Linkuri accesibilitate

Joe Biden va retrage militarii americani din Afganistan până pe 11 septembrie


Soldați americani la Herat, Afganistan, februarie 2019
Soldați americani la Herat, Afganistan, februarie 2019

Retragerea trupelor americane din Afganistan a fost amânată până pe 11 septembrie dar va fi „necondiționată”, nu va fi influențată de situația de securitate sau a drepturilor omului.

Presedintele Biden va retrage fortele americane din Afganistan in urmatoarele luni, termenul urmind a fi 11 septembrie 2021, la aniversarea a 20 de ani de la atacurile teroriste din America, care au dus la razboiul din acea tara. In felul acesta, mii de militari americani vor ramine acolo dupa 1 mai, data stabilita initial de Donald Trump pentru retragere.

Acel termen fusese negociat cu insurgentii talibani si, desi acestia au amenintat cu represalii daca retragerea nu are loc pina la 1 mai, este neclar daca militantii o vor si face, dat fiind faptul ca planul Biden prevede totusi o retragere.

Oficial, 2,500 de militari americani se afla in prezent in Afganistan, dar se crede ca cifrele fluctueaza si ca in realitate numarul e mai mare cu circa 1,000 de persoane. In plus, in Afganistan mai sint 7,000 de militari din forte ale coalitiei, majoritatea fiind efective NATO.

Decizia adminsitratiei americane survine dupa ce negocierile de pace intrasera in impas, in ciuda eforturilor de-a lungul celor doua decenii de a-i infringe pe insurgentii talibani si, ulterior, de a ajunge la o intelegere cu ei, tinind cont si de faptul ca talibanii sint in continuare o forta in tara.

Calculul este ca data initiala – 1 mai – este prematura, dar, pe de alta parte, daca nu s-ar fi oferit o strategie de iesire, conflictul deschis cu talibanii ar fi reinceput.

Aceasta decizie reflecta si schimbarile de prioritati ale noii administratii, de la lupta impotriva diverselor insurgente in Orientul Mijlociu si sudul Asiei, catre competitia globala – militara si economica – cu China. Surse din administratie spun ca o analiza a pericolelor si provocarilor globale cu care America e confruntata ar fi dus la concluzia ca Afganistanul nu se ridica la nivelul investitiei americane, prin comparatie. Dar asta nu inseamna ca America nu va continua sa sprijine stabilitatea si dezvoltare acelei tari, pe plan diplomatic, aceasta decizie vizeaza doar angajamentul militar.

Sprijinul pentru fortele de securitate afgane va continua pentru a se evita ca tara sa revina la haosul care a facilitat, in urma cu citeva decenii, dezvoltarea gruparilor teroriste.

XS
SM
MD
LG