Dorina Khalil-Butucioc – critic de teatru și cercetător științific.
Născută: 21 noiembrie 1975, comuna Larga, Briceni.
Studii: Specialitatea Limba și literatura română și franceză, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți; studii de doctorat la Institutul de Filologie și la Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei.
Activități: lector la Facultatea de Filologie a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți; cercetător științific la Institutul Patrimoniului Cultural al AȘM; profesor de teoria dramei la Facultatea Arta teatrală, coregrafică și multimedia a Academiei de Muzică, Teatru și Arte plastice din Chișinău.
Membru al Uniunii Teatrale din Moldova (UNITEM) și al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (IATC / AICT).
Unul dintre fondatorii, alături de regizorul Sava Cebotari și scriitorul Dumitru Crudu, și directorul artistic al Centrului de Dramaturgie Contemporană (CDC) din Chișinău.
Scrie în română, rusă, franceză și germană articole despre dramaturgia și teatrul contemporan universal și moldovenesc. Participă la simpozioane și conferințe științifice, la reuniuni și festivaluri de teatru naționale și internaționale.
Publică monografia Dramaturgia națională din anii ’90 în (con)textul postmodernismului. Chișinău: Editura „Epigraf”, 2020, p. 264. ISBN 978-9975-3376-2-5.
Luni - Izvoare
M-am trezit dimineața acasă, la Larga, și nu era un vis... Am ieșit în curte, am gustat din strugurii rămași, am mers prin grădină și m-am dus la râpa copilăriei mele și a copiilor mei. Prin bruma dimineții am ajuns la izvorul cu apă făcătoare de minuni... Amintindu-mi că e locul preferat al lui Alan și al Daliei, i-am salutat virtual, cum o fac deseori, cu o fotografie și un... citat. Îi „terorizez” de mai mult timp cu maxime despre rostul cărților și al cititului. Astăzi, pagina buchszene.de (scena cărții) mi-a trimis următorul citat al scriitorului german Alfred Döblin: „Jedes Buch wirft am Ende dem nächsten Buch den Ball zu” – „La final fiecare carte îi aruncă mingea cărții următoare”. Mi-am adus aminte cum eu și fratele meu, Valentin, prindeam „mingile” pe care ni le arunca tata și le mai căutăm până în prezent... Iar mama avea grijă să le putem prinde cât mai bine, și acum mă aștepta, împreună cu Nașa Liusea, să ne sorbim cafeaua cu amintiri...
Dar ce bine zicea I Creangă: „Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea este veselă și nevinovată și drept vorbind, acesta-i adevărul...”. Mai târziu, în drum spre Briceni, am vorbit cu verișorul meu despre isprăvile, planurile și visurile noastre din copilărie. La întoarcere, prin pădurea Briceniului cufundată în toamnă, mi-a încredințat mașina lui. Or, unul din visuri mi l-am realizat în Germania: mi-am luat permisul de conducere aproape 2 ani în urmă exact cu o săptămână înainte de declararea carantinei generale. Șoferii începători primesc în Germania doi ani de probă. Or, la câte probe ne-a pus această pandemie... De aceea seara cu mama, la gura sobei, a fost o realitate simțită și trăită cu toți porii corpului și ai sufletului.
