Linkuri accesibilitate

Jorge AMADO. Cizme, robă, cămaşă de noapte


Brazilianul Jorge Amado (1912 – 2001) era de 18 ani membru al Academiei Braziliene de Litere, când a redactat Cizme, robă, cămaşă de noapte, Univers, 2014, un roman în care este vorba chiar despre alegerea de noi membri ai Academiei, în condiţiile unui regim autoritar, cel al Statului Nou. Cine crede însă că-l aşteaptă o scriere savantă sau moralizatoare se înşeală amarnic – cartea e de-a dreptul picantă, cu scene fierbinţi alternând cu pagini pamfletare, cu personaje pe cât de pitoreşti, pe-atât de memorabile (unele, reale), cu istorii tragice ce dau măsura vremurilor văduve – suntem în 25 septembrie 1940, Germania nazistă tocmai a invadat Parisul, iar la Rio da Janeiro poetul Antonia Bruno, francofil convins, cade fulgerat de-un infarct, la 54 de ani, şi astfel „lăsă un loc liber în Academia Braziliană”.

„Odată mort şi îngropat nemuritorul, fotoliul pe care l-a ocupat el este declarat vacant în prima şedinţă de după decesul lui (…). După patru luni are loc alegerea succesorului”, iar de-aici începe cursa contra-cronometru, la început a candidatului unic la nemurire, colonelul Agnaldo Sampaio Pereira, braţul de fier al Statului Nou, cel care: „Ce oroare! (…) e în stare să poarte cizmele cu roba”. Pentru a se „evita să i se dezonoreze memoria” poetului cântăreţ al libertăţii (şi al amorului!), prietenii lui Bruno caută urgent un contracandidat în stare să-l bată pe colonel, iar acesta nu poate fi decât „un militar superior lui Pereira, adică un general”. În cele din urmă, fac rost de unul, Waldomiro Moreira, unul „la limita patriotismului exaltat, dar se poate citi. Scrie corect, gramatica e una dintre dogmele lui” („Cunosc genul, zice unul dintre conspiratori. Cu cât citesc mai puţin, cu atât o să pot elogia mai mult”). A la guerre comme à la guerre! – convins că alegerea sa e o pură formalitate, dar confruntându-se cu reacţii tot mai ostile, colonelul Pereira fa la rându-i un infarct, deja DUPĂ expirarea termenului de depunere a candidaturilor, şi iată-l deja pe generalul Moreira drept candidat unic în marşu-i triumfal spre Academie, şi chiar permiţându-şi să-i înveţe minte pe nemuritori, încă înainte de a fi ales: „Ceea ce-i lipseşte Academiei noastre e un pic de disciplină militară. Ca să impună ordine şi să evite eroziuni ale autorităţii”. Tocmai şi-a săpat groapa, un alt infarct – şi el rezultat al conspiraţiei academice – îl trimite în neant, ceea ce înseamnă că totul se reia da capo.

Există şi numeroase scene în care cămaşa de noapte – mai exact, femeile (care-o poartă: „Eşti îmbrăcată cu lumina soarelui, cămaşa ta de noapte”, îi spune Antonia Bruno uneia dintre ele) din viaţa poetului – intră în acţiune, pagini cu adevărat delicioase, ce fac ca accentul logic să cadă pe ultima sintagmă a titlului. Într-adevăr, la ce bun cizmele sau robă, dacă nu se întrezăreşte nici o cămaşă de noapte, de dragul căreia să merite să lupţi?!…

27 iulie ’20

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG