Linkuri accesibilitate

Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) la a cincea ediție


Zeci de scriitori, traducători și editori vor participa la recitaluri, mese rotunde, întâlniri cu cititorii la Iași.

Cea de a V-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) a început ieri la Iași. Până duminică, zeci de scriitori, traducători și editori vor participa la recitaluri, mese rotunde, întâlniri cu cititorii.

Parte dintre aceste manifestări vor avea loc chiar în centrul orașului, în Piața Unirii. Altele se vor desfășura, în virtutea tradiției festivalului, la mai multe licee din oraș. Participarea este, și de această dată, impresionantă.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:40 0:00
Link direct

Nu am cum să amintesc numele tuturor scriitorilor – poeți, prozatori, critici literari – care vin la Iași. Voi cita doar câteva nume: Mircea Cărtărescu, Ioan T.Morar, Florin Bican, Simona Antonescu, Veronica Niculescu, Andrei Oișteanu, Marius Chivu, Ioana Nicolaie, Radu Vancu, Simona Sora și, nu în ultimul rând, colegul nostru Dan Alexe.

Dintre invitații străini se detașează Gao Xingjian, laureat al premiului Nobel pe anul 2000, scriitor chinez stabilit în Franța în urma persecuțiilor la care a fost supus de către regimul comunist. Alte nume sonore: Jonathan Coe, Jeff Lindsay, Olga Tokarczuk, Andrzej Stasiuk. Sunt programate dezbateri pe subiecte variate și incitante: statutul presei culturale, traducere și comunicare, piețele de carte internaționale etc.

Trebuie numaidecât să omagiem, o dată în plus, efortul excepțional al organizatorilor, Muzeul Literaturii din Iași, în frunte cu directorul său, scriitorul Lucian Dan Teodorovici, secondat de prozatorul Florin Lăzărescu. Echipei de la Muzeu i s-a alăturat, ca în fiecare an, un grup entuziast și eficient de voluntari. Acest festival a devenit deja, după cinci ani, o emblemă culturală a orașului.

Sunt și alte manifestări, în aceste zile, care trebuie neapărat menționate. La Casa Pogor s-a organizat expoziția intitulată „Muzeul de Istorie a Evreilor din Iași”. Un foarte bogat program are și Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr. În fine, se desfășoară, în marginea FILIT-ului, și Salonul de carte Bookfest.

Amatorii de cultură din Iași sunt așadar, în această perioadă, răsfățați.

Previous Next

XS
SM
MD
LG