Marți Cuie
Și dacă tot despre visuri vorbim... Am ajuns ziua la timp, la Institutul Patrimoniului Cultural al AȘM, unde am activat în calitate de cercetător științific aproape un deceniu. Or, cu mulți ani în urmă, la Alma mater a mea – US Bălți, Dna dr. hab. Maria Șleahtițchi m-a botezat cu tema „Dramaturgia națională din anii ’90 în (con)textul postmodernismului” pentru o teză de masterat pe care am continuat-o într-una de doctorat, coordonată de acad. Mihai Cimpoi. Nu am susținut-o atunci, fiindcă am crezut incorect a scrie despre dramaturgie doar din punct de vedere literar fără a cunoaște și legile teatrului. Astfel au urmat ani buni de ucenicie petrecuți la AMTAP, unde la Facultatea de Teatru am învățat conștiincios împreună cu studenții mei și am predat Teoria dramei, Teoria și Istoria teatrului, și am inițiat chiar un curs de Dramaturgie contemporană din R. Moldova. Acum, după multe căutări și peripeții, am ajuns la etapa presusținerii tezei și i-am avut alături, live, pe oamenii dragi mie: acad. Mihai Cimpoi, dr. hab. Ana-Maria Plămădeala, dr. Ana Ghilaș, dr. Violeta Tipa, iar virtual s-au conectat: conducătorul tezei dr. Angelina Roșca, dr. hab. Elena Prus, dr. hab. Aurelian Dănilă, dr. Elfrida Coroliova. Ce revelație a fost să-i ascult, să discutăm, să polemizăm!
Revelația polemicii, dar și a teatrului adevărat am retrăit-o și... la Teatrul Poetic „Alexei Mateevici” din Chișinău! Spectacolul Martiri după piesa lui Marius von Mayenburg, montat de Luminița Țâcu în 2020, a fost invitat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru FESTIS, care s-a desfășurat la Chișinău între 11 - 21 octombrie 2021. Ca un Prolog, înaintea începerii spectacolului, vocea regizoarei sonorizează mai multe întrebări ce formulează nu doar tema provocătoarei piese a dramaturgului german, ci și problema fundamentalismelor și a extremismelor din societatea contemporană. Scenografia multifuncțională, creată de Irina Gurin, se mulează bine pe locurile unde se desfășoară acțiunile: bucătăria, odaia, bazinul, clasa, biserica etc. Iar pietrele și șinele de cale ferată / podul șubred din avanscenă ne arată nouă, spectatorilor, că suntem la doar un pas de sau spre... Fiecare dintre actori – Cătălina Budu (Willy Batzler), Nina Lefter (Inge Sudel), Victor Untilă (Markus Dörflinger), Valentin Delinschi (Dieter Menrath), Mihaela Chiu (Lydia Weber) – sunt atât de credibili în roluri, încât bucură nu doar faptul că mesajul textului a fost înțeles perfect, ci și transmis asumat. Proiecțiile video, create de Cristian Oloi, și frazele, râsul, suspinele etc. la microfon ale lui Giasti Sirah (Eleva) accentuează punctele culminante ale scenelor. Cuiele din afiș și din cutia, mutată mereu de protagoniști, și piatra din mâna actorului Eugen Prisăcaru în rolul tânărului „rebel”, ca și pușca lui Cehov, trebuie să împuște până la finalul spectacolului. Astfel, piatra devine arma cu care Benjamin Sudel îl atacă pe Georg Hansen (actorul Ion Liulica), iar cuiele, cu toată simbolistica lor de la Biblie încoace, înțeapă nu doar corpul actriței Olesea Sveclă în rolul profesoarei Erika Roth, ci și pe toți martirii adevărați sau falși. Pornind de la afiș până la prestația actorilor, mai ales a generației tinere – școala AMTAP, primești senzația unui produs teatral de calitate, rar și multașteptat în arealul nostru teatral.
Din păcate, scriind despre spectacolul Martiri, care mi-a intrat ca un cui în inimă, am reușit să bat doar câteva cuie pe foaie... și mai există încă atâtea locuțiuni cu cuvântul „cui”!
Miercuri DOR
Dar câte expresii avem în limba română cu cuvântul intraductibil „dor„ știu mai bine cei care (nu) au plecat de acasă... Despre acest lucru și multe altele am discutat cu angajații Biroului Relații cu Diaspora, care mi-au organizat o primire ca acasă, m-au descusut și ascultat, mi-au povestit despre proiectele lor recente și de viitor. La unul din ele – DOR –, spre marea mea uimire și mulțumire, a participat în vara aceasta Alan. Meritul echipei a fost nu doar de a-i atrage pe copiii moldovenilor de pretutindeni într-un program bine gândit și realizat, ci și de a le provoca dorința unor aventuri, planuri și visuri legate de țara noastră.
