Deși, sincer vorbind, rușilor le-ar conveni măcar și din simplul motiv, cum spunea cineva dintre consilierii lui Putin, la una din întâlniri cu partea moldovenească, că el ar fi spus: „Aceștia au furat 10 miliarde, cu 10 miliarde se putea de făcut raiul pe pământ acolo”. Dar, din păcate, lucrurile s-au complicat foarte mult odată cu anexarea Crimeii și invadarea Donbasului, evident. Deci, acest focar regional mocnind este în interesul Federației Rusă să-l păstreze, ca pe un ghimpe, în formă de influență.”

Europa Liberă: Actuala guvernare va avea capacitatea, posibilitatea să rezolve problema resurselor energetice?

Europenii sunt foarte pragmatici, ei au nevoie de gazul rusesc, nu au nevoie de ucraineni sau de moldoveni...

Ion Sturza: „Sigur. E și pragmatismul, până la urmă; Federația Rusă nu va închide robinetul gazului care trece prin Ucraina din simplu motiv că ei au nevoie să-și pompeze gazul și prin Nord Stream. La un moment dat, acum cinci ani, se părea că arma energetică nu mai e, promisiunile SUA că vor invada Europa cu gaze lichefiate, ei bine, s-a dovedit că nu e chiar așa, între timp au apărut aceste conducte și a apărut această necesitate la faza tranzitorie la economia verde, care e bazată pe gaz, și europenii sunt foarte pragmatici, ei au nevoie de gazul rusesc, nu au nevoie de ucraineni sau de moldoveni.”

Europa Liberă: De șapte ani se tot taie panglica pentru darea în exploatare a gazoductului Iași-Chișinău.

Ion Sturza: „De șapte ani, o dată la câteva luni ei spun aberația asta. Ideea în sine este foarte bună, numai că ea a avut două componente din start ...”

Europa Liberă: Greșite?

Ion Sturza: „Nu că greșite, dar care au blocat. Prima a fost, bineînțeles, blocajul de la Chișinău, pentru că experții care s-au ocupat de acest proiect sunt experții Gazpromului, plătiți de Gazprom, influențați de Gazprom, deci, o trădare pe linie! Pe de altă arte, nimeni nu s-a gândit în România ca să facă, pe bune, să aducă gazul la Ungheni. Eu cred că nici măcar la mijlocul sau la sfârșitul anului viitor noi vom avea gaz în conductă.”

Europa Liberă: De ce atâta scepticism?

Ion Sturza: „Pentru că nu există condiții tehnice. La Iași nu este gaz! Trebuie de făcut un revers destul de serios, investiții mari, cu stații de pompare în România, ca să aduci din gazoductele din sud în centru sau la nord, să aduci acest gaz. Și abia acuma fac. Nu există gaz! Există poate numai pentru Ungheni, o deviere mică.”

Europa Liberă: Da, câteva zeci, sute de gospodării se alimentează.

Ion Sturza: „Vorbim de un miliard de metri cubi, asta e o cantitate foarte mare, pe care trebuie s-o aduci. Acuma piața de gaz este total distorsionată. Vă dați seama că anul trecut, în perioada asta, prețurile erau 50 de dolari pentru 1000 de metri cubi, acum e aproape 600. Deci, vom avea o creștere exponențială a prețului la gaz. Bine, nu va fi de 10 ori, și suntem nepregătiți total de acest lucru.”

Europa Liberă: Și mai e timp să fie pregătită guvernarea?

Ion Sturza: „Nu cred că este. Guvernarea ce poate să facă? În mod normal, nu guvernarea negociază prețurile la gaz. Știți, în România întotdeauna a fost politic prețul la gaz, dar de mulți ani cetățenii și economia s-au deprins că asta este funcția agenților economici, să aducă volumele de gaz, să le vândă. Deci, s-a liberalizat piața de gaz. Noi nu avem o strategie energetică adecvată și chiar dacă undeva cineva și-a pus aceste întrebări, nu am realizat-o. De exemplu, avem la dispoziție peste 200 de milioane de dolari pentru a face interconexiunea energetică.”

