Linkuri accesibilitate

Jan Šibík, fotograful ceh al Revoluției române: „Nivelul emoțiilor era incredibil”


Fotografie făcută de Jan Šibík

Pentru vizitatorii autumnali ai Pragăi, inclusiv pentru români, a fost poate o surpriză să întâlnească imagini din România într-unul din cele mai vizitate locuri ale metropolei cehe. La Primăria din Orașul vechi, cunoscută mai ales pentru orologiul cu figurine de apostoli care ies la oră fixă în văzul unei mări de turiști, a expus fotografii de la Revoluția română fotograful ceh Jan Šibík. De fapt, a fost o expoziție cu dublu obiectiv, îndreptat atât spre România, cât și spre Cehoslovacia revoluționară de la sfârșitul aceluiași an decisiv, 1989. Într-o zi frumoasă de toamnă, 30 de la captarea pe film a tumultoasei istorii est-europene, fotograful Jan Šibík i-a făcut loc reporterului Europei libere la masa cu rol de tejghea de la intrarea în expoziție, unde printre multe alte activități – mai ales scurte schimburi de cuvinte cu admiratorii - a răspuns cu amabilitate și pe alocuri cu însuflețire la câteva întrebări.

Europa Liberă: Cum ați ajuns în decembrie 1989 în România?

Jan Šibík, fotografie făcută în 2008 în timpul unei demonstrații
Jan Šibík, fotografie făcută în 2008 în timpul unei demonstrații

Jan Šibík: „Eu am început să urmăresc demonstrațiile din blocul comunist în 1988, ca pe un întreg. În 1989 a căzut Zidul Berlinului – iar eu am fost acolo – apoi a fost revoluția de la noi, din Cehoslovacia... Când am auzit primele știri despre incidentele violente la Timișoara am vrut de îndată să merg acolo, dar am aflat că România și-a închis granițele. Ce mi-a trecut prin cap? Știam că este un tren pe ruta Lvov-Sofia, via București, și m-am gândit că aș putea să încerc ceva... Aveam speranțe minime, eu și colegul meu cu care am mers spre România. La granița (dintre URSS și România) eram singuri, noi doi, în vagon. Grănicerii ne-au spus că România este „închisă”, dar eu le-am spus că noi vrem să mergem la Sofia, ceea ce scria și pe biletele noastre...”

Europa Liberă: Știau că sunteți ziariști?

Jan Šibík: „Nu, nu! Am avut mare noroc. Cred că astăzi nu aș mai risca, nu aș mai crede că „îmi iese”. Așa am ajuns la București, și am ajuns chiar în ziua când Ceaușescu și-a organizat mitingul de condamnare a demonstranților, sau „criminalilor” de la Timișoara. La începutul mitingului oamenii încă mai aplaudau, dar către sfârșit au început să fluiere, iar Ceaușescu a plecat... Apoi am văzut armata, peste tot erau tancuri îndreptate împotriva mulțimii; a doua zi, dacă bine îmi amintesc, a venit marea schimbare, după ce conducerea armatei și-a dat seama că situația e gravă și a hotărât să treacă de partea populației care protesta. Oamenii au început să urce pe tancuri, să îmbrățișeze soldații, iar tancurile cu oameni au circulat vreo două-trei ore, sărbătorește, prin București. Apoi armata a retras tancurile... Emoțiile erau foarte puternice la început, dar s-au diminuat apoi, cu fiecare zi.”

30 de ani de la Revoluția din 1989 - romania.europalibera.org

Europa Liberă: Unde ați dormit, la București?

Jan Šibík: „La ambasada Cehoslovaciei. Îmi amintesc că angajații erau destul de speriați. Despre revoluția noastră, cehoslovacă, se spune că a fost „de catifea”, pașnică, dar în România, unde până la urmă au murit peste o mie de oameni, circulau în acele zile informații înspăimântătoare. Și chiar dacă nu toate s-au adeverit (de pildă despre „zeci de mii” de morți la Timișoara), atmosfera era foarte tensionată. Iar comparația cu ce s-a întâmplat la Praga este grăitoare, chiar dacă și aici au avut de suferit oameni – studenții loviți cu brutalitate de polițiști, pe 17 noiembrie. Dar mai este ceva care nu se poate compara: emoțiile. Nivelul emoțiilor în România acelor zile era incredibil. Dacă ar fi să caut ceva asemănător în memorie, de atunci încoace, ar fi poate înmormântarea lui Yasser Arafat, la Ramallah...”

Europa Liberă: Erau curioși bucureștenii de unde sunteți, cum ați ajuns acolo?

Jan Šibík: „N-aș putea spune că ne-am aflat tocmai noi în centrul atenției... Oamenii erau mai preocupați de ce s-ar putea întâmpla, circulau informații că armata trage în oameni, sau e gata să tragă, iar tensiunea era foarte mare. Iar din acea tensiune enormă a izbucnit euforia aceea incredibilă, când s-a aflat de la radio și televiziune că armata este de partea poporului. Oamenii cu care am venit în contact au fost foarte binevoitori în euforia lor, nimeni nu s-a opus fotografierii, ba dimpotrivă!”