La Măria sa Întâmplarea m-am gândit mai târziu, căci după aceea mă grăbeam la întâlnirea cu soția regretatului Director al acestui Birou, Dl. Valeriu Turea. Ca de obicei, Dna Larisa Turea mă aștepta în cămăruța ei de secretar literar la Teatrul Național „M. Eminescu” cu o cafea, cu o vorbă bună, cu o carte nouă, iar acum și cu o durere de nedescris. Discuției noastre s-a alăturat și directorul Teatrului Petru Hadârcă, cu care am vorbit despre cei 100 de ani ai teatrului, despre Reuniunea Teatrelor Naționale ce avusese loc, despre cărți, albume, spectacole... Din păcate nu am reușit să merg la premierele teatrului și nici la alte spectacole din FESTIS...
Mă aștepta Violeta Tipa, cu care am dialogat pe aceeași undă despre teatru, despre apropiata lansare a cărții sale „Miracolul filmului de animație moldovenesc", dar mai mult despre „Civilizația spectacolului” de Llosa...
Înainte de a pleca la aeroport, în mare grabă, am scris, de mână (!), pe mai multe plicuri adresele la care trebuie sau vreau să trimit Rezumatul tezei de doctorat. Din păcate, nu erau scrisori la un prieten, care e Teatrul... dar cât de mult aș vrea ca despre dramaturgia din Republica Moldova să se știe, să se vorbească, să se scrie în lume! Un vis?
Joi Palindrom
Dis-de-dimineață m-am urcat în avion, am răzămat capul de scaun și... Eram în holul Teatrului „Satiricus. I. L. Caragiale”, sâmbăta, 16.10.2021, la lansarea cărții mele „Dramaturgia națională din anii ’90 în (con)textul postmodernismului”, apărută la Editura „Epigraf” grație câștigării Concursului din cadrul Programului pentru editarea cărții naționale al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova. Astfel, în Ediția a V-ea a Festivalului Internațional al Teatrului „Satiricus. I. L. Caragiale”, despre dramaturgia basarabeană au vorbit: directorul teatrului Sandu Grecu, moderatoarea dr. Violeta Tipa, Acad. M. Cimpoi, Dr. hab. Maria Șleahtițchi, dramaturgii Irina Nechit, Dumitru Crudu, Nicolae Negru. S-au spus cuvinte atât de frumoase despre cei 9 protagoniști ai cărții – Constantin Cheianu, Val Butnaru, Nicolae Negru, Irina Nechit, Angelina Roșca, Dumitru Crudu, Mircea V. Ciobanu, Maria Șleahtițchi și Nicolae Leahu, despre monografie, despre mine. Le-am mulțumit tuturor celor prezenți, dar în deosebi echipei Teatrului, care, încă din 2005 și-a propus implementarea unui proiect teatral unic: „Promovarea dramaturgiei naționale în contextul evoluției generale a teatrului din Republica Moldova”, montând până acum piesele (!) a mai mult de zece dramaturgi basarabeni. Astfel, lansarea acestei cărți anume aici și acum e mai mult decât simbolică! Totodată, îmi imaginam cum această carte îi aruncă mingea unui alt volum dedicat Dramaturgiei naționale din 2000 încoace.
