Născuta pe 19 mai 1992, la Verejeni, Telenești, Republica Moldova. Studii de licență la facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova. Studii de masterat la College of Europe de la Varșovia, Polonia. Dupa masterat s-a mutat la Bordeaux (Franta). 2016 a fost anul in care a început să activeze în domeniul vinului. A avut posibilitatea să lucreze în agenții de relații publice, sa invete de la unii din cei mai buni somelieri ai lumii și să aibă grijă de imaginea unui château bordolez prestigios.
Luni
Plouă, plouă, plouă… De două zile încoace, peste regiunea în care trăim a căzut echivalentul a două luni de ploaie. Două luni în două zile… De la înălțimea a șapte etaje văd cum se umple cu apă grădina vecinului nostru. Tot ce a sădit se pierde. Apa va înghite tot a nu-stiu-câta oară.
Azi e prima zi de « deconfinement ». Asta înseamnă că, după 56 de zile de izolare, toți locuitorii Franței au voie să circule într-o rază de 100 de km. Fără certificat în care să menționeze motivul aflării lor afară. Toți sunt nerăbdători: să se revadă, să se cuprindă, să se întrebe cum a trecut pentru ei această perioadă inedită de prea mult calm, prea mult stres și incertitudine.
M-am obișnuit atât de mult cu starea de izolare, încât mi se pare că e în această lentoare ceva aproape absolut normal… Poate că, de fapt, am trăit două luni într-un ritm normal, un ritm firesc pe care îl uitasem, dar care ne-a permis să profităm de noi înșine, de timp în familie, de activități pentru care nu găseam timp niciodată.
Un virus atât de mic s-a dovedit a fi atât de mare. Mai mare decât tot progresul omenirii, mai mare decât toți banii din lume și toți puternicii planetei. Noțiunea de libertate ne-a fost zdruncinată. Ne simțim incomod și captivi. Suntem mai fragili decât am fi crezut vreodată.
Marți
Se pare că Franța nu este statul cel mai exemplar la nivel de gestionare a crizei de COVID-19. Măștile au venit cu întârziere și nici nu au venit în cantitate suficientă. Gelul hidroalcoolic, mănușile și testele au ajuns și ele cu prea mare întârziere. De această opinie sunt mai ales medicii din spitalele franceze. Înainte de criză, aceștia erau deja într-o stare de revoltă față de condițiile nesatisfăcătoare de muncă, mai ales în ce privește remunerarea. Dar, în pofida tuturor greutăților pe care le-au avut și înainte și în timpul crizei, doctorii au răspuns « prezent » la apelul pacienților aflați în pericol.
Revoltele în Franța nu te miră niciodată. Francezii înșiși spun despre patria lor că este țară protestelor și a grevelor. Un stat în care oamenii nu contenesc să ceară socoteală conducătorilor și să-și apere drepturile.
Acum câteva zile, primăria orașului în care trăim a oferit măști tuturor locuitorilor - câte o mască pentru fiecare membru al familiei. Portul măștii nu este obligatoriu decât în transportul public și în instituțiile publice.
Școlile și creșele s-au deschis pe 11 mai, dar nu pentru toți copiii. La creșă unde merge fiica noastră merg 9 copii, din 26 în mod obișnuit. Prioritate a fost acordată părinților care sunt nevoiți să se deplaseze la locul de muncă.
Noi avem singuri grijă de fiica noastră de aproape 3 ani, care duce totuși dorul prietenilor de la creșă. « Maman, quand on va aller à la crèche ? » În aceste circumstanțe, cântecelele pentru copii, desenatul, decupatul, modelatul, gătitul, construitul sunt condimentele pe care le adăugăm zilnic în muncă noastră de export de vinuri și spirtoase.
Miercuri
A treia zi după ridicarea carantinei în Franța. După două luni de stat în casă, e greu într-un fel să te determini să ieși afară. Din frică, din cauza că pur și simplu ai pierdut obiceiul de a ieși la aer fără document, sau poate doar pentru că azi plouă și e frig…
De ieri s-au deschis plajele. Trăim la 40 de minute de Oceanul Atlantic și abia așteptăm să putem admira un apus pe malul lui.
Am gătit azi împreună cu fiica mea cel mai frumos și mai gustos banana cake de până acum. Am citit mai demult și am memorizat că gătitul împreună cu copiii este un superb exercițiu de educație. Timp în care cei mici descoperă arome, culori, texturi. Aici învață să respecte ordinea adăugării ingredientelor, învață răbdarea și cooperarea.
« Pentru o copilărie fericită » e scrisă de Catherine Gueguen, medic pediatru de 20 de ani. Cartea vorbește despre ultimele descoperiri științifice cu privire la dezvoltarea și modul în care funcționează creierul uman. Accentul este pus pe copii și dezvoltarea lor armonioasă. « E imposibil să crești copii sănătoși mintal, dacă nu le oferi un mediu calm în care să crească, grijă, susținere și încurajări. »
Joi
E deja luna mai.
E deja 2020.
Parcă mai ieri veneam în Franța (2016), țară în care mi-am dorit să trăiesc dintotdeauna. Țară pe care am reușit s-o îndrăgesc de mică. Și asta inclusiv grație profesoarei mele de limba franceză din satul natal, Verejeni. Doamna Ludmila Cernolev este o profesoară extraordinară pe care o respect enorm și căreia îi sunt foarte recunoscătoare pentru inspirație, pentru efort, pentru contribuția ei prețioasă la franceză pe care o vorbesc astăzi. Mă gândesc foarte des la ea. Și îi mulțumesc mult cu această ocazie.
Probabil unicul inconvenient al lucrului de acasă este dificultatea de a separă timpul personal de timpul profesional. Iar dacă la toate astea mai adaugi și un titirez de fată care zburdă prin toată casă și te cheamă mereu la joacă, chiar că devine complicat! Maternitatea este totuși cel mai frumos lucru ce mi s-a întâmplat.
Printre altele, ceea ce-mi doresc cel mai mult când voi reveni în Moldova este să întru într-o librărie din Chișinău. O librărie… cu cărți în limba română. Sunt atât de multe cărți cu care aș vrea să plec spre casă, după ore întregi de hoinărit printre rafturi. Doar cine știe înțelege.
E mare minune să poți să fii sănătos, să poți să mergi unde vrei, să poți să te miști cum dorești. O ora de sport lansează o doză bună de endorfine, numai bune pentru un joi seară, când oboseală zilelor de muncă se adună simțitor.
Vineri
„Success comes before work only in the dictionary”, spunea profesorul meu de Științe Economice la College of Europe. Succesul nu aparține atât celor talentați, cât celor perseverenți în eforturile lor.
A fost o săptămâna încărcată. O săptămâna în care idei de noi proiecte s-au născut.
Scrisul are incredibilă putere de a disciplina gândurile, de a le ține sub control. Scriam jurnale înainte, dar de vreo trei ani încoace am abandonat obiceiul. Îmi spun că n-ar fi rău să reîncep să scriu.