Linkuri accesibilitate

Un oficial ONU cere Israelului și militanților Hamas să înceteze ostilitățile


Palestinieni în Israel
Palestinieni în Israel

Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului a făcut apel la Israel și militanții Hamas să renunțe la limbajul care inflamează tensiunile în loc să le aplaneze, la cinci zile de tiruri de rachetă ale militanților asupra orașelor israeliene și bombardamente ale aviației israeliene în Gaza. Declarația lui Michelle Bachelet a fost difuzată de la Geneva, sâmbătă, cu scurt timp înainte ca o lovitură aeriană israeliană să distrugă o clădire cu multe etaje din Gaza, care găzduia agenția Associated Press și alte instituții media.

Există îngrijorări că unele atacuri ale armatei israeliene au avut ca ține clădiri civile care nu întrunesc condițiile pentru a fi considerate obiective militare, a mai spus Bachelet. Israelul și-a intensificat operațiunile militare din Gaza, pe 15 mai, după ce violențe noi au mai izbucnit în Cisiordania și la granița cu Libanul, iar tensiunile interne între cetățeni israelieni evrei și arabi s-au intensificat în mai multe orașe cu populație mixtă. Militanții Hamas au continuat lansarea de rachete asupra Israelului. De la începutul ostilităților, pe 10 mai, 132 de oameni au fost uciși în Gaza, inclusiv femei și copii, potrivit oficialilor medicali palestinieni. În Israel, au murit opt oameni.

XS
SM
MD
LG