Europa Liberă: Energetic 3. De fapt, ele prevedea doar separarea distribuirii de gaze...

Ion Sturza: „Lucru pe care rușii n-o să-l accepte sub nicio formă, să înțelegeți.”

Europa Liberă: N-o să-l accepte?

Ion Sturza: „N-o să-l accepte. Ei nu-l acceptă nici măcar în relație cu Europa. Acuma sunt nevoiți, de fapt, să separe conductele respective de Gazprom, dar o să fie mai mult o mimare. În 2019 trebuia deja să fi demarat lucrările la această linie de tensiune înaltă din sud, care ar fi rezolvat o parte din problemele sincronizării în sistemul nostru energetic cu Europa, ca să scăpăm de dependența de Tiraspol. Ei bine, până acuma suntem la studiul de fezabilitate! Deci, și moldovenii, și instituțiile internaționale financiare pur și simplu au eșuat în a promova acest proiect.”

Europa Liberă: Dar ce s-ar întâmpla dacă Republica Moldova n-ar mai cumpăra energie electrică de la Cuciurgan?

Ion Sturza: „S-ar închide.”

Europa Liberă: Și după ce te închide, mai departe ce mai urmează?

Ion Sturza: „Se închide și asta e problema Transnistriei. Știți, Cuciurganul supraviețuiește sau poate, tehnic, să funcționeze doar dacă are un consumator mare, cum este Moldova și Ucraina de sud. Ea a fost o parte a unui sistem energetic integru. Ei nu pot să funcționeze mai puțin decât cu trei agregate. De fapt, consumul local e mai puțin de un agregat. Nu pot să funcționeze, tehnologic. Deci, pentru ei menținerea consumatorului și chiar străbaterea prin Moldova către o piață cum este România este ceva absolut vital.”

Europa Liberă: Republica Moldova ar trebui să continue acordul pe care îl are cu Gazprom sau trebuie să fie negociat unul nou sau prevederile acelui acord nu deranjează?

Ion Sturza: „După câte știu, ele se termină. Acordul în sine nu a fost chiar atât de prost, s-a bazat pe niște principii de piață, fără de mare favoruri pentru Republica Moldova, să nu gândiți că a primit gaz altfel decât în condițiile de piață. Problema s-a amplificat de aceea că nu mai avem veniturile de la tranzit, fiindcă nu se mai tranzitează gazul rusesc spre Balcani prin Republica Moldova. Acum se va renegocia din nou. Nu cred că va crește de mai multe ori, dar 30-70 de procente să ne așteptăm la o creștere a prețului.”

Europa Liberă: Și atunci guvernul iarăși va fi criticat: „cresc tarifele, cresc prețurile, nu cresc salariile, nu cresc pensiile”.

Ion Sturza: „Asta e cea mai mare problemă a noului guvern. Noi nu vorbim despre economie, vorbim despre procuror, vorbim despre verișoare, vorbim despre paradă. Noi vorbim despre orice, dar nu vorbim despre situația economică. Care este destul de complicată. Nu de aceea că s-a făcut ceva dezastru în Republica Moldova. După cum ați văzut, nici visteria statului nu este chiar atât de goală. Guvernul de tranziție s-a descurcat, în măsura posibilităților, chiar dacă câțiva oameni au trădat pe linie și au plecat când viața le părea cea mai frumoasă. Acuma este o situație globală, când țările emergente, țările din lumea a treia suferă și ia gogoașa recuperării țărilor mari, în primul rând Statelor Unite ale Americii, care au exportat inflația în masă și aceste trilioane care astăzi se aruncă în economia sau în buzunarele americanilor se răsfrâng în creșterea prețurilor în țările emergente, în țările sărace. Moldova nu este o excepție, noi importăm inflația. Uitați-vă cât de mult au crescut prețurile la resursele energetice. Și noi spunem că petroliștii din Moldova sunt hapsâni.”

Europa Liberă: Că au înțelegeri de cartel.

Va fi o creștere exponențială de prețuri...

Ion Sturza: Noi, fiind o țară dependentă de import, bineînțeles că importam această inflație. Și va fi o creștere exponențială de prețuri.”

