Linkuri accesibilitate

„Je t’aime moi non plus”: nici un progres în negocierile Londra - UE


Londra nu a venit cu nici o propunere care să relanseze negocierile privind granița dintre Irlanda și Irlanda de Nord.

Pentru moment, se pare că liderii Uniunii Europene nu văd progrese suficiente în negocierile privind Brexit-ul pentru a convoca un summit special, luna viitoare, relatează agențiile internaționale de presă, citând surse europene care au participat la discuțiile de miercuri seară.

Reuniunea șefilor de stat și guvern a început miercuri seară, la Bruxelles, cu un dineu de lucru la care premierul britanic Theresa May nu a adus, se pare, un plan viabil pentru rezolvarea problemei graniței dintre Irlanda și Irlanda de Nord, după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Summitul UE continuă joi.

„Avem nevoie de ceva proaspăt", a spus marți președintele Consiliului European, Donald Tusk. Tusk rezuma astfel exasperarea multor capitale în fața felului în care Marea Britanie tărăgănează negocierile în legătură cu Brexit, ieșirea din Uniunea Europeană, care sunt practic blocate de mai multe săptămâni.

Corespondența zilei de la Bruxelles cu Dan Alexe
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:43 0:00

Întâlnirea la vârf europeană care are loc la Bruxelles miercuri și joi, 17 - 18 octombrie, fusese prezentată multă vreme ca fiind cea a ultimei șanse. Marea Britanie trebuie să iasă din UE în martie 2019, în timpul președinției române a Consiliului European, dar principalele subiecte de neînțelegere sunt departe de a fi rezolvate, în special chestiunea frontierei din Irlanda și situația cetățenilor UE care trăiesc și lucrează în Anglia.

Luni seara a avut loc, așadar, la Bruxelles reuniunea acelor „șerpași” (de la „șerpa”, numele ghizilor alpiniști tibetani), experții negociatori de pe lângă fiecare guvern al UE, care trebuiau să pregătească elementele concrete ale întâlnirii șefilor de stat și de guvern, dar reuniunea a fost încheiată fără un acord.

Asta înseamnă că summitul riscă să se dovedească inutil, încheindu-se cu alte declarații plate, de circumstanță, ceea ce ar duce la necesitatea unui alt summit dedicat Brexitului, pe la jumătatea lui noiembrie.

Limita pentru a ajunge la un acord este summitul din decembrie, în apropierea Crăciunului, pentru că odată intrat în 2019, UE se va regăsi practic în campanie electorală pentru alegerile parlamentare europene din mai anul viitor.

Pentru europeni, o frontieră concretă, solidă, în Irlanda de Nord este inacceptabilă. Asta ar putea duce la reînceperea violențelor, cărora li se pusese capăt în jurul anului 2000. Pentru a nu instala o frontieră solidă, ar însemna ca Irlanda de Nord să beneficieze de un statut aparte, rămânând în piața unică a UE, ceea ce ar separa teritoriul de restul Marii Britanii, lucru inacceptabil pentru clasa politică britanică și partizanii Brexitului.

Rămâne posibilitatea teoretică a unui nou referendum britanic în legătură cu UE, care probabil s-ar încheia cu un răspuns pozitiv de data asta, numai că lucrul nu mai depinde de europeni, care au ajuns într-un stadiu de oboseală vizavi de frământările și pretențiile britanice.

În sfârșit, în marginea summitului, merită menționată absența totală a PSD-ului, a socialiștilor români. Ca întotdeauna înainte de un summit UE, miercuri au avut loc mini-summiturile pe partide. Altfel zis, acolo se întâlnesc separat șefii de partide și de guverne PPE, socialiști, liberali etc., fiecare în grădina lui ideologică.

România, deși are guvern socialist și probabil cel mai mare partid socialist din UE in termeni de membri, ba chiar preia președinția UE peste două luni…, nu a participat.

Sau PSD-ul n-a fost invitat (caz grav și fără precedent), sau nu au vrut să-i trimită pe Dragnea sau Dăncilă, ceea ce e la fel de grav, dat fiind că reprezentantul României ar fi fost cel mai important participant, în perspectiva președinției UE de la 1 ianuarie.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG