Linkuri accesibilitate

James BALDWIN. Dacă strada Beale ar putea vorbi


James Baldwin

Nu cred să fi citit, de la capodopera lui Harper Lee Să ucizi o pasăre cântătoare (1960), un roman despre „pierderea inocenţei rasiale” (The New Yorker) mai cutremurător decât Dacă strada Beale ar putea vorbi, Black Button Books, 2019, de James Baldwin (1924 – 1987), autor născut în Harlem, şi care a cunoscut „nedreptatea rasială” literalmente pe propria piele.

Moldova, James Baldwin book, 25 iunie 2021
Moldova, James Baldwin book, 25 iunie 2021

„– Alonzo, o să avem un copil”, îi dă fata Vestea cea Mare iubitului ei, atât că „prin sticlă, la un mic receptor”, căci tânărul se află la puşcărie, fiind acuzat de viol, „iar în acele câteva clipe când era acolo singur, departe de mine, copilul era singurul lucru real din lume, mai real decât închisoarea, mai real decât mine”. Şi ce frumos fusese până acum, cei doi – Fonny de 22 de ani, şi Tish de 19 – crescând împreună, iar de ceva timp, şi iubindu-se: „Probabil că nu se întâmplă prea des ca doi oameni să şi râdă şi să şi facă dragoste, să facă dragoste pentru că râd şi să râdă pentru că fac dragoste. Dragostea şi râsul vin din acelaşi loc, dar puţini oameni ajung acolo”. Şi cum Fonny „nu era negrul nimănui”, în „f… asta de ţară liberă asta e o crimă”, aşa că pe seama tânărului este pusă o crimă pe care acesta nu avea cum s-o comită, aflându-se la celălalt capăt al oraşului, dar „dacă nu eşti negrul nimănui, eşti un negru rău: aşa au hotărât poliţiştii”. Scurt pe doi: „Dacă Fonny era alb, nu exista nici un caz”. (Şi, ceva mai spre final: „Acum Fonny ştia de ce este aici, de ce este unde este (…). Nu e aici pentru ce a făcut. Asta a ştiut mereu, dar acum ştie asta şi încă ceva. (…) Aceşti oameni captivi reprezintă preţul ascuns al unei orori ascunse: cei drepţi trebuie să poată şti unde sunt damnaţii”.)

Dacă „pierderea inocenţei rasiale” duce la puşcărie, pierderea inocenţei feciorelnice pur şi simplu o transportă pe Tish – într-o scenă magistral scrisă pe câteva pagini, din care voi cita doar începutul (ca să-i lăsăm pe tineri între patru ochi):

„– Nu-ţi fie teamă. Ţine-mă în braţe.

L-am ţinut în braţe în agonie, nu exista nimic pe lume de care să mă ţin, mi-am băgat mâna în părul lui încâlcit. Nu-mi dădeam seama dacă gemea el sau gemeam eu. A durut, a durut, n-a durut. Era o greutate stranie, o prezenţă care îmi poseda o parte a mea despre care nu ştiam că există. Aproape că am ţipat, am început să plâng: durea. Nu durea. Ceva necunoscut începea”.

Fără happy end, având mai degrabă un final deschis – umbrit totuşi de moartea lui Frank, tatăl lui Fonny –, Dacă strada Beale ar putea vorbi spune „o poveste emoţionantă, dureroasă, atât de umană şi atât de realistă, încât impresionează prin atemporalitate” (Joyce Carol Oates).

28 iunie ’21

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG