Linkuri accesibilitate

Israelul vrea acorduri de normalizare a relațiilor și cu alte state din Golful Persic


Steagurile Israelului și al Emiratelor Arabe Unite.
Steagurile Israelului și al Emiratelor Arabe Unite.

Ce semnificație are recentul acord de normalizare a relațiilor între Israel și Emiratele Arabe Unite și mai ales, care sunt reacțiile și comentariile în Israel?

Corespondență de la Washington
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:27 0:00
Link direct

În Israel, vestea că vor fi stabilite relații diplomatice cu Emiratele Arabe Unite și că se va dezvolta cooperare economică a fost primită, în general, foarte bine. Dar în timp ce diplomați israelieni se deplasează la Abu Dhabi pentru a discuta detaliile acordului, este la fel de evident că pentru un segment de populație, care-l sprijină pe premierul Benjamin Netanyahu, faptul că anexarea unei părți a Cisiordaniei a fost suspendată nu este privit cu ochi buni. Când a anunțat planul, președintele Trump a spus că anexarea nu mai este o opțiune în negocierile de pace, iar oficialități din Emirate au lăsat să se înțeleagă că înghețarea planurilor de anexare este – în viziunea lor – permanentă, ca și ceea ce consideră politica expansionistă a Israelului. Netanyahu nu interpretează la fel această situație, el consideră că „suveranitatea”, cuvânt cu care se referă la anexare, nu este exclusă din procesul de negociere. El precizează că „suveranitatea” va fi pusă în aplicare, cu consimțământ american.

Aici opiniile sunt împărțite, unii crezând că premierul Israelului nu face decât să amâne acest proces, în timp ce alții văd o concesie permanentă. Dar chiar dacă nu s-a renunțat la anexare, Netanyahu are ca prioritate acum să obțină aranjamente similare cu alte țări din Golf, între care Bahrein și Oman.

Netanyahu recunoaște că pentru a anexa o treime din Ciosiordania, cum promisese în campanie, are nevoie de acord american. Asta nu se va întâmpla în nici un caz înainte de alegerile din noiembrie. Dacă Joe Biden câștigă președintia, el este adeptul unei soluții cu două state – israelian și palestinian – ori anexarea pune piedici acelui proiect.

Daca Trump câștigă, probabil că nici el nu va dori să deranieze planul de creare a unei coaliții sunite împotriva Iranul și speranța că țări din Golful Persic vor urma exemplul Emiratelor Arabe Unite și stabili relații cu Israelul.

Acest scenariu este cel urmărit de planul de pace al adminstrației.

Palestinienii consideră decizia Emiratelor ca un act de trădare pentru că nu au fost obținute concesii în schimb. În Israel, 76% din populație preferă acordul cu Emiratele, anexării unei părți din Cisiordania.

XS
SM
MD
LG