Pe 5 martie, Aleksandr Dughin era în Skopje, Macedonia, unde le-a vorbit intelectualilor localnici, într-o sală umplută ochi cu sute de persoane, despre ceea ce înseamnă „solidaritatea slavă”, cum Occidentul putred este răul absolut, iar Rusia poate aduce o protecție popoarelor din Balcani, atrăgându-le în sfera „eurasianismului”.
Lungă vreme ideolog al Kremlinului, al ultranaționaliștilor din armată și al popilor Aleksandr Dughin a fost inclus acum exact trei ani, pe 11 martie 2015 pe lista americană a sancțiunilor. E prima oară că Departamentul de Stat american vizează o personalitate rusească ce nu e nici politician și nici bancher sau membru al structurilor militare sau al serviciilor. Nu mai poate călători, dacă i se găsesc conturi se blochează etc. Cu toate astea, el nu este pe listele europene de sancțiuni și așa se face că a putut vorbi în România.
Aleksandr Dughin a publicat, printre altele, „Ucraina – războiul meu. Jurnal geopolitic”. Titlul „Моя война” e, desigur, una din traducerile posibile în rusă ale lui „Mein Kampf”…
Eurasianismul, doctrina promovată în Rusia de ideologi precum acest Aleksandr Dughin, omul cu figură de profet exaltat care dă fiori vecinilor Rusiei și care e un apropiat al Kremlinului și al cercurilor ultranaționaliste din armată, biserică și FSB, eurasianismul nu este însă o doctrină nou-formată în Rusia lui Putin, obsedată de recăpătarea vechii glorii, ci un proiect politic cu foarte vechi și onorabile titluri de glorie.
Eurasianismul a fost conceput si pus pe hârtie printre alții de prințul Nikolai Trubețkoi, unul din cei mai mari lingviști care au trăit vreodată, creatorul fonologiei.
Trubețkoi, care scria în exil, după ce fugise în timpul revoluției bolșevice, se baza la rândul lui pe scrierile filosofului ortodox Nikolai Berdiaev.
In mod aparent paradoxal, mulți din acei exilați și fugari ruși albi, intelectuali de excepție, care scăpaseră sărăciți din dezastrul comunist, aveau o solidă fibră anti-occidentală și priveau cu mare severitate „Occidentul decadent”.
După ei, comunismul juca același rol pe care îl jucase jugul mongol în Evul Mediu, protejând Rusia eternă de influențe occidentale.
Mulți dintre ei erau și pan-slavi, considerând că toate popoarele slave trebuiau unite sub egida Rusiei, in vreme ce alții erau mai degrabă pan-ortodocși, având nostalgia vechiului vis țarist de reunire a tuturor ortodocșilor, tot sub dominația rușilor, în mod ideal și prin cucerirea Constantinopolului și a Ierusalimului.
„Rusia”, spunea Trubețkoi, „nu are o vocație europeană. Nu este însă nici asiatică, este o entitate aparte, cu un destin special”. In mod și mai paradoxal, acei nobili și intelectuali care fugiseră de revoluție erau de părere că dictatura bolșevică e utilă, în măsura care distruge falsele valori pro-europene, bătătorind calea „purității eurasianice”.
Eurasianismul se împacă de altfel foarte bine cu influențele comuniste și fasciste. Ideologul actual al eurasianismului, Aleksandr Dughin, a fost de altfel și una și alta. El a fost de altfel unul din liderii Partidului Național Bolșevik al scriitorului Eduard Limonov. Ulterior, Limonov și Dughin s-au despărțit, Limonov fiind un adversar al lui Putin, tot de pe poziții extremiste, așa cum fusese și un adversar al lui Ielțîn. Eurasianiștii au militat întotdeauna pentru reanexarea Crimeei și a unei bune părți a Ucrainei. In turbulențele actuale, există riscul ca ei să aduca o ideologie deja pusă la punct, care ar servi perfect tendințelor prezente ale Kremlinului și ale unei părți importante a societății ruse.
Limonov fusese un scriitor cu șanse de a fi novator la vremea lui, cand se intorsese din exilul monden și căuta să fie un Bukowski rus combinat cu un soi de reîncarnare a unui Troțki punk.
Trubețkoi
Cât despre strămoșul tuturor acestor ideologi, prințul Trubețkoi, el a fost unul din cei mai mari novatori in lingvistică. Cartea lui, Grundzüge der Phonologie, a constituit o ruptură in lingvistică, punând bazele distincției fundamentale dintre sunet acustic și fonem perceput în vorbirea individuală.
Scriind puțin și murind tânăr, a fost și unul din cei mai mari cunoscători ai limbilor caucaziene. Ajunsese la o asemenea performantă după ce fusese crescut, în copilărie și adolescență, de o familie de nobili cerchezi, învățând limba in mod natural.
Trubețkoi scria în exil, după ce fugise în timpul revoluției bolșevice, și se baza la rândul lui pe scrierile filosofului ortodox Nikolai Berdiaev.
De fapt, Trubețkoi numea curentul „eurasism”. Intr-o scrisoare către Roman Jakobson, un alt mare lingvist rus, din iulie 1921, trimisă din Sofia, Trubețkoi explică că e vorba de o vastă mișcare cu implicații sociale, politice și chiar culturale și estetice. Pentru el, poeți precum Aleksandr Blok și Esenin erau eurasici, sau eurasianici, dar chiar și militari ai extremei drepte dezbărați de panslavism puteau intra acolo și orice intelectual rus sau est-european.
Mișcarea, spunea el, ar trebui să fie transnațională, ținând cont de afinitățile istorice, culturale și geografice.
„Văd o schimbare în conștiința intelighenției noastre”, scria Trubețkoi, „care va face tabula rasa din toate vechile doctrine și va pune bazele unei mișcări complet noi. Va trebui să scuturăm sufletele, să proclamăm paradoxuri care deranjează.”
La origine, eurasianismul nu exclude si nu respinge cultura europeană. Trubețkoi dădea exemplul prietenului său muzicologul Suvcinski, care era profund ortodox, dar în același timp un admirator al futurismului. Dar rădăcina eurasianismului pare să fie și una resentimentară. In alte scrisori, Trubețkoi și Jakobson se plâng unul altuia de felul în care lingviștii francezi îi priveau din cauza accentului lor în franceză.
Scrie Trubețkoi în 1934: „Slaviștii francezi disprețuiesc tot ce este slav, fie ca vine din Europa centrală, sau din Rusia. Pentru ei e ceva barbar. Un slavist francez nu va permite niciodată ca un rus sau un slav să îi dea lecții, câtă vreme acel rus sau slav nu s-a francizat îndeajuns și miroase a șliboviță sau paprika.”
Eurasianismul - o reacție resentimentară? Asta ar explica multe, arătând în același timp că este, ca orice ideologie resentimentară, o mișcare primejdioasă.