Dar m-am pomenit brusc pe scena Teatrului „Satiricus. I. L. Caragiale”, în spectacolul Casa după piesa lui Maxim Gorkiy, tradusă de Ion Diviza, montat recent de regizorul Dumitru Acriș (Moscova), talentatul nostru conațional (mai) bine cunoscut peste hotare. Spectatorii sunt plasați într-un spațiu împățit în patru părți, ca o cruce, așa încât să poată vedea intrările-ieșirile actorilor dor din 3 uși, căci orice casă ascunde mereu un mister. Astfel, odată intrați în „Casa Bernardei Alba”, și protagoniștii, și spectatorii, se întreabă când și dacă vor putea ieși vreodată... Într-un joc al imaginației, am înlocui figurile piesei și ale spectacolului cu personajele dantești, pornite în peregrinările lor prin Infernul și Purgatoriul vieții în căutarea Paradisului pierdut. Cât m-a bucurat faptul că actorii Elena Oleinic (Vassa Petrovna Jeleznova), Alexandr Shishkin (Prohor Jeleznov), Irina Rusu (Ana), Ion Grosu (Mihail Vasilievici – administratorul), Alexandrina Grecu (Ludmila – soția lui Pavel), Gheorghe Gușan (Pavel), Nadejda Crîlov (Natalia - soția lui Semion), Alexandru Crîlov (Semion), Olga Anghelici (Lipa), Roman Malai (Preotul) au făcut față provocării și s-au ridicat la nivelul stabilit de spectacolele marca Acriș.
Germania m-a trezit și m-a întâlnit cu aplauze... nu, cu rafale furtunoase de ploaie și de vânt... Drumul de la aeroport până acasă a fost presărat cu frunze împrăștiate, copaci doborâți, o mașină răsturnată... Natura îmi citea sufletul...
Vineri Rezistență
Astăzi m-am trezit deja acasă, în Germania, și nu este un vis... Cafeaua de dimineață mi-a confirmat acest fapt, dar și m-a dus cu gândul la prietenii mei de aici. Nu am făcut-o niciodată, de aceea mă folosesc acum de această ocazie să le mulțumesc familiilor Glantz, Prietz, Bretz, Adolph, Bühner, Kühn ș.a. pentru ajutor, încredere și încurajare.
Când mi-am dat seama că trebuie să trimit astăzi Jurnalul, am deschis și am recitit rapid primul Jurnal, scris cu 8 ani în urmă, la fel într-o săptămână frumoasă de toamnă. Revenind de la lansarea volumului 9 al Jurnalului săptămânal, îmi făcusem câteva notiție pe care, cu sau fără permisiune, le reproduc aici mot-a-mot: „Jurnal după jurnal… Lansare de cărți la Radio Europa Liberă – lansări de oameni-cărți care se vor și merită a fi citite…; Jurnalul – suma tipurilor de monolog ale unor (post)stop-cadre: monolog propriu-zis, tiradă, soliloc, aparteu…; Dna Valentina Ursu – mesagerul Zeilor Bunătății, Modestiei, Intuiției…; Jurnalierii – vorbitori la fel de buni ca și scriitori…; Vladimir Beșleagă – Omul care nu are nevoie de viză ca să intre pe teritoriul Înțelepciunii…; Discuții scurte cu Dl. Beșleagă despre etimologia numelor (noastre) proprii, cu Dl. Bârsă despre Cenușăreasa genurilor literare din RM – dramaturgia, cu Dl. Pilchin despre spectacolele-lectură ale Centrului de Dramaturgie Contemporană...; Cafe Propaganda – loc(al) perfect pentru unele proiecte ale Centrului de Proiecte Culturale „AzArt” care se va lansa mâine…; Jurnalul meu din Ediția a 9-a – desigur pagina 244!; Mulțumiri tuturor celor care mi-au oferit plăcerea, onoarea și amintirea de a fi, cu toții, în al 9-lea cer!”. În acel Jurnal mi-am putut permite să mă joc cu întâmplările, ideile, cuvintele... În acest Jurnal „descopăr” o „evoluție”, cu toate prefixele posibile, a felului meu de a scrie... Vreau să cred, însă, că nu e vorba de o schimbare de stil, ci de perspectivă. Mi-am propus în mod intenționat să evoc unele nume, instituții, evenimente care, prin coloană vertebrală, prin credință, prin cultură, contribuie la rezistența noastră.
Izvoare, cuie, dor: palindrom. Rezistență...