Linkuri accesibilitate

Jenny ERPENBECK. Eu plec, tu pleci, el/ea pleacă


Jenny Erpenbeck

Cauza lui Erich Maria Remarque, cel atât de înduioşat de soarta refugiaţilor, este şi cauza berlinezei (de Est, detaliu important) Jenny Erpenbeck (n. 1967), autoarea romanului Eu plec, tu pleci, el/ea pleacă, în tălmăcirea lui Andrei Anastasescu, Black Button Books, 2021 – „o poveste extrem de umană despre un om singur, izolat emoţional, care descoperă treptat că există dincolo de el o lume mult mai vastă şi iminentă prin întâlnirile sale cu emigranţii portretizaţi extraordinar de viu, fiecare cu propria lui poveste…” (The Guardian)

Moldova, Jenny Erpenbeck, 1 septembrie 2022
Moldova, Jenny Erpenbeck, 1 septembrie 2022

Un bloc de beton armat, moştenire a epocii RDG-iste, acum afectat refugiaţilor africani în aşteptarea procedurilor de legalizare – aşa mi se arată compactul roman al berlinezei, foarte bine scris (şi tradus!), ce impresionează prin forţa calmă a discursului, de-o densitate (intelectuală & emoţională) comparabilă cu cea a Vechilor Maeştri: „Richard se gândeşte la tatăl lui, care, în calitate de soldat german, a fost trimis în Norvegia şi în Rusia ca să stârnească învălmăşeală de război. Detlef se gândeşte la mama lui, care, cu aceeaşi grijă cu care-şi împletise cândva părul ca fată germană, a curăţat mai târziu, ca lucrătoare în dărâmături, cărămizile de mortar cu ciocanul, ajutând la reconstruirea ţării. Sylvia se gândeşte la bunicul ei, care i-a trimis soţiei, pentru proprii lor copii, lenjeria pătată de sânge a unor copii ruşi. Petele ies uşor cu apă rece. Meritul mamelor, taţilor şi bunicilor lor a fost, dacă se poate spune aşa, distrugerea. Crearea unei suprafeţe goale, pe care copiii şi nepoţii trebuiau s-o acopere cu text. Iar meritul propriei lor generaţii? Motivul pentru care le merge atât de bine acum, mult mai bine decât, de exemplu, acestor trei bărbaţi africani despre care tocmai a vorbit Richard? Cei care stau acum aşezaţi pe canapea şi-au petrecut copilăria după război, de aceea ştiu că tranziţia de la «înainte» la «după» se bazează de multe ori pe cu totul alte principii decât pedeapsa şi răsplata.” Cât despre refugiaţi – din Niger, Burkina Faso, Ghana ş.a.m.d. – ei bine, în ochii autorităţilor germane „Un tată ucis şi doi copii înecaţi nu înseamnă nimic pe lângă o diplomă de studii în economie şi ştiinţe sociale, un grup de refugiaţi nu este un popor, iar un şef de bandă care intervine în favoarea oamenilor lui nu e şef de stat”. Or, Richard, universitarul abia pensionat, nu doar că îmbrăţişează cauza refugiaţilor africani, ci se pune la dispoziţia acestora, ajungând chiar să-i găzduiască pe unii dintre ei, iar pe alţii să-i plaseze pe la prietenii berlinezi.

La pag. 57, titlul cărţii îşi face intrarea în naraţiune: „Pune alături, pe pat, hârtia acoperită de cuvinte în germană; deasupra capului, pe perete, e prinsă o listă cu verbe neregulate: gehen, ging, gegangen”, pentru ca la pag. 288 să ajungem tot acolo:

„Orele de germană au început acum aproape cinci luni, pe vremea când încă erau cazaţi în căminul de bătrâni: gehen, ging, gegangen. Acum patru luni s-au mutat în Spandau şi au pierdut câteva ore din cauza interviurilor individuale, apoi au luat-o de la capăt: gehen, ging, gegangen. (…) Acum doar câţiva dintre ei fac de două ori pe săptămână drumul de la diversele adăposturi prevăzute cu saltele până la şcoala de limbă germană şi învaţă din nou: gehen, ging, gegangen”.

12 septembrie ’22

Previous Next

XS
SM
MD
LG