Linkuri accesibilitate

Pe marginea prăpastiei


Consecințele unei inițiative de suspendare a președintelui ar fi dezastruoase pentru România.

Așadar, Liviu Dragnea pare că s-a decis să reziste până la capăt. Liderul social-democrat, care este totodată președintele Camarei Deputaților, nu dă semne că s-ar gândi la demisie. O demisie pe care i-au cerut-o foști membri marcanți ai partidului (Victor Ponta, Sorin Moisă, Cătălin Ivan) cărora li s-a alăturat ieri primarul Iașului, Mihai Chirica. Să reamintim că Liviu Dragnea are deja o condamnare definitivă și este urmărit penal în alte două cauze, cea mai recentă fiind declanșată de o acțiune a organismelor anti-fraudă ale Uniunii Europene. Mai poate, în aceste condiții, Liviu Dragnea să rămână în fruntea Camerei Deputaților? Orice om înzestrat cu un bun simț elementar știe răspunsul.

Este limpede că, în aceste momente, Dragnea caută să câștige timp. Insistă, de aceea, cu reforma justiției, pe care coaliția PSD-ALDE vrea să o impună în Parlament fără să ia în seamă criticile și amendamentele venite din partea parchetelor, a magistraților, a Consiliului Superior al Magisraturii, a societății civile, a opoziției. Modificările aduse legilor justiției sunt o încercare disperată de a-l salva, măcar în parte, pe Liviu Dragnea, dar nu numai pe el, întrucât o întreagă oligarhie de partid ar putea beneficia de castrarea Codului penal. În al doilea rând, Dragnea și ai lui urmăresc cu tenacitate celălalt obiectiv major, decapitarea Direcției Naționale Anticorupție. Nu trece o zi fără un atac la adresa șefei DNA, liderii pesediști făcând permanent presiune pentru demiterea ei.

În același timp, Liviu Dragnea – secondat de aliatul său Călin Popescu Tăriceanu - și-a întețit atacurile vizându-l pe președintele Iohannis. În cei trei ani de mandat, Klaus Iohannis a dat o vreme dovadă de multă prudență, pe care unii au taxat-o drept pasivitate. În acest an însă președintele a fost mult mai activ, și nu numai pe plan extern ci și în politica internă, intervenind direct în câteva situații tensionate. Președinția a devenit cea mai importantă instituție care se opune tăvălugului pesedist. Iată de ce mai mulți lideri ai coaliției de guvernământ au făcut aluzie la o posibilă suspendare a președintelui sub pretextul, cusut cu ață groasă, că nu respectă Constituția. Această ipoteză nu trebuie minimalizată, mai ales dacă ținem cont de arsenalul propagandistic de care dispune puterea. Dar consecințele unei inițiative de suspendare a președintelui ar fi dezastruoase pentru România. Dragnea și aliații săi și-ar desăvârși „opera” și ar arunca definitiv țara în haos.

Previous Next

XS
SM
MD
LG