Istoria celor peste o mie de alarme false cu bombă din Serbia

Un val de alarme false cu bombă a testat timp de peste trei luni forțele de securitate și nervii oamenilor, în Serbia. Început pe 11 martie cu o alarmă la bordul unui avion, acest val a cuprins apoi aeroportul, judecătoriile, școlile și alte instituții publice, perturbând viața de zi cu zi. Alarmele false cu bombă au încetat în luna iunie, fără ca publicul sârb să afle însă ce s-a întâmplat de fapt. Politicienii pro-ruși de la Belgrad au speculat pe marginea originii amenințărilor, sugerând că ar fi Ucraina. Kievul a respins sugestiile. Dar sârbii nu știu nici azi dacă autoritățile au rezolvat problema sau dacă valul de alarme false se poate repeta. Povestea amenințărilor false cu bombă din Serbia este spusă de Mila Djurdjevic, jurnalistă a Europei Libere la Belgrad.

Mila Djurdjevic: Prima alarmă falsă cu bombă în Serbia s-a produs pe 11 martie. A fost un apel despre faptul că o bombă a fost plasată la bordul unui avion care zbura de la Belgrad spre Moscova. Serbia este una din puținele țări care mai au zboruri directe spre Rusia și invers. Sunt zboruri regulate, iar acestea au continuat neîncetat încă de la începutul invaziei rusești în Ucraina. Deci, alarmele false au început în martie. Acel prim avion decolase, dar a fost readus la Belgrad când a fost primit emailul – da a fost un email - despre presupusa bombă la bord. După aducerea aeronavei la sol, unitățile speciale ale ministerului sârb de interne au verificat-o, folosind nu numai polițiști, dar și câini de poliție, iar la scurt timp au difuzat un comunicat de presă în care au spus că alarma a fost de fapt falsă și că la bordul avionului nu a fost găsit nimic.

Alexandru Eftode: Majoritatea țărilor europene au oprit zborurile spre Rusia, după ce Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie. Serbia nu le-a oprit. Cum se explică această decizie?

Mila Djurdjevic: Serbia și Rusia au de multă vreme o relație de cooperare în diferite domenii, inclusiv politică, sectorul energetic și apărare.

Serbia mizează pe faptul că Rusia o va sprijini prin mijloace politice. Așa cum Serbia nu recunoaște Kosovo ca țară independentă, Belgradul mizează pe faptul că Rusia ca membră permanentă a consiliului de securitate ONU se va opune prin veto recunoașterii Kosovo de către Organizația Națiunilor Unite.

Serbia este foarte dependentă de Rusia în privința energiei. Întregul volum de gaze importat de Serbia vine din Rusia. Această dependență durează de mai mult de un deceniu, încă din 2008, când fostul guvern condus de democrații din Serbia au semnat un acord strategic-cheie pentru cooperarea cu Rusia în domeniul energiei. Situația a rămas neschimbată de atunci, iar Serbia a depins de Rusia pentru energie. Războiul din Ucraina a schimbat însă totul, iar Serbia la fel ca alte țări europene se confruntă cu o realitate în care trebuie să-și diversifice sursele de energie. Au existat unele eforturi în această direcție, dar va fi nevoie de mai mult timp ca acest lucru să se întâmple. Până atunci Serbia își întărește mai departe cooperarea cu Rusia.

În domeniul apărării se cooperează de asemenea, în ciuda tuturor avertismentelor Uniunii Europene și a Statelor Unite. Ca țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, Serbia trebuie să-și alinieze politica externă și de securitatea la cea a Uniunii Europene.

Alexandru Eftode: Din toate aceste motive de mai sus, Serbia a păstrat legături strânse cu Rusia și după invadarea Ucrainei de către Rusia, a menținut și zborurile de pasageri când aproape toate celelalte țări europene le-au întrerupt. Și după acea primă alarmă falsă în avion, ce s-a întâmplat, cum a evoluat acest val?

Mila Djurdjevic: După câteva zile în care alarmele false cu bombă s-au repetat, iar toate au vizat la început aeroportul și avioanele care plecau spre Rusia sau se întorceau de acolo, avioanele companiei Air Serbia, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat că la lansarea acestor alarme false participă servicii speciale străine și că alarmele sunt lansate de pe teritoriul a două țări. La acea vreme, Vučić a spus că una dintre țări este o membră a Uniunii Europene, iar cealaltă țară de unde au venit amenințările este Ucraina.