Europa Liberă: Și cum se va descurca guvernarea cu aceste provocări?

Ion Sturza: „Nicicum. Evident, că orice guvernare e fericită când are inflație. Și a spus-o și dna prim-ministru, i-a scăpat porumbelul. Creșterea prețurilor e un lucru bun, pentru că cresc veniturile la buget, TVA-ul. Inflația în sine este un impozit cinic pe toată populația care dă creștere economică.”

Europa Liberă: Dar dacă vor crește necazurile cetățenilor și vor veni critici dure nu doar din partea opoziției la adresa celor care sunt la putere.

Ion Sturza: „Eu pot să vă prezic ce se va întâmpla.”

Europa Liberă: Ce se va întâmpla?

Ion Sturza: „Se va întâmpla așa cum s-a întâmplat cu așa-numita criză a pieței petroliere, se va interveni administrativ. Se vor face campanii de PR împotriva importatorilor, bancherilor, oamenilor de afaceri și ei vor fi vinovații care ridică prețurile. Se va încerca reglementarea, care va duce la deficit și lipsa mărfurilor pe piață și la probleme serioase pentru guvernare. Cam asta.”

Europa Liberă: Și nu-i speriați acum pe cetățeni? Știți că abia a început să se recâștige încrederea în cei care au venit la putere.

Ion Sturza: „Și eu am încrederea că ei înțeleg lucrurile astea și sper că din mesajul meu ei vor înțelege că nu trebuie să facă lucrurile acestea, să lase totuși cu anumite intervenții ale statului în zonele sensibile, cum sunt resursele energetice sau farmaceutice. Dar în rest, să lase piața să funcționeze. Eu vă mai dau o noutate foarte proastă. Vor crește foarte mult prețurile la produsele din făină.”

Europa Liberă: Anul acesta a fost un an bogat, cereale sunt.

Ion Sturza: „Da, numai că toată producția de cereale din Republica Moldova încape pe două vapoare care se încarcă nu la Giurgiulești, ci la Constanța și se vor duce într-o noapte, pentru că diferența de preț este de două ori și este firesc să se aducă acolo. Deci, cum apărăm noi păturile vulnerabile, că nu trebuie să mă apăr pe mine de creșterea prețului pâinii. Deci, provocările sunt foarte mari. Și aici, bineînțeles, din punct de vedere teoretic, guvernul de astăzi este cel mai calificat din toate care au fost pana acuma. Nu cel mai strălucit sau cel mai reformator, dar CV-urile sunt foarte bune. Și asta ne dă, cel puțin, o mică speranță. Acum trebuie cât mai rapid de trecut de perioada de intrare în funcții.”

Europa Liberă: E o „perioadă de euforie”, așa ați spus Dvs.

Ion Sturza: „Perioada de euforie cred că trece, pentru că deja a apărut nervozitatea. Asta e firesc.”

Europa Liberă: Și apoi se începe acuși ședința în plen a parlamentului, va începe sesiunea de toamnă-iarnă și o poziția va fi activă.

Ion Sturza: „Foarte bine. Noi avem nevoie de o opoziție activă și sper că nu vor fi doar de dragul „vocalizelor” sau cu insinuări și jigniri, dar vor veni cu analize, cu opinii. Dar când ai două treimi din parlament, foarte ușor oprești microfoanele.”

Europa Liberă: Acum se discută mult dacă să fie sau nu modificată Constituția. Credeți că e momentul potrivit acuma să se intervină în legea fundamentală?

Ion Sturza: „Nu, pentru că trebuie să ai un consens larg în societate, trebuie să ai un proiect național. Noi nu avem astăzi un proiect național la care ar adera toți. Evident că Constituția din 1994 este un compromis între ceea ce s-a gândit la independența din august 1991 și ceea ce astăzi înseamnă un stat modern. Dar schimbarea Constituției este un proces mult, mult mai complex decât ne pare nouă, pentru că impactul este major în toate domeniile. Și atât timp cât nu există acest consens și pace socială este foarte greu. Nu că trebuie de impus, chiar dacă tu poți să încropești o majoritate, nu trebuie din impus schimbarea.”

