În campania electorală pentru prezidențialele din toamna lui 2014, Victor Ponta, candidatul social-democrat, care era atunci și prim-ministru, miza pe tema „românismului”, sloganul său preferat fiind de altfel „mândru că sunt român”. Se spune că aceasta a fost strategia dorită de o echipă de consilieri străini, care ar continua și astăzi să-i sfătuiască pe liderii social-democrați. Nu știm cât de îndreptățite sunt aceste zvonuri, cert este că „românismul” rămâne o armă propagandistică privilegiată. Exaltarea fibrei naționale e însoțită, foarte adesea, de puternice porniri xenofobe, de o retorică antieuropeană și antiamericană. Am văzut reacțiile pe care le-au stârnit marile proteste de anul acesta, despre care s-a spus că au fost dirijate și manipulate de „străini”, de Soros, de multinaționale.
Fapul că Victor Ponta, apăsând pe pedala naționalistă, a eșuat în tentativa de a deveni președinte nu i-a descurajat ci, dimpotrivă, pare să-i fi stimulat pe posibilii postulanți la funcția supremă în stat. Cel mai zelos este, în momentul de față, Liviu Dragnea, președintele social-democraților. Domnia-sa a participat în urmă cu câteva zile la o serie de manifestări în județul Bistrița-Năsăud, unde s-a încercat - și s-a reușit – doborârea unor recorduri, din păcate niște recorduri neomologate de nimeni: cel mai mare număr de oameni îmbrăcați în același timp în straie tradiționale și cel mai mare dans popular. Liviu Dragnea s-a prins în horă, împreună cu vreo 9000 de persoane, îmbrăcat într-un frumos costum național nou-nouț, despre care cu o zi înainte spusese că îi va fi dat de către organizatori, pentru ca după horă să afirme că l-a moștenit de la un străbunic, ce a fost haiduc în Teleorman. Iată cum patriotismul înflăcărat te ajută să-ți regăsești, în mod miraculos, strămoși pierduți în negura timpurilor.
O altă mare promotoare a „românismului” este Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, pe care o parte din mass-media ține morțiș să o împingă către o candidatură la prezidențiale. Am văzut-o recent plină de smerenie, la „catedrala” din Voluntari (o localitate lângă București unde primar este soțul ei), participând la o ceremonie religioasă, dar preocupată mai curând să discute cu omul de afaceri Gigi Becali, patron de fotbal și fost pușcăriaș. E atât de devotată dna Firea credinței strămoșești încât n-a ezitat să-l pună foarte sec la punct pe arhiepiscopul catolic Ioan Robu. Motivul discordiei este clădirea înaltă și urâtă construită ilegal lângă Catedrala Catolică din București. Încă din 2013 există o hotărâre judecătorească prin care se dispune demolarea neîntârziată a clădirii. Dna Firea, ocupată până peste cap cu serbările populare din capitală, refuză să dea curs hotărârii instanței. Ca și Dragnea, șeful ei de partid, Gabriela Firea pretinde că tot ce face e din dragoste pentru români și spre binele lor. Ne iubește atât de mult încât e gata să încalce legea. Marile pasiuni sunt mute, spune o vorbă celebră. Iată că, la noi, marile pasiuni sunt vocale și, în plus, riscă să fie și penale.