Europa Liberă și revoluția din 1989 - arhiva radio

Europa Liberă: Ați fost și martorul haosului din zilele următoare, când se trăgea, dar nimeni nu știa cine în cine trage?

Jan Šibík: „Din păcate, nu. A trebuit să mă întorc în Cehoslovacia, să fiu cu mama mea, de Crăciun... Ca profesionist am regretat că am plecat „prea devreme”, a fost marea mea greșeală ca fotograf, fiindcă din acele zile sigur ar fi ieșit fotografii foarte dramatice. Dar pe de altă parte cred că lucrul cel mai important au fost emoțiile, în zilele acele. Și oricum sunt bucuros că am fost unul din foarte puținii fotografi străini în acele zile, când România era „închisă”. Când eu ieșeam din România, tocmai intrau în țară, în sens invers, primii ziariști străini, profitând că granițele fuseseră redeschise. Dar chiar și la ieșirea din țară se simțea tensiunea, cred că militarii se temeau să nu iasă din țară suporterii lui Ceaușescu, de care se vorbea mult în acele zile...”

Europa Liberă: Ați mai trecut ca fotograf prin așa momente tensionate, când ați obținut ce ați vrut mulțumită norocului, cum spuneți dvs.?

Jan Šibík: „Da, ceva mai devreme, când cu Zidul Berlinului. Atunci ascultam Europa liberă, unde am auzit, la 9 noiembrie, cum oficialul est-german Gunter Schabowski a anunțat la o conferință de presă că se va instaura regimul de circulație fără viză spre Germania de vest, inclusiv spre Berlinul occidental. Cineva l-a întrebat când va intra decizia în vigoare, el s-a uitat prin hârtii și a spus „cred că imediat”. În noaptea aceea oamenii au început să se adune la Zid, iar grănicerii est-germani, văzând că nu fac față, le-au dat drumul. Eu am ascultat toate aceste știri, apoi, dimineața, am luat primul tren spre Berlin și am mers direct la Poarta Brandenburg, la punctul de trecere a frontierei. Acolo grănicerii mi-au spus: „Libera circulație este numai pentru est-germani, dvs. ca cehoslovac aveți încă nevoie de viză”. Am încercat la al doilea punct de frontieră, tot fără succes, dar la al treilea, cel mai aglomerat, grănicerii au strigat la un moment-dat spre mulțime: „Ridicați pașapoartele!”. În mulțimea de pașapoarte RDG-iste a trecut neobservat și pașaportul meu, așa că am intrat ilegal în Berlinul de vest. Am avut noroc, fiindcă toate fotografiile interesante, cu oameni demolând zidul, s-au făcut în acele zile în partea de vest a zidului – pe latura estică nu se întâmpla mare lucru. A fost prima mea vizită în Europa occidentală – o vizită ilegală”.

Europa Liberă: Se împlinesc 30 de ani de la acele evenimente. Cum evaluați, retrospectiv, ce s-a întâmplat de atunci în fostele țări comuniste? Sunteți dezamăgit?

Jan Šibík: „Sigur că mulți oameni, deveniți brusc liberi atunci, erau mai degrabă euforici decât realiști - și cehii, și românii. În Cehoslovacia oamenii credeau că în câțiva ani vor ajunge din urmă țările cele mai dezvoltate, ca nivel de trai, ceea ce nu s-a întâmplat. Ștergerea decalajului merge mai încet, așa că mulți sunt nemulțumiți.

„Democrația nu se face în mod automat” - 30 de ani de la revoluțiile din 1989
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:09 0:00


O problemă în plus în Cehia, și cred că și în România, sunt scandalurile de corupție cu implicarea oficialilor guvernamentali, care amplifică dezamăgirea. De asta există în Cehia, și poate și în România, o anumită categorie de oameni care susțin că înainte era mai bine – fără să recunoască, sau să-și dea seama, chiar, că așteptările lor au fost nerealiste. Pentru mine, anul 1989, revoluțiile din anul acela, au însemnat pe plan profesional un moment de orientare, mi-au arătat ce fel de fotografii vreau să fac, anume foto-jurnalism. Și chiar dacă astăzi nu sunt total mulțumit de starea democrației în Cehia, sunt conștient că schimbarea a fost ireversibilă, doar că va trebui să avem încă răbdare.”

Europa Liberă: Sunt oameni care își percep viața ca împărțită între „înainte” și „după revoluție”... Vă numărați printre ei?

Jan Šibík: „Bineînțeles. Sunt convins că n-a fost alt eveniment care ne fi influențat mai multe viețile - mie, dumneavoastră și tuturor oamenilor din Europa centrală – ca anul revoluționar 1989”.

XS
SM
MD
LG