Bulgaria lansează trei mari proiecte de modernizare a forțelor armate în valoare de 1,8 miliarde euro.
Ministerul apărării va începe tratative cu producătorul suedez de avioane de vânătoare „Gripen” și cu Italia care oferă „Eurofighter Typhoon” la mâna a două. Cea de a treia varianta - „F-16” portugheze la mână a două -, a fost declasată de la guvernul interimar ca urmare a „neconcordanței între preț și criterii”. Ea însă va fi analizată de actualul cabinet care va lua decizia finală.
Pe primul loc în raportul elaborat de guvernul interimar a fost clasat „Gripen”-ul cu un coeficient de 0,90 urmat de „Eurofithter”-ul cu 0,61.
Partidul GHERB a cerut formarea unei comisii parlamentare de anchetă care să analizeze rolul președintelui Radev, fost șef al aviației militare, în elaborarea raportului respectiv.
Premierul Boiko Borisov a declarat în urmă întâ lnirii sale cu omologul său suedez Stefan Loven că tratativele cu compania „Gripen” vor demara în curând.
Actualul ministru al apărării Krasimir Karakacianov a propus achiziționarea a două nave de patrulare multifuncționale în valoare de 440 de milioane de euro. Decizia este privită drept un răspuns la acumularea de forțe din partea Rusiei în zona Mării Negre.
Un al treilea proiect prevede achiziționarea a 198 de mașini blindate pentru modernizarea forțelor terestre. Valoarea contractului va fi de aproximativ 640 de milioane de euro.
Două din ofertele primite până acum – americanii de la „Textron” și germanii de la „Rheinmetall” -, prevăd fabricarea sau asamblarea blindatelor în Bulgaria. Cea de a treia ofertă este a companiei finlandeze „Patria”.
Proiectul pentru achiziționarea a 16 avioane prevede livrarea a opt avioane în perioada 2018-2020 și restul până la 2023.
Decizia pentru lansarea programului de modernizare a fost luată în cadrul Consiliului consultativ de securitate națională convocat de președintele Rumen Radev, fost comandant al aviației militare.
Bugetul militar va asigura 200 de milioane de euro în acest an pentru lansarea proiectelor forțelor aeriene și marinei militare. Proiectul pentru reînnoirea parcului de blindate va demara în 2018. Cele mai mari cheltuieli – 250 de milioane de euro, sunt prevăzute în 2020.
Programul de modernizare va trebui aprobat de parlament.