Linkuri accesibilitate

Ismail KADARE. Viaţa, jocul şi moartea lui Lul Mazrek


Isamail Kadare

„Toată istoria asta este povestea unei evadări, a unei fugi, care continuă de trei mii de ani”...

„Frontieriştii” din România anilor ’60 (printre aceştia numărându-se şi Mihai Ursachi!), oamenii pas-muraille din Berlinului de Est, de ce n-ar fi existat şi cetăţeni dornici să evadeze din cea mai închisă ţară a lagărului socialist, Albania lui Enver Hoxha?! Aceasta-i trama romanului Viaţa, jocul şi moartea lui Lul Mazrek, de Ismail Kadare, Univers, 2015, redactat în 2001-2002 la Tirana – Paris.

„Toată istoria asta este povestea unei evadări, a unei fugi, care continuă de trei mii de ani”, atât că regimul lui Enver Hoxha nu-i dispus s-o tolereze („Şeful cel mare (…) de 22 de ani nu mai ieşise din ţară, (…) în vreme ce ei nu ştiau altceva decât să se îmbulzească spre graniţe”), drept care ministrul de Interne în persoană vine să inspecteze pichetul de grăniceri de la Saranda, vizavi de insula Corfu („jumătate dintre trecerile ilegale în Grecia pe acolo se fac”), iar un ofiţer zelos pare să ştie cum să-i descurajeze pe transfugi – „Să li se expună cadavrul ca la Tepelena!”. Or, printre tinerii grăniceri, un fost actor amator dintr-un orăşelul de provincie, numai la asta se şi gândeşte, cum să treacă dincolo: „Toată această agitaţie şi acest chin ce se consuma pe fâşia aceea de pământ, sub stelele acelea, nu aveau alt scop decât să împiedice o mână de oameni să se mute ceva mai încolo. Câinele, barca, proiectorul, vulturul de pe drapel, el însuşi, Lul Mazrek, erau acolo pentru a zădărnici această încercare”, şi ar fi făcut-o negreşit, dacă nu se îndrăgostea de Vjollca Morina, o fată mobilizată de partid („Femeile frumoase, pe cât de necredincioase le sunt soţilor, pe atât de fidele îi sunt statului”) să petreacă noaptea cu câte-un viitor transfug şi astfel să-l descurajeze („Când te-am cunoscut pe tine, (…) dorinţa de a fugi în Vest s-a topit, a dispărut. Vestul a devenit dintr-odată tu, înţelegi?”, îi spune Lul). De dragul ei, Mazrek acceptă să joace „rolul transfugului, dar nu al celui viu, ci mort, acoperit cu un cearşaf însângerat” şi expus din loc în loc pe litoral, nu înainte de a-i spune la capătul unei nopţi de dragoste, pe post de adio: „Vino mâine să mă vezi jucând”.

De murit însă, se va muri de-adevăratelea, şi încă – fără glorie, după ce că Lul Mazrek fusese „şi paznic, şi infractor. Apărător şi în acelaşi timp inimic al statului”, iar numele său nu-i trecut pe placa memorială pe care-i gravat textul „Patria îndurerată fiicelor şi fiilor ei nefericiţi”.

28 mai ’18

XS
SM
MD
LG