Europa Liberă: Cei 63 de deputați se vor uniți, consolidați, solidari? Pentru că se vorbește că la o anumită etapă ar putea să intervină cineva și să scindeze ceea ce se consideră beton.

Ion Sturza: „Noi am mai avut betoane. În cazul dat, cred că majoritatea este mult mai omogenă și chiar că a venit pe anumite principii, valori și a aderat la un anumit lider de profil și aicea nu văd niciun pericol. Pericol mai departe poate fi, pentru toți sunt oameni, au orgolii, doresc să fie promovați în funcții, doresc fie luați în seamă. Și atunci aici ar fi pericolul, care să poată fi exploatat de către oponenți. Ceea ce vă pot spune, practic, cu certitudine, e că nu vor mai fi tranzacționate, în sens financiar.”

Europa Liberă: Deci, nu vor mai fi cumpărări de mandate?

Ion Sturza: „Nu, dar nici nu ar avea cum, este prea scump astăzi și ar fi o operațiune prea complicată.”

Europa Liberă: Blocul socialiștilor și al comuniștilor, va fi el beton?

Ion Sturza: „Niciun beton, pentru că e construit din două orgolii care nu pot să stea într-o sală, nu că...”

Europa Liberă: Și totuși au revenit în aceeași bancă.

Ion Sturza: „Au revenit pentru că și Vladimir Voronin își dorește să aibă o bătrânețe cât mai liniștită în plan familial, să-și recupereze acțiunile la bancă și alte lucruri. El e destul de pragmatic, știu că are un dialog informal cu actuala guvernare pe anumite puncte, care îl interesează pe dânsul personal.

Țara asta are nevoie de un partid de stânga și nu cred că PAS este cel care va ocupa acest loc pe eșichier, pentru că oricum, opinia publică îl asociază cu centrul, dreapta, Europa. Noi suntem o țară săracă, avem mulți alolingvi, trebuie cineva să-i reprezinte. Și să-i reprezinte mai inteligent, mai frumos, nu cum au fost reprezentați până nu demult.”

Europa Liberă: Deschidere fără precedent în partea Occidentului, asta se spune de când a venit la putere. Cum înțelegeți Dvs. această deschidere din partea Vestului?

Ion Sturza: „Sunt niște gesturi simbolice, de încurajare, din partea partenerilor noștri din Occident. Să fim corecți, nu prima dată la Chișinău au fost președinții multor state din Vest, și a Franței, și a Germaniei, Biden a fost etc. Deci, au fost etape când a fost o deschidere fără precedent, vizitele președinților Republicii Moldova și a prim-miniștrilor și la Washington, și la Londra. Și Iurie Leancă a dat mâna cu Obama, care în trecere fiind pe lângă biroul lui Biden, a intrat. Deci, nu este o noutate. Este un lucrul care trebuie să ne bucure, dar să nu ne stârnească o euforie exagerată și să nu înceapă să ne placă vizitele externe, măsurile de protocol aici...”

Europa Liberă: Da, dar asta se materializează cu acorduri. După acorduri vine asistență, după asistență e clar cine-i dorește Republicii Moldova prosperitate.

Ion Sturza: „Din toată activitatea din politica externă din ultimul timp, printre cele mai importante contacte sunt cred că cel informal cu Franța, ceea ce nu a fost niciodată. Franța ne-a tratat cu multă indiferență...”

Europa Liberă: Încă de pe timpul când s-a creat Pactul de Stabilitate.

Ion Sturza: „Bineînțeles că România, care și-a schimbat complet optica.”

Europa Liberă: Adică cum s-a schimbat?

Să recunoaștem că la București încă mai bântuie fantoma lui Plahotniuc pe coridoarele puterii...

Ion Sturza: „Deseori se considera că la București dosarul Republica Moldova nu e atât de bine cunoscut. Era bine cunoscut, dar numai în anumite cercuri, să spunem. Și trebuie să recunoaștem că la București încă mai bântuie fantoma lui Plahotniuc pe coridoarele puterii și ale serviciilor secrete. Important e că lucrurile se schimbă, că mesajul e foarte clar, este un dialog foarte important. Trebuie să menționăm un canal de comunicare permanent cu Germania, dar Germania se schimbă. Doamna Merkel pleacă, care era foarte implicată, foarte empatică față de noi și cine va veni nu știu dacă va fi, nu cred că va fi de aceeași anvergură și implicație.”

