Un amendament la Legea pământului introdus în Parlamentul de la Sofia de Ministerul agriculturii va elimina piedicile pentru vânzarea de terenuri agricole unor cetățeni ai Uniunii Europene. În acest mod Bulgaria va liberaliza piața pământului agricol nu numai pentru cumpărători din Uniunea europeană dar și pentru toți străinii.
Până acum vânzarea terenurilor a fost condiționată de șederea în țară pe o durată de cel puțin cinci ani a cumpărătorului. Comisia europeană a amenințat în 2013 Bulgaria cu sancțiuni dacă nu va liberaliza piața pământului agricol așa cum a acceptat prin acordul de aderare.
Amendamentul propus de ministrul agriculturii Rumen Porojanov urmărește neutralizarea procedurii de penalizare inițiată în urmă cu câteva săptămâni. Țara este amenințată de o amendă în valoare de 840 000 de euro la care se adaugă penalizări de 660 de euro pe zi. Amenda și penalizările nu vor fi plătite din buget ci din fondurile europene destinate producătorilor agricoli. Ungaria, Letonia, Lituania și Slovacia, deasemeni, vor putea fi sancționate pentru că nu au liberalizat piața pământului.
Condiția șederii pe o perioada de cinci ani a cumpărătorilor a fost votată în 2014 de socialiștii și ultranaționaliștii din „Ataka”. Naționaliștii moderați care fac parte din coaliția aflata la guvernare au avertizat că vor putea vota în Parlament împotrivă liberalizării pieței. Temerile acestora vizează nu atât cumpărătorii din Uniunea europeană ci cei din Turcia vecină. Opoziția de dreapta vede un pericol rusesc în acest amendament având în vedere faptul că 300 000 de ruși au devenit în ultimii ani proprietari de apartamente și vile de vacanță. Rușii vor putea intra puternic și în agricultura bulgară, care se dezvoltă foarte repede cu ajutorul subvențiilor Uniunii Europene.
De fapt condiția șederii va putea fi ușor ocolită și acum prin înregistrarea unei companii mixte. Majoritatea proprietarilor de pământ nu sunt dispuși să vândă pentru că arenda anuală – până la 550 de euro din hectar - depășește cu mult dobânzile oferite de bănci și reprezintă o investiție nu atât de riscantă și la fel de profitabilă fața de închirierea unui apartament de valoare identică.
Prețul unui hectar de pământ variază între 1 500 de euro în zona de munte și 8 000 în județele din nord-estul țării.