Numeroase sunt cărțile care reconstituie geografia literară a Parisului, fie așa cum apare ea în operele de ficțiune, fie urmărind relația pe care scriitorii au avut-o cu un oraș fascinant și care este, după formula lui Karlheinz Stierle, o „capitală a semnelor”. Un demers mai puțin obișnuit ne propune Jean Lacoste cu Parisul filosof (Paris philosophe, editura Bartillat, 2018) mergând pe urmele unor filosofi care au trăit în Paris sau măcar au trecut pe acolo. Cartea este o suită de crochiuri scrise alert, dezinvolt, adesea cu umor și în care atât amatorul de filosofie cât și îndrăgostitul de Paris găsește motive de satisfacție.
Cronologia nu are importanță, autorul face naveta între trecut și prezent, stabilind astfel nu o dată asociații surprinzătoare: lui Pascal îi urmează Paul Ricoeur, Simone de Beauvoir e precedată de Vladimir Jankélévitch, după ce luăm cunoștință de suferința lui Simone Weil încercăm să înțelegem de ce lui Descartes i-a plăcut să se tot plimbe prin Europa ș.a.m.d.
Doi iluștri filosofi germani au avut o experiență mai aparte a Parisului. Hegel face, în septembrie 1827, o călătorie de o lună la Paris și se comportă aidoma unui turist de astăzi: vizitează „obiectivele” mai importante, se duce la operă și la teatru, merge și în cartierele populare dar nu are nici o întâlnire cu somitățile culturale ale momentului. Heidegger vine, tot pentru o lună, în vara lui 1955 iar momentul memorabil al călătoriei a fost întâlnirea cu poetul René Char. Au rămas singurele sejururi pariziene ale celor doi filosofi.
Fără să cadă în anecdotica ieftină, Jean Lacoste știe să pună în evidență episodul sau chiar detaliul biografic revelator. Ne impresionează, astfel, iubirea nefericită a lui Auguste Comte pentru Clotilde de Vaux. Parisul lui Diderot oscilează între polul sentimental, galant și polul cultural, erudit, cel al efortului uriaș de a duce la capăt marea Enciclopedie. Simone de Beauvoir și Jean-Paul Sartre evoluează în două cartiere învecinate, Saint-Germain-des-Prés și Montparnasse. Pasionante sunt incursiunile în filozofia medievală cu semnalarea locurilor care amintesc astăzi de căutările și disputele spirituale de odinioară. Descartes nu iubea Parisul, prefera singurătatea, calmul provinciei. Voltaire părăsește și el des orașul dar pentru a fugi de persecuțiile autorităților; va muri însă în Paris, într-o casă care există și în zilele noastre, de pe cheiul denumit ulterior …Quai Voltaire.
Ne mai întâlnim în carte cu Bergson, Foucault, Althusser, Taine, Rousseau, Alain, Gabriel Marcel etc. Câștigul intelectual al acestor plimbări este incontestabil iar Parisul, chiar dacă ghizi improvizați sunt câteodată niște filosofi austeri, își păstrează farmecul unic.