Ministerul de externe al Ucrainei a dezmințit în luna aprilie acuzațiile președintelui Serbiei despre faptul că Ucraina ar fi implicată în lansarea acestor alerte false cu bombă.

Este interesant faptul că și Ucraina sprijină poziția Serbiei în cazul Kosovo. De la începutul invaziei rusești în Ucraina, Serbia s-a aliniat rezoluțiilor ONU și unor declarații ale Uniunii Europene în care invazia este condamnată. Dar Belgradul a refuzat să impună Rusiei sancțiuni. Principalul argument folosit de înalți oficiali sârbi în declarațiile lor oficiale și cele făcute jurnaliștilor este că, prin faptul că nu impune sancțiuni Rusiei, Serbia își apără interesele vitale.

Alexandru Eftode: Ce s-a întâmplat pe teren după acest prim schimb de declarații despre cauzele alarmelor false cu bombă? Au continuat alarmele, s-au extins, cât de mult?

Mila Djurdjevic: Amploarea, potrivit comunicatelor ministerului de interne, a fost imensă. În una din zile, un moment culminant, au fost lansate alerte la 300 de școli din Belgrad, chiar în preajma examenului de absolvire a școlii primare. Alte alarme au vizat instituții, centre comerciale, servicii publice, tribunale. Pe parcursul câtorva săptămâni, în luna mai, viața de zi cu zi a fost dată peste cap: nu s-au mai ținut procese la tribunal, iar copii nu au mai mers la școală, unii fiind transferați, la ordinul ministerului educației, pe sistemul online, pentru că Serbia, la fel ca alte țări, a avut deja această experiență și în perioada pandemiei.

Alarmele au început în martie, iar de atunci au existat peste 1200 de inspecții ale forțelor speciale ale poliției la obiectivele vizate.

După cum au declarat cei de la poliție fiecare alertă a fost tratată cu maximă precauție, iar toate procedurile necesare au fost respectate. Pentru că amploarea a fost atât de mare, poliția s-a confruntat cu dificultăți și deficit de personal, dar a spus că fiecare amenințare a fost tratată cu toată seriozitatea.

Alexandru Eftode: Și cum au reacționat sârbii? Care era atmosfera la Belgrad, a fost panică?

Mila Djurdjevic: Din câte am discutat cu oamenii, relatând despre aceste întâmplări, lumea nu a fost foarte speriată, dar activitatea organizațiilor a fost perturbată. De exemplu, dacă părinții erau sunați la lucru de copilul care spune că elevii au fost evacuați de la școală în urma unei alerte cu bombă, acest lucru crea probleme organizatorice.

Mila Djurdjevic: Atmosfera din Serbia era însă foarte interesantă pentru că principalii oficiali sârbi au spus că împotriva Serbiei se poartă un război ciudat, că alarmele false cu bombă reprezintă o presiune exercitată asupra Serbiei pentru a o forța să impună sancțiuni Rusiei. Iar acest discurs a fost îmbrățișat fără rezerve de către instituțiile de presă etichetate, de exemplu, de Twitter drept instituții care cooperează cu guvernul Sârb. Au titrat că se poartă un război special contra Serbiei. Dar nu a fost un discurs creat de presă. El a venit inițial din partea oficialităților sârbe.

Alexandru Eftode: Viața politică din Serbia este dominată de ceva timp de președintele Aleksandar Vučić și Partidul Progresist Sârb pe care îl conduce – un partid creat prin desprindere dintr-o formațiune naționalistă, în 2008. În perioada acestor alarme false cu bombă, ce altceva se mai întâmpla în Serbia, la ce erau atenți sârbii?

