Linkuri accesibilitate

Iranul eliberează un adolescent după ce interviul mamei lui a devenit viral


Amirhossein Rahimi
Amirhossein Rahimi

Un adolescent iranian în vârstă de 15 ani încarcerat în orașul Karaj din centrul Iranului a fost eliberat după ce un interviu cu mama sa a devenit viral pe rețelele de socializare.

Mama lui Amirhossein Rahimi a declarat pentru ziarul Etemad din Teheran că fiul ei se află în închisoare de două luni, deși avea încă alice în cap și în piept în urma rănilor provocate de forțele de securitate care au tras asupra mulțimii în timpul unui protest.

„Fiul meu a fost arestat în Karaj pe 13 octombrie și nu am știut unde se află timp de o săptămână. În cele din urmă, l-am găsit într-un centru de detenție pentru minori", a declarat ea pentru Etemad, adăugând că, oricât de mult s-a rugat de ea, judecătoarea nu a vrut să reducă cauțiunea la o sumă pe care mama și-ar fi permis-o, deoarece pretindea că adolescentul era închis pentru acuzații grave.

Interviul a devenit viral pe rețelele de socializare, iar Etemad a anunțat la 15 decembrie că Amirhossein Rahimi a fost eliberat din detenție pe o cauțiune redusă. „Reacțiile oamenilor au determinat-o pe judecătoare să dea înapoi și să emită imediat ordinul de eliberare. Acest lucru arată puterea oamenilor. Sper că și restul deținuților vor fi eliberați", a scris pe Twitter un editor politic de la Etemad.

Mama lui Rahimi a spus în interviu că avocatul din oficiu nu a răspuns la solicitările sale de întâlnire și doar o singură dată a reușit să vorbească cu el la telefon, discuție care s-a încheiat din pricina agresivității acestuia.

Prin amenințarea și intimidarea avocaților, autoritățile din Republica Islamică îi împiedică sau îi descurajează adesea să cerceteze dosarele acuzaților, obligându-i pe deținuți să se prezinte în instanță cu un avocat din oficiu, de multe ori nepregătit. Acești apărători din oficiu nu numai că nu reușesc să îi susțină pe inculpați, dar unii se transformă în instanță în acuzatorii propriilor clienți.

Morți, răniți, arestați, executați

Tulburările declanșate de moartea lui Mahsa Amini au cuprins întreaga țară în ultimele trei luni. Amini a murit în timp ce se afla în custodia poliției la mijlocul lunii septembrie, după ce a fost reținută pentru că ar fi purtat un hijab în mod necorespunzător. Martorii oculari au declarat că tânăra de 22 de ani a a murit din cauza bătăilor primite la poliției, în timp ce autoritățile au declarat că aceasta a murit din cauza unor boli preexistente.

Forțele de securitate au declanșat represiuni violente împotriva protestatarilor din întreaga țară, ucigând zeci de persoane, rănind sute și reținând câteva mii de oameni.

În timp ce protestele antiguvernamentale dispersate fac ravagii în Iran pentru a 12-a săptămână, universitățile și școlile s-au transformat într-un câmp de luptă major între protestatari și autorități.

Agenția de știri activistă HRANA a declarat că, până la data de 29 noiembrie, cel puțin 459 de protestatari au fost uciși în timpul tulburărilor, inclusiv 64 de minori, în timp ce forțele de securitate încearcă să înăbușe disidența generalizată.

Autoritățile iraniene au executat public doi bărbați tineri acuzați că au participat la demonstrațiile antiguvernamentale. Moshen Shekari și Majidreza Rahnavard au fost amândoi acuzați de „război împotriva lui Dumnezeu” și „corupție pe Pământ”.

Protestele societății civile

Peste 200 de activiști civili iranieni, scriitori și membri ai familiilor victimelor republicii islamice au semnat o declarație prin care cheamă activiștii și sindicatele din Iran să lanseze o campanie pentru a opri execuțiile în țară, în contextul în care legislatorii amenință că este nevoie de pedepse mai aspre pentru protestatari în timpul actualului val de tulburări.

În scrisoare se afirmă că executarea lui Mohsen Shekari și a lui Majidreza Rahnavard reprezintă una dintre tacticile folosite de guvern pentru a reduce la tăcere oamenii care s-au săturat de guvernul represiv al Republicii Islamice, „oameni care ies în stradă în fiecare zi cu mâinile goale și devin tot mai uniți împotriva opresiunii regimului”.

Cei 235 de semnatari ai scrisorii spun că au fost determinați s-o scrie de recentele execuții a doi protestatari iranieni, în timp ce autoritățile își intensifică represiunea brutală împotriva revoltei declanșate la mijlocul lunii septembrie de moartea lui Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, în timp ce se afla în custodia poliției.

XS
SM
MD
LG