Europa Liberă: Dar de ce se consideră că totuși Germania este țara care tratează Republica Moldova altfel decât alte state?

Ion Sturza: „Oamenii fac schimbarea, oamenii fac istorie. Am avut norocul să avem niște corespondenți în Germania, la nivel de consilieri, de angajați ai Ministerului de Externe, ai cancelarului, care au simpatizat Republica Moldova. Cred că cea mai mare deschidere a făcut-o Iurie Leancă. Acuma oamenii duc dosarul aici, și sunt consilierii foarte apropiați, de taină, chiar, ai guvernării.”

Europa Liberă: Dar mai este și un alt aspect, că Germania cu Rusia poate să discute altfel despre dosarul Republicii Moldova decât alte țări.

Ion Sturza: „Sigur. Și nu odată a intervenit. Vreau să vă aduc aminte despre vizita istorică a lui Vladimir Voronin la Berlin și întâlnirea lui cu cancelarul. La un moment dat, el, devenind anti-Rusia și anti-Putin, a început să se plângă, la care dna Merkel l-a întrerupt și a zis: „Dle președinte eu vă sfătui să aveți relații bune cu Rusia. Depindeți de ea economic, este un partener istoric.” Și a vorbit așa, ca un părinte cu alt părinte.”

Europa Liberă: Și cum vedeți viitorul Republicii Moldov? În patru ani, cel mai probabil, e puțin de spus că foarte multe se vor schimba, dar în zece ani?

Schimbarea a fost, s-a produs, Moldova nu va mai fi niciodată cum a fost...

Ion Sturza: „Nu, dna Valentina, ca să rămânem într-un registru optimist, schimbarea a fost, s-a produs, Moldova nu va mai fi niciodată cum a fost. Chiar dacă noi considerăm că au venit liderii populiști, de stânga, cu un mesaj simplist, fără ideologie, fără o viziune clară transmisă către populație, geostrategică, un pic oportuniști – ei au făcut cel mai important, ei au pus acest baraj între trecutul oligarhic care a măcinat și a distrus țara asta și un alt fel de a fi în țară, o altă politică. Și eu, sincer, îmi doresc foarte mult să reușească măcar un minim, ca să înrădăcineze aceasta nouă politică.”

Europa Liberă: Dvs. ziceți că vă doriți ca ei să reușească, dar ei de unii singuri nu pot reuși. Trebuie sprijinul populației, trebuie înțelegere.

Ion Sturza: „Sigur.”

Europa Liberă: Dialog.

Ion Sturza: „Desigur, dar trebuie să fie din ambele părți. Nu putem să ne poziționăm că uite, noi am venit, ne sacrificăm, facem pentru voi, dar voi nu înțelegeți. Nu ne înțelege societatea civilă, nu ne înțelege presa, nu ne înțelege diaspora, dar noi ne sacrificăm pentru voi. Nu. Trebuie să fim incluzivi și să luăm și celelalte 80 de procente din populația republicii care nu neapărat se încadrează în aceste criterii și atunci eu sunt sigur că se va reuși.”

Europa Liberă: Și se va gândi la fel și la Chișinău, și la Comrat, și la Tiraspol?

Ion Sturza: Niciodată nu se va gândi. Și această diversitate culturală și etnică este în avantajul nostru. Suntem diferiți și asta e bine, că nu trebuie să fim omogeni și să cântăm aceleași imnuri. Este un lucru bun, dar și aici a avut loc o schimbare radicală, dacă ați observat: nordul, Transnistria, Găgăuzia, într-un procent destul de mare, au votat noua guvernare, ceea ce este un semnal că totuși și oamenii aceia s-au plictisit de anumite lucruri.”

Europa Liberă: Mulțumim foarte mult pentru această discuție și vă mai așteptăm și cu alte ocazii.

XS
SM
MD
LG