Mila Djurdjevic: În luna aprilie au avut loc alegeri parlamentare, alegeri prezidențiale și câteva scrutine locale. De exemplu - în capitala Belgrad. Alegerile din Belgrad au fost importante pentru că în capitală locuiesc aproape două milioane de oameni din cele șapte milioane ale Serbiei. Formațiunea de guvernământ, Partidul Progresist Sârb și președintele Aleksandar Vučić au câștigat alegerile. Dar o evoluție interesantă este faptul că partidele de extremă dreapta au câștigat mai multe locuri în parlament decât în toți anii de până acum. Deci, asistăm la o întărire a extremei drepte în Serbia. Toate aceste partide de dreapta și reprezentanții lor sprijină în război Rusia și pe președintele rus Vladimir Putin. Serbia se mai numără și printre puținele țări în care avem întruniri și proteste atât ale oamenilor care se opun invaziei rusești în Ucraina, cât și întruniri pro-Rusia. În Serbia, așadar, există o societatea polarizată.

Alexandru Eftode: Dar ce au mai spus totuși autoritățile. De unde au mai venit amenințările, care este țara Uniunii Europene despre care vorbea președintele Vučić la început?

Mila Djurdjevic: Numele tuturor țărilor din care ar fi venit alertele, potrivit ministerului de interne al Serbiei și altor agenții de securitate implicate în anchetă, a fost făcut public abia în luna iunie. Într-un comunicat al ministerului de interne, au fost identificate mai multe țari. Au spus ca amenințările prin e-mail au fost lansate din Polonia, Slovenia, Iran și Ucraina. Amenințările au venit de pe platformele Gmail, Proton mail, Yunus mail și Yandex. Deci, acestea au fost serviciile și țările identificate de ministerul sârb de interne în comunicatul de presă din iunie.

Alexandru Eftode: Chiar dacă am admite că amenințările au fost lansate într-adevăr de pe teritoriul acestor țări, nu înseamnă că guvernele lor au participat. Dar au participat la investigații?

Mila Djurdjevic: În ce privește cooperarea internațională, ministerul de interne a declarat că Serbia cooperează cu Europol și Interpol, dar și cu poliția și instituțiile procuraturii din țările de unde s-a stabilit că au venit amenințările.

Alexandru Eftode: Președintele sârb nu a adus public vreo dovadă concludentă în sprijinul afirmației că valul de amenințări false cu bombă a avut ca scop să convingă Serbia să impună sancțiuni Rusiei, sau să o pedepsească pentru faptul că nu le-a impus. Între timp și pe acest fundal al războiului din Ucraina, în Serbia au avut loc alegeri, iar naționalistul Aleksandar Vučić și partide ultranaționaliste le-au câștigat. Dacă am continua speculația lui Vučić, ce efecte a avut valul de amenințări false cu bombă? S-a schimbat în vreun fel poziția Belgradului?

Mila Djurdjevic: Poziția oficială a autorităților sârbe este neschimbată. Serbia se declară țară neutră din punct de vedere militar, lucru care este de asemenea statuat în strategia de apărare. Poziția nu s-a schimbat, dar auzim zilnic în numeroase declarații și luări de poziție că asupra Serbiei se exercită mari presiuni pentru a impune sancțiuni Rusiei, iar toate declarațiile demnitarilor sârbi sunt orientate în aceeași direcție, anume că Serbia nu va impune sancțiuni Rusiei. Nu a existat așadar nicio schimbare în declarațiile și politica oficială încă de la 24 februarie.

Alexandru Eftode: Amenințările false cu bombă au început în luna martie, au cuprins Serbia, dar și entitatea sârbă a Bosniei, Republika Srpska, și zonele populate preponderent de sârbi în Kosovo. Astăzi, mai există asemenea alarme?

Mila Djurdjevic: Astăzi, și ne aflăm în a doua parte a lunii iulie, alarme false cu bombă nu se mai aud. Epilogul acestei povești rămâne însă necunoscut publicului larg. Nu se știe cum s-au oprit amenințările. Ministerul de interne sârb a spus doar că au fost depistați toți făptașii de pe teritoriul Serbiei – au exista mai multe e-mailuri trimise de pe teritoriul țării. Totuși, publicul nu cunoaște încă ce s-a aflat în spatele întregii întâmplări. Știm numai de la ministerul de interne că la soluționarea acestor cazuri au participat, în afară de poliție, agenția de securitate, agenția de contrainformații militare, oficiul procurorului special pentru combaterea crimelor informaționale și procuratura pentru combaterea crimei organizate. Însă informația despre ce s-a întâmplat exact și cum a fost rezolvat cazul lipsește. Dacă va mai exista un nou val de alerte, este ceva ce publicul nu cunoaște.