Înainte de 1900, călătoriile românilor în America sunt rare. În secolul XX însă situația se schimbă radical și înregistrăm totodată peste 30 de cărți consacrate „descoperirii” civilizației americane. Aceste mărturii, inegale din punct de vedere valoric și supuse nu o dată conjuncturilor politice, sunt analizate de Dorian Branea într-o remarcabilă lucrare intitulată Statele Unite ale românilor. Cărțile călătoriilor românești în America în secolul XX (ed. Humanitas, 2017).
Cei dintâi călători care își consemnează impresiile prezintă o Americă de coșmar, unde se muncește în condiții inumane. Tabloul nu era inocent: autorii voiau să descurajeze emigrația transilvănenilor către Statele Unite. Primul autor ce dovedește o înțelegere superioară a realităților americane este marele istoric Nicolae Iorga. Chiar dacă și în viziunea sa românii emigranți sunt victime ale societății industriale, Iorga semnalează aspectele pozitive ale Americii, apreciază la superlativ atât învățământul cât și viața culturală și – fapt notabil – este optimist în ce privește rezolvarea, în viitor, a problemei rasiale.
O mărturie ieșită din comun este aceea a diplomatului George I. Duca, cu relații strânse în mediile de le Hollywood.
Dar cea mai cuprinzătoare și mai nuanțată imagine a Statelor Unite o dă, în perioada interbelică, eseistul și criticul de artă Petru Comarnescu, îndeosebi prin Homo Americanus (1933). Comarnescu e un spirit modern ce respinge clișeele și care propune, în multe din considerațiile sale, o perspectivă filosofică și sociologică.
Mai toți călătorii își încep periplul american pe coasta de est. New York, firește, cu zgârie-norii care fascinează și intimidează, apoi Washington care, prin contrast, aproape că apare ca un oraș provincial, Chicago, cu celebrele și terifiantele abatoare, orașele industriale Detroit și Cleveland, cascada Niagara – etapă obligatorie, iar cei care ajung pe coasta de vest declară, unanim, că San Francisco este cel mai frumos oraș american.
În România comunistă a călători în Statele Unite reprezenta un privilegiu, iar consemnările acestor călătorii sunt, într-o primă perioadă, texte de pură (și abjectă) propagandă. Una din cele mai penibile cărți este aceea a lui Mihai Ralea, În extremul Occident, plină de falsificări perfide și de minciuni ticăloase. Nu se lasă mai prejos două figuri notorii ale stalinismului din anii ’50, Silviu Brucan și Alexandra Sidorovici, printre cei dintâi care înfierează „societatea de consum”.
Mai subtile, dar nu mai puțin eficiente ideologic sunt cărțile lui Ioan Grigorescu, un fel de globe-trotter oficial al regimului. El merge până la a spune că ceea ce l-a impresionat la cascada Niagara a fost… invazia de șobolani!
Perioada de relativă deschidere din anii ’60-’70 aduce și mărturii de altă factură, incomparabil mai oneste. E vorba de cărțile istoricului Constantin C. Giurescu, anglistului Dan Grigorescu și scriitorului Romulus Rusan, volumul acestuia din urmă, America ogarului cenușiu, fiind un mare succes de librărie, la fel ca, puțin mai târziu, cartea ziaristului Viorel Sălăgean. După 1989 intrăm, și în această zonă, în normalitate, cu excepția unei cărți de o scandaloasă rea-credință a unui anume Grig Modorcea, făcând pandant mizeriilor scrise odinioară de soții Brucan.
Analiza minuțioasă și fină pe care o întreprinde Dorian Branea scoate în evidență constantele reprezentărilor românești ale Statelor Unite ca și ravagiile produse de „halucinația ideologică”, autentică sau indusă. Dorian Branea e un ghid excelent, care ne conduce într-o călătorie livrescă pasionantă.
