Au trecut exact 50 de ani de la Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band. În 1967, The Beatles lansau un disc fără pereche pe care toată lumea l-a reținut cu numele mic: Sgt. Pepper.
Discul a făcut din The Beatles cea mai mare instituție a muzicii pop și a schimbat cursul culturii contemporane. Una din ideile fixate atunci era că The Beatles și muzica lor nu pot îmbătrîni și sînt eterne. Eternitatea e posibila.
Tinerețea grupului, a muzicii și a fiorului care a scuturat, atunci, lumea nu sînt. După 50 de ani, cei patru fabuloși din Liverpool au dispărut. Doi nu mai sînt în viața. Ceilalți doi sînt doi muzicieni venerabili și tot mai retrași.
Lecția amară e alta: optimismul superb al anilor ’60 s-a încovoiat, s-a făcut tot mai mic și a fost înlocuit de un spirit agresiv, întunecat și mercantil. În muzică și în afara ei. Sgt. Pepper e și va fi un disc splendid. Și un izvor de nostalgii sau neînțelegeri: cum de a fost cîndva posibil așa ceva? Vom mai putea?
